Proverbs 20
1 Vinul batjocură stârnește, Iar gălăgia o-ntețește – La un ospăț sau la chef mare – Doar băutura ce e tare. Cel ce se-mbată, pot a spune Că, e lipsit de-nțelepciune.
2 Spaima ce este insuflată De împărat, e-asemănată Cu răcnetele leului. Cel care, supărarea lui – Voit sau nu – o asmuțește, Să afle că păcătuiește El singur, împotriva lui, Și nu a împăratului.
3 O cinste e pentru oricine, Distant de ceartă de se ține; Nebunul va fi stăpânit De-aprindere, necontenit.
4 În toamnă, leneșul nu ară; La secerat însă – în vară – Ar vrea și el roade s-adune, Dar n-are, mâna, pe ce pune.
5 Sfatul care e așezat În inimă-i asemănat Cu apele adânci, din care Cel priceput știință are, Atunci când vremea o să vină Să scoată ce-i bun, la lumină.
6 Sunt mulți cei care, bunătatea, Și-o strigă, spre a-i ști cetatea; Cine, un om, a găsi poate Care credință, să arate?
7 Omul neprihănit, din fire, Umblă doar în neprihănire: Ferice de copiii lui!
8 Privirea împăratului Ce șade pe-al dreptății tron, Va risipi – precum un zvon Piere-n uitare – orice rău Se va ivi în jurul său.
9 Există, oare, cineva Cari va putea spune, cândva, „Eu, inima, mi-am curățat, Și de păcate, sunt curat”?
10 Duble măsuri de vei avea – Și greutăți asemenea – Află că rău vor fi văzute De Domnul, căci nu-I sunt plăcute.
11 Copilul – fără îndoială – Din fapte, scoate la iveală Purtarea spre care înclină Când mare are să devină.
12 Ochiul cari să privească poate, Urechea ce aude toate, Făcute sunt de Dumnezeu.
13 Să nu iubești somnul, mereu, Pentru că el te sărăcește; Deschide ochii și muncește, Căci vei fi săturat cu pâine, Astăzi și-n ziua cea de mâine.
14 „Rău!” – cel ce cumpără grăiește, Însă plecând, se fericește.
15 Ai aur, sau mărgăritare; Însă un preț cu mult mai mare Decât au ele, dobândesc Buzele ce-nțelept vorbesc.
16 Ia-i haina celui ce-i chezași Pentru un altul! Să nu-l lași! Să-l ții zălog – singur s-a dat! – Până va fi răscumpărat!
17 Pâinea minciunii e dulce, Dar la sfârșit are să-ți fie Gura, doar cu pietriș umplută, Căci o minciună nu ajută.
18 Planul, prin sfat, se pregătește! Când faci războiul, chibzuiește!
19 Cel care bârfe poartă-n viață, Lucruri ascunse dă pe față; De cel ce gura nu-și strunește, Întotdeauna te ferește!
20 Dacă cumva, un om blesteamă Pe tatăl său și pe-a sa mamă, Atunci opaițu-i va fi stins, Fiind de bezna grea, cuprins.
21 O moștenire câștigată Iute, nu-i binecuvântată.
22 Nu zice „Rău îți întorc eu!”, Ci-ncrede-te în Dumnezeu, Căci El, în sprijin, îți va sta Și oricând, te va ajuta.
23 Lui Dumnezeu Îi sunt urâte Măsurile ce-s măsluite, Dar și cântaru-nșelător.
24 Domnul, mereu priveghetor, Îndreaptă pașii omului; Dar ce va ști, din calea lui, Să înțeleagă omul, oare?
25 E, pentru om, o cursă mare, Să facă-n pripă – când cuvântă Grăbit – o juruință sfântă Și după ce-a făgăduit Doar, să-și dea seama cea vorbit.
26 E înțelept un împărat, Când pe cei răi i-a vânturat.
27 Este suflarea omului Ca o lumină-a Domnului Care-și strecoară-a ei văpaie Până adânc în măruntaie.
28 Credincioșia îl păzește, Iar bunătatea-l ocrotește Pe împărat și-i întăresc Într-una scaunul domnesc.
29 Tăria-i a tinerilor Slavă, iar a bătrânilor Podoabă de înțelepciune Sunt perii albi, ce-o să-i adune.
30 Ca mijloace de vindecare, Omul cel rău două căi are: Prima îi sunt bătăile, Și-a doua vânătăile.