1Să nu taci Doamne, căci mereu, Cu Tine doar, mă laud eu!
2Vrăjmașii, împotriva mea, Deschid acum o gură rea Și-nșelătoare. Când vorbesc, Limbi mincinoase dovedesc.
3Cu ură mă-nconjoară ei Și-mi fac război, fără temei.
4Cu toate că eu îi iubesc, Potrivnici ei se dovedesc; Dar eu alerg să îmi pot spune Necazul meu, în rugăciune.
5Îmi întorc răul, pentru bine Și ură au, față de mine.
6Pune un om rău, peste cei Ce se vădesc dușmani ai mei! Așează și un pârâtor, Care să stea la dreapta lor!
7Atunci când fi-vor judecați, Găsiți să fie, vinovați, Iar ruga lor, când e-nălțată, Drept un păcat, fie luată!
8Fă-l pe vrăjmaș, de-asemenea, Puține zile a avea, Iar slujba care-i este dată, Să fie de alt om luată!
9Orfani copiii să-i rămâie, Iar soața văduvă să-i fie!
10Copiii lor să rătăcească Și pentru pâine să cerșească! Departe, ea le fie dată, De a lor casă dărâmată!
11Cel care l-a împrumutat Să îi ia tot ce-a adunat, Iar întreg rodul muncii lui Să fie al străinului!
12Să îl privească toți cu silă, Și nimenea să n-aibă milă De el și de orfanii lui!
13Să-i piară spița neamului, Rupând șirul urmașilor, De-ndat’, din neamul următor!
14Nelegiuirile făcute De-ai săi părinți, fie ținute Mereu în fața Domnului! Păcatele măicuței lui Să nu se șteargă, ci să fie, În fața Lui, pentru vecie!
15Să șteargă Dumnezeu Cel Sfânt, Numele lui, de pe pământ! Uitată a lor pomenire Să fie, de întreaga fire!
16Pentru că nu și-a amintit De îndurări, și-a prigonit Pe-acela care se vădea Că în necazuri se găsea Până-ntratât că a voit Să îl omoare, negreșit, Pe cel cu inima zdrobită Și de-ntristare înrobită!
17Numai blestemul l-a iubit: Fie dar, de blestem lovit! Nu-i place binecuvântarea: Să-i ocolească ea, cărarea!
18Mereu, blesteme să-l lovească Și în mustrări să-l învelească! Să îl pătrundă, bunăoară, Așa cum apa se strecoară Și precum untdelemnul poate, Până în oase, a străbate!
19Fie-i blestemu-nvelitoare Și totodată cingătoare!
20Din partea Domnului să vie Acestea toate și să fie Peste cei cari mă dușmănesc Și despre mine rău vorbesc!
21Din pricina Numelui Tău, Scapă-mă Doamne, de cel rău! Doamne, lucrează pentru mine Și fă ca să îmi meargă bine, Căci bunătatea Ta cea mare, În veci, nu are-asemănare! De-aceea, Doamne, Te grăbește Și vino de mă izbăvește!
22Iată că sunt nenorocit, De lipsuri grele încolțit. Inima mea a fost lovită Și-n piept îmi zace-acum zdrobită.
23Pier ca și umbra ce se-apleacă Către pământ, gata să treacă. Asemenea lăcustei, eu Ajuns-am izgonit mereu.
24De post, genunchii mi-au slăbit Iar al meu trup este sleit.
25Privește Doamne: de ocară Ajuns-am chiar în a mea țară. De cei ce mă privesc, nu scap, Căci mustrători ei dau din cap.
26Ajută-mi Doamne, căci mereu, Tu îmi ești Domn și Dumnezeu! Vino și-n bunătatea-Ți mare, Dăruie-mi Doamne-acum scăpare!
27Fă Doamne, de a fi știut Că Tu ești Cel care-a făcut Lucrul acesta, printre cei Ce se vădesc dușmani ai mei!
28Măcar că blestemă – cum vezi – Te rog să-i binecuvintezi. În contra mea sunt ridicați, Dar au să fie înfruntați, Iar robul Tău are să fie Cuprins de mare bucurie.
29Vrăjmașii mei înverșunați Fie-n ocară-nveșmântați. Ca o manta, să-i urmărească Rușinea și să-i învelească!
30Cu gura am să-L laud eu, Pe Domnul Dumnezeul meu. În mijlocul mulțimi-aflat, Am să-L măresc neîncetat.
31Domnul – mereu – îl sprijinește Pe cel sărac și-l izbăvește De cei care îl urmăresc Înverșunați și-l osândesc.