Bible

1 „Încolo, vreau, dragii mei frați, În Domnul, să vă bucurați. Mie – ca să vă scriu, mereu, Aceleași lucruri – nu mi-e greu, În timp ce vouă, ne-ndoios, Vă sunt acestea, de folos. 2 Păziți-vă, necontenit, De câini-aceia! Negreșit, De lucrătorii răi, să știți, De-asemenea, să vă feriți! De scrijeliți-acei, apoi, Fugiți, întotdeauna, voi! 3 Căci cei ce-s împrejur tăiați, Suntem chiar noi, dragii mei frați: Noi – care Îl slujim, mereu, Prin Duhul Sfânt, pe Dumnezeu – Noi – cei care am încercat, Atuncea când ne-am lăudat, S-aducem laude-n Iisus – Noi – cari, nădejdea, nu ne-am pus În lucrurile pământești, Ci doar în cele ce-s cerești. 4 Măcar că eu chiar aș putea, Pricini de-ncredere-a avea, În multe lucruri care sânt Aflate, pe acest pământ. Dacă, încredere, cumva, Poate să aibă cineva, În lucruri pământești, mereu, Mai multă, pot ca să am eu. 5 Eu – printre toți ceilalți, din jur – Tăiat mă aflu, împrejur; De neam, mă trag, din Israel, Și sunt Evreu, de al meu fel; Ca seminție, negreșit, Din Beniamin, eu am ieșit, Iar după Lege, Fariseu Am fost, întotdeauna, eu. 6 În ce privește râvna mea, Mărturisesc dar, despre ea, Că fost-am un prigonitor, Pentru Biserici, fraților. Despre a mea neprihănire, Dată de Lege, s-aveți știre, Că nu am nici o meteahană, Pentru că sunt, fără prihană. 7 Dar lucruri care, pentru mine, Erau câștig, acum, mai bine, Le-am socotit făr’ de folos, Fiind doar pierderi, în Hristos. 8 Ba și acum, când le privesc, Tot pierdere, le socotesc, Față de-un preț nespus de mare, Pe cari cunoașterea îl are, A Domnului meu Cel de Sus, Cari este chiar Hristos Iisus. Doar pentru El, pierdut-am toate Și am ajuns a le socoate, Drept un nimic, drept un gunoi, Să pot a-L câștiga apoi, Chiar pe Hristos și, negreșit, 9 Să fiu și eu, în El, găsit – Nu cu neprihănirea mea, Pe care Legea mi-o dădea – Ci cu acea neprihănire Ce vine peste omenire Și cari, de Dumnezeu, e dată, Doar în credința arătată, În Domnul nost’, Hristos Iisus. 10 Cu o dorință de nespus, Cătam să Îl cunosc, pe El, Și să-nțeleg apoi, astfel, Puterea învierii Lui; Cu suferința Domnului, Voiam să fiu, în părtășie, Și-asemeni Lui, moartea să-mi fie. 11 Astfel, cu orice chip, am vrut, S-ajung – dacă s-ar fi putut – La învierea morților. 12 Nu spun, acuma – fraților – Că premiul l-am și dobândit, Ori c-am ajuns desăvârșit; De-aceea, să luați aminte, Căci eu alerg tot înainte Și caut să-l apuc, mereu, Cum am fost apucat și eu – La rându-mi – de Hristos Iisus. 13 Nu cred că, mâinile, mi-am pus, Pe El și că L-am apucat, Dar fac un lucru, ne-ncetat, Uitând de tot ce-ar rămânea, Pe al meu drum, în urma mea: Caut, mereu, să iau aminte, La ce se află, înainte. 14 Caut, neîncetat, să merg Tot înainte și alerg, Spre ținta mea, spre premiul care E a lui Dumnezeu chemare, Făcută prin Iisus Hristos. 15 Vă-ndemn, pentru al vost’ folos, Pe voi – pe cei care doriți S-ajungeți dar, desăvârșiți – Ca ăst gând să vă-nsuflețească Și, tot mereu, să vă-nsoțească; Iar dacă are-a fi, cumva, De-altă părere, cineva, În vreo privință, Dumnezeu Are-a vă lumina, mereu, Și-o să vă dea, după dorință, Lumină, în orice privință. 16 În lucrurile despre care, Sunt de-o părere fiecare, E bine ca să încercăm, Cu toți, la fel, ca să umblăm. 17 Urmați-mă, mereu, pe mine, Privind, întotdeauna, bine, La cei ce, seamă, iau, apoi, La pilda ce-o aveți în noi Și cari se poartă, după ea, Voind a fi, asemenea. 18 De multe ori, v-am repetat Și vă mai spun, încă odat’, Plângând: sunt mulți – neîndoios – Vrăjmașii crucii lui Hristos. 19 Pierzarea e al lor sfârșit, Iar pântecele – negreșit – Le este singur dumnezeu; Rușinea-i slava lor, mereu, Iar gândurile lor le sânt, La lucruri doar, de pe pământ. 20 Însă, cetățenia noastră – Și totodată și a voastră – Aflată e, în ceruri, sus, De unde, pe Hristos Iisus, Îl așteptăm noi, fraților, Ca Domn și ca Mântuitor. 21 El va schimba, trupul pe care Smerita noastră stare-l are, Și îl va face, pe-astă cale, La fel ca trupul slavei Sale, Printr-o lucrare de putere Care, doar după a Sa vrere, Poate orișice lucru-a pune, În slujba Sa, și a-l supune.”