1Eu Îl iubesc pe Dumnezeu, Căci El ascultă glasul meu Și bine știu că seamă ia, Mereu, la rugăciunea mea.
2Urechile Și le-a plecat Spre mine și m-a ascultat. De-aceea, cât trăiesc – mereu – Îl voi chema pe Dumnezeu.
3Moartea, în chingi, mă apucase; Sudoarea gropii mă-ncercase; Pradă necazului eram Și mari dureri, în trup, simțeam.
4În strâmtorare, am strigat La Dumnezeu. Eu am chemat Numele Domnului și-am spus: „Doamne, din cerul Tău, de sus, Te rog, spre mine să privești Și sufletul să-mi mântuiești!”
5Domnul e drept și-ndurător, E milostiv și iertător.
6Domnu-l păzește pe acel Fără de răutate-n el. Eram un om nenorocit, Dar Dumnezeu m-a mântuit
7Te-ntoarce suflete – nu sta – Și du-te la odihna ta, Pentru că iată, Dumnezeu Doar bine ți-a făcut, mereu.
8Da, sufletul mi-ai izbăvit De moarte; ochii mi-ai scutit De lacrim grele și durere Și-apoi piciorul, de cădere.
9În fața Domnului, mereu Printre cei vii, voi umbla eu.
10Iată câtă dreptate-aveam, Când mie însumi îmi spuneam: „Sunt un biet om, nenorocit!”
11De-asemenea, am glăsuit: „Iată că orice muritor Se dovedește-nșelător.”
12Cum oare, am să izbutesc, Lui Dumnezeu să-I mulțumesc, Pentru tot binele știut Că pentru mine l-a făcut?
13Voi înălța, triumfător, Paharul izbăvirilor Și voi chema Numele Lui.
14Tot ce-am jurat eu, Domnului, Voi face-n fața tuturor Celor cari sunt al Său popor.
15Scumpă Îi este Domnului, Moartea celor ce sunt ai Lui.
16Ascultă Doamne, glasul meu, Pentru că rob al Tău sunt eu. Iată, sunt fiul roabei Tale. Tu, Doamne, ai găsit cu cale Să mă dezlegi și-ai sfărâmat Lațul care m-a-nfășurat.
17Jertfe-Ți voi da, având menire De jertfe pentru mulțumire Și Numele lui Dumnezeu, Am să Îl chem, de-acuma, eu.
18Tot ce-am jurat eu, Domnului, Voi împlini, în fața Lui, Precum și-n fața tuturor Celor cari sunt al Său popor.
19În curtea Casei Domnului Și în Ierusalimul Lui, Voi împlini, precum am zis, Tot ceea ce eu am promis! Voi, cei cari pe pământ v-aflați, Pe Domnul să Îl lăudați!