Proverbs 21— BIV2014

¹E inima-mpăratului Un râu, în mâna Domnului, Pe care El îl va lăsa Să curgă, după voia Sa.

²Omul, mereu, se socotește Fără prihană că pășește; Dar inima o cercetează Domnul, căci El poate s-o vază.

³Dreptate dacă s-a făcut În judecată, mai plăcut E lucru-acesta Domnului, Decât jertfele omului.

⁴Priviri trufașe aruncate Și inimile îngâmfate E candela ce li s-a dat Răilor, plină cu păcat.

⁵Când omul harnic plănuiește, Numai belșug el dobândește; Dar cel ce-n grabă doar lucrează, Mereu în lipsuri se-nglodează.

⁶Comorile ce-au să se-adune Doar cu minciuni, deșertăciune Sunt ele și pieire dau Acelora care le au.

⁷Sunt măturați de silnicie Cei răi, căci după cum se știe, Lor nici dreptatea nu le place, Nici lucru drept nu vor a face.

⁸Pe strâmbe căi, cel vinovat Va merge; cel nevinovat, Doar calea dreaptă, o va ține, Făcând mereu ce este bine.

⁹Mai bine e să locuiești Pe casă, decât să trăiești În ea – oricât ar fi de mare – C-o soață rea, gâlcevitoare.

¹⁰Sufletul celui rău dorește Doar răul și nu prețuiește Nimeni, nimic, în ochii lui.

¹¹Când batjocoritorului, Pedeapsa binemeritată Are să-i fie aplicată, Prostul devine om deștept; Iar când omului înțelept, Învățături au să se dea, Știință prostul o să ia.

¹²Omul neprihănit privește Spre casa-n care locuiește Cel rău, văzând cum toți cei răi Sunt aruncați – sub ochii săi – În valul de nenorocire Care îi poartă spre pieire.

¹³Acela care își înfundă Urechile, să nu pătrundă Glasul săracului la el, Să știe că-n același fel, Alții, cu el, se vor purta: Răspunsuri, nu va căpăta Când, încolțit de disperare, O să cerșească-ajutorare.

¹⁴Un dar ce-n taină e făcut, Să potolească, a putut, Mânia cea învolburată; Iar mita ce-n ascuns e dată, Înghite valul de furie.

¹⁵Este o mare bucurie Pentru un om neprihănit, Când binele l-a-nfăptuit; Dar pentru cei ce-n rău lucrează, Să facă bine, e o groază.

¹⁶Acel care va părăsi Înțelepciunea, va găsi Un loc de-odihnă și-alinare, Chiar în a morții adunare.

¹⁷Cine, petrecerea, iubește, Lipsit e; nu se-mbogățește Nici cel ce este iubitor De-aromele dresurilor Și este băutor de vin Sorbind al viței rod, din plin.

¹⁸Cel rău, preț de răscumpărare, Îi va slujii acelui care Neprihănit s-a arătat. La fel va fi cu cel stricat, Slujind neprihăniților, Preț al răscumpărării lor.

¹⁹Într-un pustiu de locuiești, Mai bine-i decât să trăiești Cu o nevastă îmbufnată, Gâlcevitoare și-ncruntată.

²⁰Comori de preț în casă are Cel înțelept; dar omul care Lipsit de minte s-a vădit, Averile și-a risipit.

²¹Acela care va dori Doar bine și va urmări Neprihănirea, va avea Viață și slavă-asemenea.

²²A celor mai viteji cetate, Cel înțelept – dacă vrea – poate S-o cucerească și doboară Puterea ce o înconjoară.

²³Cel care gura își păzește, De mari necazuri își scutește Sufletul, pentru viitor.

²⁴Se cheamă batjocoritor, Cel mândru și trufaș și rău: El va trudi, în lucrul său, Aprins de a lui îngâmfare.

²⁵Pe leneș au să îl omoare Poftele lui, pentru că el Nu va munci, în nici un fel.

²⁶În timp ce el mereu poftește, Neprihănitul dăruiește, Cu dragoste, ceea ce are.

²⁷Sunt toate jertfele pe care Cel rău le-aduce Domnului, O scârbă înaintea Lui, Știind că ele-s însoțite De gânduri ce-s nelegiuite.

²⁸Un martor mincinos pieri-va; Dar cel care s-asculte ști-va, Întotdeauna când vorbește Numai izbândă dobândește.

²⁹Omul cel rău într-una are Nerușinată-nfățișare; Dar omul cel neprihănit, Cărarea și-a-mbunătățit.

³⁰Pricepere, înțelepciune, Sfaturi – oricât ar fi de bune – ‘Geaba sunt date omului – N-ajută-n fața Domnului.

³¹‘Geaba, în zi de bătălie, Calul gătit are să fie, Căci biruința, tot mereu, Se află doar la Dumnezeu.