1Decât avere, mai dorit E-un nume bun; a fi iubit, Cu mult mai mult se prețuiește Decât argintul cântărește.
2Omul sărac, cu cel bogat, Se întâlnește ne-ncetat, Pentru că Domnul – e știut – Pe amândoi că i-a făcut.
3Omul cel chibzuit din fire Se-ascunde de nenorocire; Dar prostul este pedepsit, Căci înainte-i, n-a privit.
4Smeritul care-a arătat Frică de Domnul, a luat Răsplată, multă bogăție, Slavă și viață-n bucurie.
5Drept curse, spini pe cale are Stricatul; însă acel care Vrea sufletul să și-l păzească, Va încerca să le-ocolească.
6Învață-l pe copilul tău, Drumul cel bun pasului său, Căci n-are să-l mai părăsească Nici când o să îmbătrânească.
7Bogatul, pe sărac, strunește; Cel cari cu împrumut primește, E rob celui care i-a dat.
8Cine neghină-a semănat, Nelegiuire va avea De secerat; a sa nuia – Cea a nelegiuirii sale – E gata să îi iasă-n cale.
9Milosu-i binecuvântat, Căci pâine, la săraci, a dat.
10Dacă-i alungi pe-aceia care Batjocoresc fără-ncetare, Atuncea ai să izbutești Ca certurile să le-oprești.
11Omul cu inima curată, Multă bunăvoință-arată, Fiind al împăratului
12Prieten. Ochii Domnului Păzesc pe cel ce-are știință, Și-nfruntă-apoi, cu iscusință Cuvintele celui stricat.
13Cel leneș spune, ne-ncetat: „În uliță, este un leu Ce m-ar ucide. Nu ies eu!”
14O groapă-i gura curvelor – Capcană pentru muritor – Și-acel pe care Domnul vrea Să-l pedepsească, pică-n ea.
15De inima copilului, Lipită-i nebunia lui; Nuiaua însă-l cercetează, Și astfel i-o îndepărtează.
16De cineva îl asuprește Pe cel sărac când își dorește Ca avuția să-și sporească, Acela o să sărăcească, Căci va plăti, neîncetat, Unuia care-i mai bogat.
17Pleacă-ți urechea și ascultă Să iei învățătură multă, De la-nțelepți. De-asemenea Ia și învățătura mea
18În inimă, căci este bine, Atent, să le păzești în tine, Și-apoi, pe buze să le ții.
19Acum, doresc să-nveți să știi Să te încrezi în Dumnezeu – Acesta este sfatul meu.
20N-am așternut în scrieri, oare, Sfaturi și cugetări, prin care
21Voit-am mult, să te-nvăț eu, Lucruri temeinice, mereu, Și doar cuvinte-adevărate, Să poți răspunde cu dreptate – Cu vorbe ce sunt potrivite – Celuia care te trimite?
22Nu despuia pe cel sărac Doar pentru că nu-ți e pe plac A lui umilă sărăcie. Pe amărâtul ce-o să-ți vie La poartă, să îl ocrotești Și nu cumva să-l asuprești!
23Pentru că Domnul Domnilor Va apăra pricina lor, Iar pe cel care-i asuprește, Și El, de viață, îi lipsește.
24De mincinos, să te ferești! Cu el să nu te-mprietenești Și nici cu cel pe care-l știi Că este iute în mânii,
25Ca nu cumva să-ți însușești Cărarea lor și să găsești O cursă – sufletului tău – Pe ea, ascunsă, de cel rău.
26Printre cei cari pun chezășii, Zăloguri pentru datorii, Tu, fiul meu, să nu te bagi, De vrei, ponoase, să nu tragi;
27Căci dacă n-ai, cu ce plătești? Atuncea ai să te trezești Că îți pierzi patul de sub tine. Deci, tu ascultă-mă pe mine!
28Hotarul pus de tatăl tău, Nu îl muta din locul său.
29Dacă un om s-a dovedit, În lucrul său, că-i iscusit, El poate chiar lângă-mpărat, În cinste, să stea așezat, Căci între oamenii de rând, Nu își găsește loc, nicicând.