1Domnul este Păstorul meu Și nici o lipsă nu duc eu. În locuri verzi, neîncetat,
2Domnul m-a scos la pășunat Și-apoi, spre ape de odihnă El m-a purtat și mi-a dat tihnă.
3El, sufletul, mi-a-nviorat Și pașii mi i-a îndreptat Pe drumul cel lipsit de rău, Din pricina Numelui Său.
4Chiar dacă m-ar aduce sorții Să trec prin valea umbrei morții, N-am să mă tem de nici un rău, Căci mă-nsoțești. Toiagul Tău – Nuiaua Ta de-asemenea – Pe mine mă vor mângâia.
5Tu, niciodată, nu mă lași Și-n față la ai mei vrăjmași Masa-mi întind la-al Tău îndemn. Capul mi-l ungi cu untdelemn, Și umpli-al meu pahar astfel Încât mereu dă peste el.
6De fericire și-ndurare Sunt însoțit, fără-ncetare, În toate zilele ce-mi sânt Lăsate pe acest pământ. În toate zilele pe care, Pe lume, viața mea le are, În Casa Domnului, mereu, Voi fi și locui-voi eu.