1Cei ce se-ncred în Dumnezeu N-au să se clatine. Mereu, Ei sunt asemeni muntelui Cel mare al Sionului Și întăriți ei au să fie, De către Domnul, pe vecie.
2Precum sunt munții cei pe care Ierusalimu-n jur îi are, La fel și Domnul – bunăoară – Pe-al Său popor îl înconjoară, Căci lângă el are să fie, De-acum și până-n veșnicie.
3Toiagul cel de cârmuire Al răutății, peste fire, Nu va rămâne ne-ncetat, În moștenirea ce s-a dat Celor cari sunt neprihăniți, Ca să nu fie ispitiți, Vreodată, de nelegiuirea La care e supusă firea.
4Revarsă-Ți bunătatea mare, O, Doamne, peste-aceia care Sunt oameni buni și dovediți Precum că sunt neprihăniți!
5Însă pe cei care sunt răi, Mergând pe ocolite căi, Să-i pedepsească Dumnezeu! Să fie nimiciți, mereu! Pacea, în Israel, să vie, Să stăpânească pe vecie!