1Doamne, doar către Tine, eu Îmi înalț sufletul, mereu.
2Doamne, mă-ncred numai în tine, Ca să n-ajung dat de rușine Și să se bucure acei Care îmi sunt vrăjmași ai mei!
3Da, toți cei ce nădăjduiesc În Tine Doamne, nu greșesc Și de rușine nu-s lăsați, Ci de rușine vor fi dați, Mereu, toți oamenii acei Cari – fără a avea temei – De Tine s-au îndepărtat.
4Arată-mi Doamne, ne-ncetat, Căile Tale și mă-nvață Să am cărarea Ta, în față.
5O Doamne, Dumnezeul meu, În adevărul Tău, mereu, Mă-nvață, mă călăuzește. A Ta poruncă-mi dăruiește, Pentru că Tu, în toate cele, Ești Domnul mântuirii mele. Tu ești Acela-n care eu Am să nădăjduiesc mereu!
6Să-Ți amintești de-a Ta-ndurare, De bunătatea Ta cea mare, Căci pe vecie dăinuiesc.
7Mă iartă dar, când mai greșesc! Nu-Ți aminti, de-asemenea, Greșeli din tinerețea mea, Nici făr’delegi ce-am săvârșit. Adu-Ți aminte, negreșit, De mine-n îndurarea-Ți mare Și-n nesfârșita-Ți îndurare!
8Iată că Domnul Dumnezeu E bun și este drept, mereu. El, păcătoșilor, le-arată Calea ce trebuie urmată.
9Pe cei smeriți, să umble-i face, În tot ce este drept și-n pace, Căci îi învață calea Lui.
10Iată, cărarea Domnului, Credincioșie pe ea, are Și plină e de îndurare, Pentru cei care-I împlinesc Poruncile și Îi păzesc, Cu grijă, legământul dat, Ce pentru noi a fost lăsat.
11Pentru-al Tău Nume, eu aș vrea Să ierți fărădelegea mea – Ce se arată-atât de mare – În nesfârșita-Ți îndurare!
12Cine e cel cărui, mereu, Teamă îi e, de Dumnezeu? Aceluia, Domnu-i arată Calea ce trebuie urmată.
13El va trăi în fericire, Și-ai săi urmași, în stăpânire, Țara o vor avea, mereu.
14Cei ce se tem de Dumnezeu, Primesc prietenia Lui, Iar legământul Domnului, Făcut cu ei, este-n măsură Ca să le dea învățătură.
15Ochii, spre Domnul, întorc eu, Căci El îmi scoate, tot mereu, Picioarele din lațul care Întins e, pe a mea cărare.
16Privește-mă: sunt părăsit, Și-ai milă că-s nenorocit.
17Neliniște am adurat În inimă, neîncetat, Și-o simt cum crește, tot mereu. Mă scoate, din necazul meu!
18Privește-a mea ticăloșie, Iar truda mea, în față-Ți fie! Iartă-mi păcatele, căci ele Multe se-arată-a fi și grele!
19Tu vezi ce mulți mă urmăresc Și cu ce ură mă pândesc.
20Păzește-mi sufletul mereu, Și scapă-mă, o, Domnul meu! Nu mă lăsa, dat de rușine, Pentru că eu mă-ncred în Tine!
21Păzit de nevinovăție, Al meu pas, ne-ncetat, să fie, Și ocrotire-n calea mea, Neprihănirea să îmi dea, Când eu la Tine mă gândesc Și-n Tine doar, nădăjduiesc!
22Pe Israel, o, Domnul meu, Îl izbăvește, tot mereu, De ale lui necazuri care Îl urmăresc fără-ncetare.