Psalms 112
1 Voi, cei cari pe pământ v-aflați, Pe Domnul să Îl lăudați! Ferice e de omul care, Mereu, teamă de Domnul are Și în porunca Domnului, Își va afla plăcerea lui!
2 Urmașii care ai lui sânt, Vor fi puternici pe pământ, Căci fi-va binecuvântat Neamul care s-a arătat Precum că e neprihănit.
3 Omul acela, negreșit, Belșug are și bogăție, În casa lui, căci pe vecie, Neprihănirea-i dăinuiește.
4 Pe a lui cale strălucește, Mereu, lumina – bunăoară – Când negura îl înconjoară. El este drept și-ndurător, E milostiv și iertător.
5 Ce bine-i merge omului Care-i milos și-n jurul lui, Mereu e gata să ajute, Gata fiind să împrumute, Iar faptele ce-s săvârșite, După dreptate-s rânduite!
6 Omul acel, neprihănit, Nu va putea a fi clintit Și astfel, pomenirea lui, Ține în veacul veacului.
7 De rele vești, teamă nu are, Căci inima lui este tare Și-ncrezătoare tot mereu, În al său Domn și Dumnezeu.
8 Inima lui e mângâiată Și n-are teamă niciodată, Căci el își vede împlinită Dorința-n inimă nutrită, Față de oamenii cei răi, Cari se vădesc dușmani ai săi.
9 El este darnic cu cel care Aflat este în lipsă mare, Iar mila lui are să ție, De-acum și până-n veșnicie. Al său cap este înălțat, Fiind cu slavă-ncununat.
10 Văzând ăst lucru, ne-ndoios, Omul cel rău e mânios. Atuncea el din dinți scrâșnește Cu furie și se topește, Iar poftele lui, jinduite, Rămâne-vor neîmplinite.