1Atunci când Domnul n-a zidit O casă, ‘geaba s-au trudit Aceia ce o construiesc. Cei cari, cetatea, o păzesc, ‘Geaba veghează tot mereu, De n-o păzește Dumnezeu.
2Degeaba-n zori, voi vă sculați Și-apoi, târziu, voi vă culcați, Pentru o pâine care cere – Din parte-vă – numai durere, Căci preaiubiții Domnului, Pâine, ca-n somn, din partea Lui Au să primească, ne-ncetat.
3Fiii, mereu, s-au arătat O moștenire minunată Care de Domnul este dată. Astfel, rodul pântecului Răsplată e, din partea Lui
4Precum săgețile pe care Războinicul, în mâini, le are, Așa sunt fiii omului Făcuți în tinerețea lui.
5Ferice de oameni-acei Cari și-au umplut tolba, cu ei! La poartă, când vrăjmașul vine, N-au să rămână de rușine.