Numbers 35
1 Domnul a trebuit să vie, În a Moabului câmpie – La apele Iordanului, În fața Ierihonului – Acolo ca să îi vorbească, Lui Moise, și să-i poruncească:
2 „Copiilor lui Israel, Ai să le spui, în acest fel: „Din moștenirea ce-o primiți, Va trebui să dăruiți, Niște cetăți, Leviților – Ele sunt locuința lor. Lângă cetăți, un loc apoi – Jur împrejur – să lăsați voi.
3 Veți da cetățile acele, Iar ei vor locui în ele. Locul aflat în jurul lor, Va fi, astfel, al vitelor, Al avuțiilor pe care Neamul Leviților le are, Precum și-al dobitoacelor Ce țin de avuția lor.
4 Iată cum o să măsurați, Acele locuri, ce le dați: Lângă cetăți, vor avea toți – Jur împrejur – o mie coți. Din zid, porniți să-i măsurați Și în afară vă-ndreptați.
5 Deci în afară, negreșit, Veți măsura, spre răsărit, Să fie două mii de coți. Alți două mii vor fi, de toți, Spre miazăzi; trebuie pus Tot două mii, înspre apus; Și încă două mii apoi, Spre miazănoapte, puneți voi. Cetatea, astfel încadrată, În mijloc fi-va așezată.
6 Dintre cetățile pe care Neamul Leviților le are, Șase din ele, să se știe Că, de scăpare, au să fie. În ele-și va găsi sălașul – Atunci când fuge – ucigașul.
7 Sunt patruzeci și opt apoi, Pe lângă ele, pe cari voi Mai trebuie ca să le dați, Leviților – ai voștri frați. Deci să le dați Leviților, Cu locul gol, din jurul lor.
8 Atuncea când o să le dați, Cetăți mai multe să luați, De la cei care, multe, au, Căci mai puține-apoi se iau, Din partea tuturor cei care Nu sunt în număr foarte mare. Deci fiecare seminție, Va trebui, atunci, să știe Că o să dea Leviților, Din moștenirea fiilor, Doar după numărul din care Formată-i a lor adunare.”
9 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
10 „Copiilor lui Israel, Ai să le spui, în acest fel: „Când veți păși, peste Iordan, Intrând în țara Canaan,
11 Să vă alegeți fiecare, Niște cetăți cari, de scăpare, Vor trebui, apoi, să fie. În ele, va putea să vie – Pentru a își găsi sălaș – Cel care este ucigaș, Adică – fără îndoială – E ucigaș, doar din greșeală.
12 Aste cetăți au să-i slujească, Drept casă, și-au să-l ocrotească, În fața omului cel care E-ndreptățit la răzbunare, Fiind – din partea mortului – Răzbunătorul sângelui Acestuia. Deci ucigașul Să fugă, să-și afle sălașul, Doar în cetățile-amintite, Cari, de scăpare, sunt menite, Pentru ca altfel, bunăoară, Omul acela să nu moară, Ucis de cel ce l-a cătat, Până când fi-va judecat, De-a lui Israel adunare.
13 Deci din cetățile pe care Aveți ca să le dăruiți, Șase din ele, vreau să știți Că, de scăpare, vor fi date.
14 Trei trebuie a fi lăsate, În astă parte de Iordan, Iar trei vor fi în Canaan.
15 Șase cetăți fi-vor, astfel, Loc de scăpare-n Israel, Pentru străin ori băștinaș, Pentru cel care, ucigaș, Ajuns-a de s-a pomenit, Fără ca el să fi voit.
16 Dacă un om, se nimerește, Cum că pe altul, îl lovește, Cu o unealtă-n fier lucrată, Iar cel lovit moare de-ndată, Acela care l-a lovit E ucigaș și, pedepsit, Cu moartea, trebuie să fie.
17 Dacă, în mână, o să ție O piatră și cu ea lovește, Iar cel lovit se prăpădește, Acela care a lovit E ucigaș și, pedepsit, Cu moartea, trebuie să fie.
