1Domnul este a mea lumină Și mântuirea cea divină: De cine mă voi teme eu? Când viața-mi sprijină, mereu, Cine, ce va putea, să-mi zică? De cine, voi avea eu, frică?
2Dacă cei răi, în contra mea Înaintează, căci ar vrea Să îmi mănânce carnea, ei – Tocmai prigonitorii mei, Acei care mă dușmănesc – Se clatină, se prăbușesc.
3O oaste-ntreagă dacă vine Cu gând de-a mă-nfrunta pe mine, Inima mea – în orice vreme – De ea, nu are a se teme. Chiar de-mpotriva mea apoi, O să se-abată cu război, Tot plin de-ncredere sunt eu.
4Un lucru-I cer lui Dumnezeu, Pe care mi-l doresc fierbinte: Aș vrea – de-acuma înainte – Pe lume cât am să trăiesc, În Casa Lui să locuiesc, Și frumusețea Domnului Să o privesc. În Templul Lui, Necontenit vreau să veghez, De el ca să mă minunez.
5În zilele necazului, Eu, în coliba Domnului, Am să mă aflu ocrotit, Căci am să fiu adăpostit Sub acoperământul Său. N-o să m-ajungă nici un rău, Căci pe o stâncă – negreșit – De El voi fi adăpostit.
6Vrăjmașul m-a înconjurat, Dar iată că mi s-a-nălțat Capul, acum, deasupra lui. Jertfe, în cortul Domnului, Am să aduc – să-I mulțumesc – Pe cari am să le dăruiesc În glas de trâmbițe. Mereu, Laude-I cânt lui Dumnezeu.
7Ascultă Doamne, al meu glas Și milă ai, în acest ceas!
8Inima-n piept îmi tresălta Și mă-ndemna din partea Ta: „Caută Fața Mea, mereu!”, Și Fața Ta o caut eu!
9Nu îmi ascunde Fața Ta, Și nici nu Te îndepărta De robul Tău, plin de mânie! Căci Tu ești Doamne, pe vecie, Sprijinul meu, în toate cele, Tu, Domnul mântuirii mele!
10Mă părăsește tatăl meu Și mama mea, dar Dumnezeu, Întotdeauna mă primește.
11Mă-nvață, mă povățuiește Și-arată-mi Doamne, calea Ta, Să pot, pe ea, mereu, a sta, Ferit fiind de toți acei Care îmi sunt vrăjmași ai mei.
12Nu mă lăsa pe placul lor, În mâinile vrăjmașilor! Căci împotriva mea, furioși – Iată – stau niște mincinoși, Oameni cari suflă peste fire – În jurul lor – doar asuprire.
13O! De n-aș fi încredințat Că voi putea vedea, odat’, Toată-ndurarea Domnului – Precum și bunătatea Lui – Chiar pe pământul celor vii!…
14În Domnul – trebuie să știi – Mereu ca să nădăjduiești! În inimă să te-ntărești Și cu nădejdea-n Domnul stând, Îmbărbătează-ți al tău gând!