Philippians 2
1 „Dacă-n Hristos, cumva, apare, În rândul vostru, o-ndemnare, Sau dacă e vreo mângâiere, Pe care dragostea o cere, Sau dacă e o legătură A Duhului, sau o măsură De milostenie și-ndurare,
2 Vă rog atunci, pe fiecare, Să încercați să-mi faceți mie, O negrăită bucurie, Ținându-vă strâns, în unire, Având o singură simțire, O dragoste, un singur gând Și-un suflet, în al vostru rând.
3 Din duh de ceartă – eu vă zic – Nimeni să nu facă nimic. Pentru o slavă ce se-arată A fi deșartă, niciodată, Nimica să nu faceți voi, Ci, în smerenie, mai apoi, Să îl privească fiecare, Pe altul, ca fiind mai mare.
4 Necontenit, să căutați, Folosul altora, dragi frați.
5 Gândul acesta, ne-ncetat – Cari în Hristos a fost aflat, Să îl aveți, în voi, mereu.
6 Măcar că al lui Dumnezeu Chip, îl avea, El n-a luat, Ca pe un lucru de-apucat, Faptul că El se dovedea, Cu Dumnezeu, asemenea,
7 Ci dimpotrivă, S-a lăsat, Pe Sine însuși, dezbrăcat, Luând un chip al robilor, Asemenea oamenilor.
8 La-nfățișare-a fost găsit, Ca și un om. El S-a smerit Și S-a făcut ascultător, Până la moarte – fraților – Și încă moartea ce-o aduce Doar răstignirea, de pe cruce.
9 De-aceea, L-a și înălțat, Nespus de mult, și-apoi I-a dat Un Nume nou, chiar Dumnezeu, Nume cari, mai pe sus, mereu, Este, față de orice nume Aflat sub soarele din lume.
10 În acest Nume-al lui Iisus, Orice genunchi – din cer, de sus, Din lume sau de sub pământ – Se va pleca. Limbi, câte sânt,
11 Vor trebui ca să vorbească Și astfel, să mărturisească, Spre slava Tatălui de Sus, Faptul că Domnul e Iisus.
12 Deci prea iubiților, precum M-ați ascultat mereu, și-acum, Aș vrea ca să mă ascultați Și ne-ncetat, să căutați Ca mântuirea ce-o aveți, Până la capăt, să puteți Ca să o duceți fiecare – Cu frică și cutremur mare – În fiecare zi din viață, Nu numai când sunt eu, de față. Faceți acest lucru, mereu,
13 Pentru că numai Dumnezeu E Cel care lucrează-n voi, Dând fiecăruia apoi – După plăcerea Lui – voință, Înfăptuire, biruință.
14 Pe toate, să le împliniți, Fără ca însă, să cârtiți, Fără vreo urmă de-ndoială Și fără nici o șovăială,
15 Căci astfel doar, vă dovediți, Cum că sunteți neprihăniți, Sunteți curați și că, mereu, Fii Îi sunteți, lui Dumnezeu, În mijlocul unui neam care E de-o ticăloșie mare Și e stricat – în el apoi – Lumini, în lume, fiind voi,
16 Ținând Cuvântul vieții, sus, În ziua lui Hristos Iisus, Ca să mă laud, așadar, Că nu mi-a fost truda-n zadar.
17 Și chiar dacă, într-un târziu, Va trebui ca eu să fiu Turnat – precum e o măsură De jertfă, pentru băutură – Pe jertfa și pe slujba voastră, Ce-o faceți, în credința noastră, Să știți că-s fericit apoi, Și că mă bucur, pentru voi.
18 Așa, și voi, dragii mei frați, Cu mine, să vă bucurați.
19 În Domnul, eu nădăjduiesc, Că am să pot să reușesc, În a-l trimite – dragii mei – Curând, la voi, pe Timotei, Să-mi crească inima apoi, Când voi avea știri, despre voi.
20 Căci n-am pe nimeni, ca și el, Care să poată-n acest fel, Simțirea să mi-o-mpărtășească Și care să se îngrijească, De starea voastră. Știu prea bine,
21 Că toți mereu, doar, se vor ține Numai după al lor folos, Și nu după al lui Hristos.
22 Pe Timotei, îl știți și iată, Îi știți și râvna încercată. El e asemeni fiului Care, pe lângă, tatăl lui, Ca și un rob, s-a arătat Și-n Evanghelie, a lucrat Alături mie, dragii mei, Pentru înaintarea ei.
23 Pe el, să vi-l trimit, aș vrea, Dar, mai întâi, vreau a vedea, Ce-ntorsături – în rău sau bine – În ce e privitor la mine, Vor lua lucrurile-apoi, ‘Nainte de-a veni la voi.
24 Credință am, în Domnul meu, Că în curând, sosesc și eu.
25 De trebuință-am socotit, Pe fratele Epafrodit, Să îl trimit, întâi, să vie. Tovarăș, el îmi este, mie, În tot ceea ce noi lucrăm, Precum și-n lupta ce-o purtăm. Trimis și slujitor, astfel, Are ca să vă fie el, Atuncea dar, în toate cele, Și în nevoi, ce-s ale mele.
26 Să știți, că el dorea fierbinte, Ca să vă vadă, dinainte, Pe voi, și-acum era mâhnit Căci ați aflat ce-a suferit, Fiind bolnav. E-adevărat,
27 Că boala, greu, l-a încercat, Încât, a reușit să-l poarte Până, aproape, către moarte, Dar, Dumnezeu este Acel Cari a avut milă de el. Și nu numai de el – vezi bine – Ci, milă, a avut de mine Și arătat-a îndurare, Ca să n-am numai întristare.
28 În grabă, l-am trimis, apoi, Ca să-l vedeți și astfel, voi, Un bun prilej să căpătați, Prin care să vă bucurați, Iar eu să pot ca, în sfârșit, Să nu mai fiu așa mâhnit.
29 Cu bucurie, să-l primiți, În Domnul, și să prețuiți Astfel de oameni, ne-ndoios,
30 Căci numai lucrul, în Hristos, De moarte-aproape, l-a adus, Fiindcă viața-n joc și-a pus, Ca să-mplinească, negreșit, Ceea ce vouă v-a lipsit – Adică, slujbei voastre. El S-a străduit, în acest fel, Să facă ceea ce e bine Și să lucreze, pentru mine.”