18 Dacă, în mână, o să ție Unealta care e cioplită Din lemn și fi-va folosită Ca, pe un altul, să-l lovească Și are să se prăpădească, Acela care a lovit E ucigaș și, pedepsit, Cu moartea, trebuie să fie.
19 Pe urma lui, are să vie Răzbunătorul sângelui – Răzbunătorul mortului. Acesta – când o să-l găsească – Pe ucigaș, să-l nimicească!
20 Atunci când întâmpla-se-va Că va împinge cineva, Pe-un altul, sau dacă-l pândește – De ură plin – și azvârlește, Ceva, asupra omului, Ducând astfel, la moartea lui;
21 Sau dacă, cumva, îl lovește Cu mâna și se prăpădește Omul care a fost lovit, Cu moartea, fi-va pedepsit Acela care a ucis, De către cel care, am zis Că e, din partea mortului, Răzbunător al sângelui.
22 Atunci când întâmpla-se-va Că va împinge cineva, Pe-un altul, fără ca să vrea Și făr’ ca, ură, a avea, În contra lui; ori de-a lovit, Pe-un altul, făr-a-l fi pândit, Ci pur și simplu, omu-acel A aruncat, ceva, pe el, Fără să vrea; sau dacă are
23 A îl lovi, din întâmplare, C-o piatră, și-i pricinuiește Moartea, deși nu îl urăște Și nici n-a vrut să-i facă rău, Vreodată, seamănului său;
24 Iată dar, legile pe care, Trebuie-a voastră adunare Să le păzească mai apoi, În judecarea celor doi: Între cel care a ucis Și între cel care, v-am zis Că e din partea mortului, Răzbunător al sângelui.
25 Să-l izbăviți pe ucigaș Și să îi dați apoi sălaș, Într-o cetate de scăpare, Până când preotul cel mare, Ce-i uns cu untdelemnul sfânt, Va fi luat de pe pământ – Deci pân-atunci când, bunăoară, Marele preot o să moară.
26 Dacă cel care-i ucigaș Își părăsește-al său sălaș, Ieșind afară din cetate Și din al ei hotar, el poate
27 A fi ucis, când e-ntâlnit, De cel care l-a urmărit, Fiind – din partea mortului – Răzbunător al sângelui. Răzbunătorul, negreșit, Nu va putea fi-nvinuit Că l-a ucis pe ucigaș,
28 Căci el, doar în al său sălaș, Este lăsat să viețuiască, Atât cât are să trăiască Cel care este preot mare. La moartea preotului, are Voie, să vină înapoi, Să stea-n moșia lui apoi.
29 Aste-s poruncile de drept, Prin care vreau să vă îndrept, Pe care să le folosiți Oriunde-aveți să locuiți Voi și cei care au să vie, În urma voastră, pe vecie.”
30 „Atunci când întâmpla-se-va Cum că ucis e cineva, Acela care a lovit, Cu moartea, fi-va pedepsit. Pe mărturia unuia, Nu osândiți pe nimenea. Un martor doar, nu e primit, Când cineva e-nvinuit, Pentru a fi ucis apoi. Așa ceva, nu vreau, la voi!
31 Să nu primiți răscumpărare, Nicicând, din partea celui care A omorât ci, negreșit, La moarte, fi-va osândit.
32 Să nu primiți răscumpărare, Nicicând, din partea celui care Va trebui să locuiască – Adică să se-adăpostească – În vreo cetate de scăpare. Să nu primiți răscumpărare, Din partea lui, ca să-l lăsați Să șadă între ai săi frați, La casa și moșia lui. Doar la moartea preotului, Se va întoarce înapoi, Să stea-n ogorul său apoi.
33 Să nu cumva să pângăriți Țara în care o să fiți, Cu sângele nevinovat; Căci sângele ce s-a vărsat, Poate să fie ispășit Numai prin sângele venit Din omul care a ucis.
34 Să faceți dar, precum v-am zis Și țara să n-o pângăriți – Oriunde o să locuiți – Căci Eu, în țară, locuiesc Și-n al vost’ mijloc, Mă găsesc. Eu, Domnul, sunt! Eu sunt Acel Cari locuiesc, în Israel!”