1Laude dați-I Domnului, Voi care sunteți robi ai Lui! Numele Lui, să căutați, Mereu ca să Îl lăudați!
2Numele Său, neîncetat, Să fie binecuvântat!
3Din răsăritul soarelui Și până la apusul lui, Se cere a fi lăudat Numele Lui, neîncetat.
4Iată că Domnul este pus, Față de orice neam, mai sus. Mai sus de-naltul cerului, E înălțată slava Lui.
5Dar cine e acela care, Se-aseamănă cu Domnul, oare, Ca locuința să-și fi pus Spre a ședea atât de sus?
6Domnul Își pleacă-a Lui privire, Ca să Se uite peste fire, Să știe toate câte sânt, În ceruri sus și pe pământ.
7La cel sărac, El S-a uitat Și din țărână l-a săltat. Pe omul cel lipsit apoi, El îl ridică din gunoi
8Și îl așează cu cei cari Sunt în al Său popor mai mari.
9Domnul, o casă, dăruiește, Celei cari stearpă se vădește Și îi aduce bucurie Căci, mamă, ea are să fie, În a sa casă minunată, De ai ei fii înconjurată. Voi, cei cari pe pământ v-aflați, Pe Domnul să Îl lăudați!