Psalms 29
1 Voi toți – fiii lui Dumnezeu – Slavă și cinste-I dați, mereu!
2 Cum se cuvine Domnului, Slavă să-I dați Numelui Lui! În față-I când vă închinați, Podoabe sfinte să purtați!
3 Pe ape, vocea Lui răsună Și tunetele se adună Vorbind cu glasuri răspicate Prin bubuieli nenumărate. Domnul este Acela cari Șade mereu pe ape mari.
4 Puternic și măreț se-arată Glasul lui Dumnezeu, căci iată,
5 El sfarmă cedrii cei pe care – Pe-al său pământ – Libanu-i are.
6 La glasul Lui, ajuns-au ei Să salte ca niște viței. Libanul, Sirionul sar Ca niște pui de bivol dar.
7 Flăcări de foc – la glasul Lui – Țâșnesc, căci vocea Domnului
8 Face să tremure pe dată Toată pustia-nspăimântată. Pustia Cades a săltat, Când glasul Lui a răsunat.
9 Cerboaica naște ai ei pui, Când strigă glasul Domnului. Pădurile-s înfricoșate, Când de-al Său glas sunt despuiate. Tot – în locașul Domnului – Strigă mereu doar, „Slavă Lui!”
10 Pe al Său scaun de domnie, Domnul ședea – din veșnicie – În vremea care s-a pornit Potopul ce a înghițit Întreg pământul. Dumnezeu Are a-mpărăți mereu, Pe al Său scaun de domnie.
11 Poporului îi dă tărie, Cu pace-l binecuvintează, Mereu, și-asupra lui veghează.