1Doamne, al nostru împărat Se bucură, neîncetat, De ocrotirea Ta cea tare, Pe care Tu, plin de-ndurare, Prin mila Ta i-o dăruiești. Ce bine îl înveselești Cu ajutoru-Ți minunat!
2Ce i-a vrut inima, i-ai dat Și n-ai lăsat neîmplinit Nimic din ceea ce-au rostit Buzele lui. Neîncetat,
3În calea lui Te-ai arătat Cu binecuvântări de sus, Cari fericire i-au adus. Cununi din aurul curat, Pe al său cap ai așezat.
4Viață el Ți-a cerut și iată Că viață îi fusese dată. I-ai dăruit, cu bucurie, O viață lungă, pe vecie.
5Mare e slava-n jurul său, Căci are ajutorul Tău. Cu strălucire l-ai gătit Și-n măreție-i învelit.
6Pricini de binecuvântare Îl faci Tu, pentru fiecare, Și îl așezi pentru vecie – Umplut fiind de bucurie – Să stea-naintea Feței Tale, Așa cum ai găsit cu cale.
7Căci împăratul – tot mereu – Se va încrede-n Dumnezeu, Iar Cel Prea ‘Nalt, fără-ncetare, O să îl țină în picioare. Tu bunătate-ai arătat Și astfel nu s-a clătinat.
8Mereu, brațu-mpăratului Îi prinde pe dușmanii lui. Atunci când dreapta și-o întinde, Pe cei ce îl urăsc îi prinde,
9Și-asemenea unui cuptor Aprins și înfricoșător, Are a-i face de îndată, În ziua-n care se arată; Căci Domnul, în mânia Lui, Îi va da pradă focului.
10Ale lor neamuri, câte sânt, Șterse vor fi de pe pământ Și va pieri sămânța lor, Din mijlocul oamenilor.
11Ei, lucruri rele, au urzit În contra ta, necontenit, Și numai sfaturi rele-au dat, Căci împotrivă doar, ți-au stat. Zadarnic au să se trudească, Pentru că n-au să izbutească Precum au plănuit, a sta În față-ți, spre a te-nfrunta.
12Din fața ta, necontenit, Ei au să fugă negreșit, Iar tu apoi, biruitor, Cu arcul tragi în urma lor.
13Te scoală, cu puterea Ta, Doamne, căci noi Îți vom cânta Aducând laude mereu, Puterilor lui Dumnezeu.