Psalms 12
1 Doamne, vino în ajutor, Căci oamenii evlavioși Se duc acum și – iată – mor Cei ce se-arată credincioși.
2 Minciuni doar, oamenii rostesc, Și buze au, amăgitoare. În inimă, ei găzduiesc Cuvintele lingușitoare.
3 Dar Dumnezeu să nimicească Buzele care lingușesc, Și limbile să le zdrobească, Dacă trufie dovedesc.
4 Să-i nimicească Dumnezeu, În veci, pe toți aceia cari Cutează-a spune: „Noi, mereu – Cu limba noastră – suntem tari! Buzele noastre sunt cu noi. Ce teamă am putea avea? Cine să vină peste noi, Și drept stăpân, apoi, să stea?”
5 „Iată, pe cei nenorociți, Văzutu-i-am din cerul Meu, Cât au ajuns de asupriți, Și cum săracii gem mereu. De-aceea Mă ridic, îndată” – Domnul a zis – „iar Eu voiesc, Pe toți obijduiții – iată – Acuma să îi mântuiesc!”
6 Curat e-al Domnului cuvânt, Precum argintul lămurit Doar în cuptoare de pământ, Și-n șapte rânduri curățit.
7 Tu, Doamne doar, ai să păzești Neamul acesta, pe vecie. Spre el, mereu, ai să privești, Ca ocrotit, astfel, să fie.
8 Cei răi, prezenți, oriunde sânt, Atâta timp cât se găsește Ticăloșia pe pământ Și între oameni stăpânește.