Bible

1 „Pavel și Timotei, pe care, Drept robi, Iisus Hristos îi are – Având alăturea de ei, Episcopi și pe toți acei Care, acum, diaconi sânt – Către întreg poporul sfânt, Pe cari, Hristos l-a câștigat Și este, în Filipi, aflat: 2 Pace și har s-aveți, mereu, De la al nostru Dumnezeu – Tatăl aflat în ceruri, sus – Și de la Domnul nost’, Iisus! 3 Eu, Dumnezeului ceresc, Necontenit, Îi mulțumesc, Prin rugăciunea mea fierbinte, Pentru aducerea aminte, Ce o păstrez, față de voi. 4 Neîncetat, mă rog apoi, Cu bucurie doar, dragi frați, 5 Pentru că, parte, voi luați, La Evanghelie – pe-al meu drum – De la-nceput și pân’ acum. 6 Încredințat sunt eu apoi, Căci Cel care-a-nceput, în voi, Să desfășoare-astă lucrare, Acela și putere are, Să o-mplinească, ne-ndoios, Până în ziua lui Hristos. 7 E drept ca astfel, să gândesc, Despre voi toți, căci vă iubesc Și-n inimă, vă port, mereu, Căci voi, atât în lanțul meu, În întăriri și-n apărare A Evangheliei lucrare, Părtași, cu mine, sunteți dar – Cu toții – la același har. 8 Martor îmi este Dumnezeu, Că vă iubesc, pe toți, mereu – Cu o iubire de nespus – În Domnul nost’, Hristos Iisus. 9 Necontenit, mă rog apoi, Tatălui nostru, pentru voi, Ca dragostea să vă sporească Și cunoștința să vă crească, 10 Spre a putea, apoi, să știți, Mereu, ca să deosebiți Care sunt lucrurile-alese Și cum trebuiesc înțelese, Ca să puteți să fiți curați Și ca să nu vă-mpiedicați, Până în acea zi, în care, Domnul Iisus Hristos apare; 11 Să fiți dar plini – deasupra firii – De roadele neprihănirii, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus, Spre slava Tatălui de Sus. 12 Vreau să vă spun, dragii mei frați, Căci trebuie ca să aflați Că-mprejurările în care Mă aflu, în a mea lucrare, Făcut-au ca, necontenit, Ceea ce-am propovăduit – Adică Evanghelia mea – Câștig să poată a avea Și să înainteze bine. 13 Într-adevăr, toți – despre mine – În toată curtea-mpărătească – Sau unde-aveau să se găsească – Știu că, în lanțuri, am fost pus, Numai pentru Hristos Iisus. 14 În felu-acesta, mai mulți frați – De al meu lanț, îmbărbătați – Au arătat, fără-ndoială, O foarte mare îndrăzneală, Vestind acest Cuvânt, mereu, Cari este de la Dumnezeu. 15 E-adevărat, unii din ei, Din duh de ceartă – dragii mei – Și-mpinși de pizmă, au vorbit, Când, pe Hristos, ei L-au vestit; Dar alții, din bunăvoință, Mânați doar de a lor credință. 16 Aceștia dar, au arătat Cum că din dragoste-au lucrat, Ca unii care știu că eu, Însărcinat am fost, mereu, Spre-a Evangheliei apărare. 17 Primii – adică toți cei care, Din duh de ceartă, se vădesc Că, pe Hristos, ei Îl vestesc – Nu au avut un gând curat, Ci doar, mereu, au încercat A pune, lanțurilor mele, Alte necazuri, noi și grele. 18 Dar ce ne pasă nouă, oare? Oricum ar fi astă lucrare – De ochii lumii doar purtată, Sau dintr-o inimă curată – Hristos e propovăduit În orice loc, necontenit. Iar pentru acest lucru, eu Am să mă bucur, tot mereu. 19 Lucrul acesta – bine știu – Se va întoarce, mai târziu, Spre mântuirea mea apoi, Prin rugile pe care voi Le înălțați, neîncetat, Și-apoi prin ajutorul dat, De Duhul lui Hristos Iisus. 20 Nădejdea mea-i în Cel de Sus, Și știu, într-adevăr, prea bine, Că nu voi fi dat de rușine – Apoi – în față-I, cu nimic. De-aceea, pot ca să vă zic, Cum că Hristos, întotdeauna, În al meu trup, va fi într-una, Cu îndrăzneală, proslăvit Prin viața mea, necontenit; Și proslăvit, de-asemenea, Va fi El și prin moartea mea. 21 Căci a trăi – neîndoios – E, pentru mine, doar Hristos, Și-apoi, murind, eu socotesc Doar un câștig că dobândesc. 22 Dar dacă, pe al vieții drum, Mai trebuie să stau acum, Nu am ce spune, ci gândesc Că merită să mai trăiesc. Și nu știu ce e necesar Ca să aleg, acuma dar. 23 Din două părți, sunt strâns mereu: Vreau să mă mut, ca astfel, eu, Cu-al meu Hristos, să pot să fiu, Căci e cu mult mai bine, știu; 24 Dar să rămân în trup apoi, Este mai bine, pentru voi. 25 Și știu – după credința mea – Că încă, voi mai rămânea, Cu voi, în viață, să puteți Ca, bucurie, să aveți Și-n acest fel, să propășiți, În crezul ce-l împărtășiți. 26 Prin revenirea mea, la voi, O să puteți avea apoi, Motiv de laudă, nespus, În Domnul nost’, Hristos Iisus. 27 Voi doar, mereu, să încercați În vrednic chip, să vă purtați, Față de Evanghelia care, Domnul Iisus Hristos o are, Ca astfel, chiar dacă sosesc – Sau chiar de am să mă găsesc Departe, undeva, de voi – Să pot ca să aud apoi, Că într-un singur duh aflați, Rămâneți tari și că luptați, Mereu, pentru credința care, Această Evangheli-o are, 28 Fără ca voi să vă lăsați, De-ai voști’ dușmani, înspăimântați. Lucrul acesta, dragii mei, Dovadă este, pentru ei – Pentru pierzare și pieire – Iar pentru voi, de mântuire, Adusă pentru Dumnezeu. 29 Voiesc să vă destăinui eu, Căci cu privire la Hristos, Ați primit har – neîndoios – Nu doar pentru a crede-n El, Ci și spre-a pătimi astfel, Pentru al nostru Domn și-apoi, 30 Să duceți – cum și faceți voi – Aceeași luptă, ca și mine – De care auzit-ați bine, Că pe al vieții mele drum, Sunt nevoit s-o duc acum.”