1„A cerului Împărăție, Iată că poate ca să fie Asemeni cu zece fecioare, Cari candele au fiecare. Când a fost timpul potrivit, Cu candele au ieșit, Toate, în calea mirelui – Deci, în întâmpinarea lui.
2Din ele – cinci – nechibzuite Au fost. Astfel, foarte zorite,
3Când candelele și-au luat, De untdelemn, ele-au uitat.
4Cele-nțelepte, când plecară Cu candelele, își luară Rezerve de ulei, cu ele.
5Mirele-ntârzia, iar ele, Într-un târziu, au adormit.
6În miez de noapte-au auzit Un glas puternic ce-a strigat: „Mirele s-a apropiat! Ieșiți-i în întâmpinare!”
7Ele, atunci, care de care, Cu candelele, au vrut, toate, Să fugă. Dar, că nu se poate, Fecioarele nechibzuite Au constatat, căci pe sfârșite Era în, candelele lor,
8Uleiul. Înțeleptelor, Ele le-au spus: „Noi căutăm, Puțin ulei, să căpătăm. De-aceea, dați-ne și nouă Din untdelemn!” „De vă dăm vouă”,
9Răspunseră cele rugate, „Fără ulei, rămânem toate, Căci n-o să mai avem nici noi, Dar nu-i destul nici pentru voi. Deci, nu vă dăm, ci să-ncercați Să mergeți să vă cumpărați!”
10După ulei, ele-au pornit, Dar mirele a și sosit, Iar cele cari l-au așteptat, Cu el, la nuntă, au intrat Și ușa-n urma lor, s-a-nchis.
11Fecioarele plecate-au zis, Când cu ulei au revenit Și ușa-nchisă au găsit: „Doamne, și noi te-am așteptat! Deschide-ne!” Dar n-au intrat,
12Căci ușa nu s-a mai deschis. „Nu vă cunosc!” – mirele-a zis.
13Vegheați mereu! Atenți să fiți, Că ceasul zilei nu îl știți, Când va veni, cu slava Lui, La voi, iar, Fiul omului!”
14„A cerului Împărăție Asemănată o să fie, Cu un om care a plecat În altă țară. Și-a chemat Robii, și-apoi, le-a împărțit Averea sa. A dăruit,
15Întâi – talanți – cinci, unuia; Iar doi îi dete altuia. Doar un talant, numai, i-a dat Unui alt rob, și a plecat.
16Cel care cinci bani a primit, Repede foarte, i-a-nmulțit, Făcând negoț. A câștigat Alți cinci talanți. Cel ce-a luat
17Doar doi, și el s-a străduit, Și-alți doi talanți a dobândit.
18Robul care a căpătat Doar unul, iute l-a-ngropat.
19A trecut multă vreme-n zbor, Când iată că stăpânul lor, S-a-ntors și – după învoială – Ceru, robilor, socoteală.
20Cel care cinci bani a primit, Cu încă cinci a mai venit. Pe toți, pe masă, el i-a pus Și-apoi stăpânului i-a spus: „Doamne, cinci mi-ai încredințat. Eu, încă cinci, am câștigat.”
21„Bine, rob bun și credincios” – Zise stăpânul bucuros – „Puține lucruri ai păzit, Dar credincios te-ai dovedit. De-aceea, fi-vei înălțat Și peste multe așezat. Intră în bucuria mea! – Acolo, loc, tu vei avea.”
22Cel care doi bani a primit, Cu încă doi a mai venit. Pe toți, pe masă, el i-a pus Și-apoi stăpânului i-a spus: „Doamne, doi mi-ai încredințat. Eu, încă doi, am câștigat.”
23„Bine, rob bun și credincios” – Zise stăpânul bucuros – „Puține lucruri ai păzit, Dar credincios te-ai dovedit. De-aceea, fi-vei înălțat Și peste multe așezat. Intră în bucuria mea! – Acolo, loc, tu vei avea.”
24Cel care-un ban doar a primit, Cu-acel talant a revenit Și-a zis: „Doamne, eu am văzut Că ești om aspru. Am știut Că seceri, dar n-ai semănat, Și strângi făr’ să fi vânturat.
