1Până când oare, vei uita Doamne, de mine? Fața Ta, Ți-o vei ascunde Tu, mereu?
2Când va scăpa sufletul meu, De griji, și când, inima mea, Necazuri, nu va mai avea? Până când oare, să port frică De-al meu dușman, cari se ridică În contra mea, neîncetat?
3Răspunde-mi Doamne, de îndat’, Căci tu ești Dumnezeul meu! Lumină să le dai, mereu, Ochilor mei – veghează-mi sorții – Să nu mă prindă somnul morții,
4Să nu zică vrăjmașul meu: „L-am biruit!” și-apoi mereu, Ai mei potrivnici toți să fie – În inimi – plini de bucurie, Când seama ei vor fi luat, Precum că eu m-am clătinat.
5Doamne, în Tine mă-ncred eu, Și-n bunătatea Ta, mereu. Veselă e inima mea, Căci mântuire voi avea.
6Să-I cânt lui Dumnezeu, îmi vine, Pentru că El mi-a făcut bine!”