1La Domnul îmi găsesc scăpare, În orișice împrejurare! Atuncea oare, cum puteți Ca să veniți și să-mi spuneți: „În munții voștri fugi, precum Zboară o pasăre acum”?
2Arcul, cei răi și-l îndoiesc, Săgeata-n coardă-și potrivesc Și pe ascuns – a lor săgeată – Spre cei cu inima curată, Să o azvârle-s pregătiți.
3Cei care sunt neprihăniți, Ce pot să facă-atunci când iată Că temelia e surpată?
4În Templul Său cel sfânt, mereu, Se află Domnul Dumnezeu, Iar al Său scaun de domnie, În veci, în cer are să fie! Mereu, din ceruri, ochii Lui Privesc la fiii omului.
5Domnul, pe cel neprihănit, Îl va-ncerca, necontenit. Însă urăște Duhul Său – Întotdeauna – pe cel rău Cari silnicia o iubește.
6Pe cei răi, Domnul îi lovește Cu ploaie de cărbuni și foc Și cu pucioasă la un loc. Doar vântul cel dogoritor E partea și paharul lor,
7Pentru că drept e Dumnezeu, Iubind dreptatea, tot mereu. Ochii neprihănitului, Pot să privească Fața Lui.