1Spre munți, eu îmi ridic privirea… Și mă întreb, în gândul meu, De unde-mi vine izbăvirea?
2Ea-mi vine de la Dumnezeu, Cel care este făcătorul Pământului și-al cerului – El Îmi trimite ajutoru; Astfel, mereu, prin grija Lui,
3Nu ți se clatină piciorul, Căci El este neadormit.
4Domnul îi este păzitorul Lui Israel, necontenit, Căci El, în veci, nu dormitează.
5De El, mereu, vei fi păzit: E umbra ta, care veghează Pe mâna-ți dreaptă. Ești ferit,
6Astfel, de-a soarelui dogoare Și de lumina lunii reci.
7În El, sufletu-ți – scut – își are. De rele, ești păzit, în veci.
8El te păzește la plecare, Și-n orice loc, pe unde treci. Te-nconjură, cu grija-I mare, Și când te-ntorci: acum și-n veci.