25De teamă – căci fricos eu sânt – Ți-am ascuns banul în pământ. Iată-l aici! Ia ce-i al tău!”
26„Rob leneș și viclean și rău!” – I-a spus stăpânul, supărat – „Că secer și n-am semănat, Strâng făr’ să vântur, ai știut! Dar dacă spui că te-ai temut, Atunci, de ce n-ai înmulțit Banul, pe care l-ai primit!?
27Trebuia, la zarafi, să-l dai Și astfel, un câștig aveai, Iar eu – când aș fi revenit – Cu o dobândă-aș fi primit,
28Ce e al meu. Să îi luați Talantul, și-apoi să îl dați Celui cari zece talanți are!
29Căci voi să știți: acelui care Avut e, o să i se dea Să aibă-n plus. O să se ia Totul, de la acel ce n-are – Chiar și puținul ce îl are.
30Luați-l, pe-acest rob netrebnic, Rob ce s-a dovedit nevrednic! Din fața mea, doresc să piară! Să fie aruncat afară, În negura plânsetelor Și în scrâșnirea dinților!”
31„Atunci, când Fiul omului – Încununat de slava Lui, De îngerii Săi însoțit – Va fi, din nou, la voi, sosit, Va sta pe jilțul slavei Sale – Pe tronul Său. Atuncea ale
32Pământului neamuri vor sta În față-I. El le va sorta, Așa cum un păstor desparte, Din capre, oile. De-o parte,
33La dreapta Sa – al oilor, Loc, o să fie. Caprelor, La stânga, loc, o să le dea.
34Când va sfârși alegerea, Celor, în dreapta Lui aflați, Le-a spune: „Binecuvântați Ai Tatălui Meu, hai, veniți, Căci trebuie să moșteniți Împărăția, pregătită, De când e lumea întocmită.
35Am fost flămând, iar voi Mi-ați dat Ca să mănânc. Când, însetat Am fost, voi Mi-ați dat de băut. Că sunt străin, voi M-ați văzut Și-atunci, în casă M-ați primit.
36Când am fost gol, M-ați învelit; Am fost bolnav, M-ați căutat, Iar când eram întemnițat, Știați, la Mine, să veniți.”
37Atuncea, cei neprihăniți Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut, oare, noi, flămând? Și de mâncare, când Ți-am dat? Sau, când ai fost Tu, însetat, Și când Ți-am dat noi, de băut?
38Străin, când oare, Te-am văzut, Și Te-am primit? Când s-a-ntâmplat, Ca noi, să Te fi îmbrăcat?
39Bolnav, și-ntemnițat apoi, Când Te-am văzut, pe Tine, noi? Și când, oare, Te-am căutat?”
40El le va spune, imediat: „Când ăstora mici frați ai Mei – Neînsemnați, șterși, mărunței – Aceste lucruri, le-ați făcut, Atuncea – trebuie știut – Că nu le-ați făcut lor, ci Mie!”
41Către acei care-au să fie La stânga, zice-va: „Plecați – Voi – de la Mine, blestemați! Locul pe care îl aveți, E-n focul veșnic! Vă duceți! L-am pregătit diavolului, Vouă și îngerilor lui!
42Am fost flămând, dar nu Mi-ați dat, Nemernicilor, de mâncat! Sete Mi-a fost, dar n-ați văzut – Nimic nu Mi-ați dat de băut!
43Am fost străin – nu M-ați primit! Eram gol – nu M-ați învelit! Bolnav am fost și-ntemnițat – Voi, însă, nu M-ați căutat!”
44Ei vor răspunde-atuncea: „Când Te-am văzut, Doamne, noi, flămând, Străin, gol, sau întemnițat? Sau când ai fost Tu, însetat? Și oare, când nu Te-am slujit?”
45„De câte ori n-ați săvârșit Acestea, pentru ai Mei frați, Micuți și foarte ne-nsemnați” – El le va spune – „căci n-ați vrut, Voi, Mie, nu Mi le-ați făcut!”
46Aceștia fi-vor pedepsiți În veci, iar cei neprihăniți, Din viața lor vremelnică, Vor trece-n viața veșnică.”