Psalms 122BIV2014

1Simțesc o mare bucurie, Atunci când mi se zice, mie, „Haidem la Casa Domnului!”

2Ale Ierusalimului Ziduri și porți, când le zăresc, Picioarele mi se opresc!

3Ierusalime, ești zidit Dintr-o bucată și-ntărit Ca și o falnică cetate,

4Iar semințiile aflate, În Israel, vin să se-adune, Așa precum Legea le spune, La tine-n fața Domnului, Să laude Numele Lui!

5Jilțul lui David, de-mpărat, Acolo este așezat. Acolo se mai află – iată – Și scaunul de judecată.

6Rugați-vă, pentru vecie, Pace-n Ierusalim să fie! Cei ce-l iubesc să aibă tihnă! Să aibă parte de odihnă!

7Pacea-ntre ziduri, să îți fie Și liniștea, mereu, să vie În casele tale domnești!

8În pace doar, să viețuiești, Din pricină că ai mei frați Și-ai mei prieteni sunt aflați În sânul tău. Pace să ai

9Și-n liniște, mereu, să stai, Din pricina Casei pe care Al nostru Dumnezeu o are În al tău mijloc înălțată. De fericire necurmată, Parte să ai și-n veșnicie Pacea, asupra ta, să fie.

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Choose Translation

Switch translation for Psalms 122.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.