1Doamne, nu nouă să ne dai Slavă, ci Numelui ce-L ai, Pentru credincioșia-Ți mare Și nesfârșita-Ți îndurare!
2De ce să-ntrebe, îngâmfate, Popoarele cari sunt aflate Aici și care ne-nconjor: „Unde e Dumnezeul lor?”
3Al nostru Domn și Dumnezeu Este în ceruri, tot mereu, Făcând după a Lui voință, Precum crede de cuviință.
4Iată că idolii avuți De neamuri, sunt de mâini făcuți. Mâini omenești i-au întocmit. Ele argint au folosit, Precum și aurul curat, Atunci când idoli au turnat.
5Au gură, însă nu vorbesc; Nimic, ai lor ochi nu zăresc.
6Au și urechi, frumos cioplite, Dar de auz ele-s lipsite. Au nas, însă nu au miros,
7Picioare, dar nu merg pe jos. Au mâini, dar nu le-au folosit Vreodată, pentru pipăit.
8Asemenea idolilor, Sunt cei ce-i fac. Asemeni lor, Necontenit, sunt și acei Care își pun nădejdea-n ei.
9Dar tu Israele, mereu, Încrede-te în Dumnezeu! Domnul îți este ajutor Și scutul tău, ocrotitor.
10Casă a lui Aron, mereu, Încrede-te în Dumnezeu! Domnul își este ajutor Și scutul tău, ocrotitor.
11Cei ce se tem de Dumnezeu, Să se încreadă-n El, mereu! Domnul le este ajutor Și scutul lor, ocrotitor.
12Domnu-Și va aminti de noi. Va binecuvânta apoi, Casa ce-o are Israel Și-a lui Aron casă, la fel.
13Domnul va binecuvânta Pe cei care vor arăta Precum că teamă au de El. Va binecuvânta, la fel, Și pe cei mici și pe cei cari Se dovedesc a fi mai mari.
14Domnul mereu să vă sporească Și pe-ai voști’ fii să-i înmulțească!
15Fiți binecuvântați mereu, De către Domnul Dumnezeu, De Făcătorul cerului, Precum și al pământului!
16Iată că cerurile sânt Doar ale Lui, dar ăst pământ L-a dăruit El tuturor Feciorilor oamenilor.
17Nu morți-L laudă, mereu, Pe-al nostru Domn și Dumnezeu, Și nici cei care – bunăoară – În țara liniștii pogoară,
18Ci noi – cei vii – vom căuta, Pe El a-L binecuvânta. Voi toți cari pe pământ v-aflați, Pe Domnu-L binecuvântați!