1Pământul este-al Domnului Și tot ce e pe el e-al Lui! Lumea și cei ce-o locuiesc Sun ale Domnului Ceresc!
2Căci El, pe mări, l-a-ntemeiat, Pe râuri, tare, l-a legat.
3Și cine, de pe-acest pământ, Până la locul Său cel Sfânt, Se va-nălța? Și cine, oare, Suie pe al Său munte mare? –
4Cel care poate să arate Că are mâini nevinovate, Acel care mereu arată Că are inima curată, Cel care poate ca să spună Că al său suflet – spre minciună – Nu se arată aplecat, Cel care strâmb nu a jurat Căci n-a voit ca să înșele Prin jurămintele acele,
5Acela fi-va ne-ncetat – De Domnul – binecuvântat Și va ajunge starea lui A fi pe placul Domnului, Cum Domnul mântuirii sale Are de a găsi cu cale.
6Iată dar, moștenirea lor, Ce este dată tuturor Acelora care, mereu, Îl caută pe Dumnezeu. Această moștenirea are Dată a fi, pentru cei care Neîncetat vor căuta Ca să găsească Fața Ta, Fața Acelui cari mereu, E al lui Iacov Dumnezeu.
7Porți veșnice vă ridicați Și capul sus să vi-l săltați, Să intre-al slavei Împărat!
8„Cine e Cel, astfel, chemat? Cine este Acel pe care, Drept Împărat, slava Îl are?” Domnul Cel tare, negreșit, Viteaz în lupte dovedit.
9Porți veșnice vă ridicați Și capul sus să vi-l săltați Să intre-al slavei Împărat!
10„Cine e Cel, astfel, chemat? Cine este Acel pe care, Drept Împărat, slava Îl are?” – Domnul oștirilor e-Acel: Al slavei Împărat, e El! –