1Ascultă Doamne – al meu Tată – Pricina mea nevinovată, Și ia necontenit – Părinte – La strigătele mele-aminte! Pleacă-Ți urechea – Domnul meu – Și-ascultă-mi rugile, mereu, Pentru că ele sunt făcute Cu buzele neprefăcute!
2Să se arate-acum, aș vrea – În fața Ta – dreptatea mea! Pleacă-Ți – te rog – a Ta privire, Peste a mea neprihănire!
3Doamne, dacă vei căuta La mine și-mi vei cerceta Inima noaptea, vei vedea Că nu găsești nimic în ea. Încearcă-mi-o cu-a Ta măsură, Să vezi că tot ce am în gură – Adică ceea ce vorbesc – E numai ceea ce gândesc.
4Cât despre legătura mea Cu oamenii, Tu vei vedea Că merg după cuvântul Tău Și mă feresc de omul rău Cari se arată-asupritor.
5Privește-mi urma pașilor Și vei vedea că a mea cale Pe plac îi e inimii Tale. Nu se va clătina nicicând, Piciorul meu, pe cale-Ți stând.
6La Tine strig, Doamne al meu, Pentru că Tu m-asculți mereu! Pleacă-Ți urechea către mine, S-ajungă-al meu cuvânt, la Tine!
7Arată-mi Doamne – nu mai sta – Acuma, bunătatea Ta Cea minunată și cea mare, Căci Tu îi scapi pe-aceia care La Tine s-au adăpostit, Și izbăvire-ai dăruit – Prin a Ta dreaptă – tuturor, Față de toți dușmanii lor!
8Ca pe a ochilor lumină, Păzește-mă și fă să vină Asupră-mi ocrotirea Ta, Căci adăpost îmi voi căta La umbra aripilor Tale,
9Când oameni răi îmi ies în cale Și ne-ncetat mă prigonesc, Iar cei care mă dușmănesc S-au strâns cu toți să mă-mpresoare Pentru că vor să mă omoare.
10Inima lor – o Doamne – iată, Mereu le este încuiată; În gura lor, neîncetat, Vorbe semețe s-au aflat.
11Necontenit, mă urmăresc, Mă înconjoară, mă pândesc Gândind că au să mă-ncolțească Și la pământ să mă trântească.
12Ei sunt asemeni unui leu Flămând și lacom tot mereu, Sau ca și puiul leului – La pândă – în culcușul lui.
13O Doamne, Dumnezeul meu, Te scoală-acuma, Te rog eu! Ieși înainte și-mi doboară Vrăjmașii care mă-nconjoară! Cu sabia să îi lovești Și astfel să mă izbăvești!
14Doamne, în mâna Ta cea tare, Se află doar, a mea scăpare. De oamenii ce-n lume sânt, Mă scapă, căci ei, pe pământ – În astă viață – și-au luat Partea cea bună, ne-ncetat. Cu bunătăți, Tu ai umplut Pântecul lor și am văzut Cât de sătui sunt fiii lor Și cum apoi, prinosul lor, La porci l-au aruncat. Dar eu
15Încredințat sunt că, mereu – În nevinovăția mea – Să Îți văd fața, voi putea. De-ndată ce-o să mă trezesc, Eu, chipul Tău, am să-l zăresc Și-n fiecare zi, astfel, Voi fi sătul, privind la El.