Psalms 33
1 Neprihăniților, mereu, Vă bucurați în Dumnezeu! Celor care sunt dovediți Că oameni sunt neprihăniți, Le șade bine o cântare De laudă, la fiecare.
2 Cu harfa, să Îl lăudați Pe Domnul și să Îi cântați Cu alăuta – cu cea care, În număr, zece coarde are.
3 Vreau, un îndemn să vă dau vouă: Să-I faceți o cântare nouă! Să cânte firul strunelor Și glasurile tuturor!
4 Iată, Cuvântul Domnului E-adevărat. Lucrarea Lui Înfăptuită o să fie După a Lui credincioșie.
5 Dreptatea și neprihănirea Avut-au parte de iubirea Cea mare a lui Dumnezeu. Pământul e umplut, mereu, De bunătatea Domnului,
6 Căci numai prin Cuvântul Lui – Făcute – cerurile sânt. Oștirea lor, Domnul Cel Sfânt – Pe ale cerurilor cale – Doar cu suflarea gurii Sale, Necontenit, le sprijinește.
7 El, în morman, îngrămădește Și apele acelea care Se află adunate-n mare. Adâncurile le adună Ca în cămări El să le pună.
8 Pământul tot, de Dumnezeu, Teamă să aibă, tot mereu, Iar oamenii pământului Să tremure în fața Lui!
9 Totul e după-a Lui voință: Când poruncește, i-a ființă Ceea ce-a zis – precum Îi place – Căci ce va zice, se va face.
10 Al Neamurilor sfat, mereu, O să-l răstoarne Dumnezeu, Iar planul care l-au gândit Popoarele, e nimicit.
11 Dar sfatul Domnului, se știe Că, dăinuiește pe vecie, Iar planul Său se dovedește – Din neam, în neam – că se-mplinește.
12 Ferice de poporul care, Drept Dumnezeu, pe Domnu-l are! Ferice dar, poporului Cari este moștenirea Lui!
13 Din ceruri, Domnul Își rotește Privirile și izbăvește Pe fiii omului ce sânt Pe fața-ntregului pământ.
14 Vede – din locuința Lui – Ființele pământului.
15 El, inima, le întărește La toți și-apoi, El urmărește Faptele lor, neîncetat.
16 Scăparea unui împărat Nu e-n mulțimea oștilor; Scăpările vitejilor, De-a lor putere nu-s legate;
17 De-asemenea, calul nu poate Ca să aducă chezășie Că biruință o să fie, Iar vlaga lui nu va putea Ca izbăvirea să o dea.
18 Iată că ochiul Domnului Privește-asupra omului Care, de El, știe-a se teme, Și peste cei ce-n orice vreme În bunătatea Lui arată Că-și au nădejdea-ncredințată,
19 Pentru a fi astfel scăpați De moarte și spre-a fi lăsați Cu viață-atunci când peste ei Se-abate valul foametei.
20 Sufletul nostru, cât trăiește, În Domnul doar, nădăjduiește. Domnul ne este Ajutor Și Scut ne e, ocrotitor.
21 Inima noastră-n Dumnezeu Găsește bucurii, mereu, Căci ale noastre-ncrederi sânt Puse în al Său Nume Sfânt.
22 Doamne, pogoară peste noi, A Ta-ndurare mai apoi, Așa precum nădăjduim Ca de la Tine s-o primim!