Matthew 24— BIV2014

¹Când terminat-a de vorbit, Iisus, din Templu, a ieșit. Mândri, toți ucenicii Lui, Au vrut, ca ale Templului Construcții, să-I arate-ndat’.

²Iisus, atunci, i-a întrebat: „Vedeți aceste clădiri? Toate, Să știți că fi-vor dărâmate: Piatră pe piatră n-o să stea – Nimic nu va mai rămânea!”

³Pe muntele Măslinului, Iisus, cu ucenicii Lui, S-a așezat și-a odihnit. Atunci, ai Săi au îndrăznit Și câteva-ntrebări I-au pus: „Toate, pe care ni le-ai spus, Când, oare, au să se-mplinească? Ce semn are să ne vestească Venirea Ta? Să ne mai spui, Pentru sfârșitul veacului, Ce fel de semn ne va fi dat?”

⁴Iisus, atunci, a cuvântat: „Băgați de seamă! Nu cumva, Să vă înșele cineva!

⁵Fiindcă, în Numele Meu, Mulți vor veni, zicând: „Sunt Eu! Eu sunt Hristos!” Voi să vegheați, Căci mulți, atunci, vor fi-nșelați.

⁶Când, de războaie, auziți, Când vești de lupte doar găsiți Pe buzele oamenilor, Nu vă speriați de vorba lor; Căci lucrurile auzite, Toate, vor trebui-mplinite. Să nu vă temeți nicidecum – Sfârșitul nu va fi acum.

⁷Un neam va fi împotriva Altui, și ridica-se-va – Să lupte – o împărăție, În contra altei. Au să fie Cutremure pe-alocurea. Va bântui și foametea Și ciuma, pe acest pământ.

⁸Dar toate-aceste lucruri sânt, Începerea durerilor.

⁹Pe mâinile oamenilor, Atunci, o să ajungeți voi; Au să vă chinuie și-apoi, Din al vost’ număr, omorâți, Mulți fi-vor. Voi veți fi urâți De neamuri, pentru al Meu Nume; Veți fi urâți de-ntreaga lume.

¹⁰Sunt mulți cei care au să cadă. Multe vânzări au să se vadă – Căci se vor vinde între ei – Și nu puțini vor fi acei Cari ură au să vă nutrească.

¹¹Mulți mincinoși au să se nască Proroci; iar singura dorință A lor, va fi, de-i cu putință, Pe cât mai mulți, să îi înșele.

¹²În vremurile-acelea grele, Din pricina fărădelegii – Care sub ochiul blând al Legii, Mereu, are să se-nmulțească – Iubirea o să se răcească,

¹³La cei mai mulți. Dar mântuit, Va fi cel cari, pân’ la sfârșit, Să rabde totul, va să știe.

¹⁴Iar vestea despre-mpărăție – Deci Evanghelia – vestită Va fi, și propovăduită În lume, ca toți să o știe – Slujind, astfel, de mărturie, La toate Neamurile care Sunt pe pământ. Atunci doar, are – Când toate au să se-mplinească – Sfârșitul ca să se ivească.”

¹⁵„De-aceea, voi când veți vedea, „În locul sfânt”, că va ședea „A urâciunii pustiire” – Despre aceasta, aveți știre De la prorocul Daniel – Să părăsiți locul acel,

¹⁶Fugiți, în munți, cei din Iudeea!

¹⁷În ce-i privește pe aceia Care găsiți, atunci, fi-vor Pe-acoperișul caselor, Să nu coboare ca să-și ia Lucruri din casă, ci să stea Acolo unde-au fost surprinși.

¹⁸Atunci, cei care au fost prinși În câmp, să nu vină-napoi Să își ia haina, ca apoi

¹⁹Să fugă. Vai, va fi de toate Femeile însărcinate! La fel va fi și de acele Care-alăptează. Vai de ele!

²⁰Rugați-vă ca să nu fiți Siliți ca iarna să fugiți, Și nici în zile de Sabat.

²¹Iată, vă spun adevărat, Că încercarea ce-o să vie, Atât de mare o să fie, Precum n-a mai fost niciodată, De când e lumea-ntemeiată.

²²Însă, acele zile, toate, De Tatăl Meu, au fost scurtate. Căci dacă nu le-ar fi scurtat, Nimeni nu ar mai fi scăpat. Să fim dar, bine înțeleși: Din pricina celor aleși, Au fost scurtate. De cumva,

²³Atunci, va spune cineva: „Veniți cu toții să-L vedeți! Hristos e-aici!” Să nu-l credeți;

²⁴Că au să fie mulți Hristoși, Și mulți prorocii mincinoși. Vor face semne, minuni mari, Să-nșele chiar și pe cei cari Au fost aleși. Luați aminte! –

²⁵Căci v-am vestit, mai dinainte!

²⁶Când vă vor zice: „E-n pustie Hristos!” Nu mergeți: n-o să fie! Sau că „Hristosul ascuns este În odăițe!”, astă veste

²⁷Să n-o credeți. Cum e văzut Fulgerul, care s-a născut În slăvi, ieșind din răsărit – Tăind până în asfințit, Tot cerul, cu lumina lui – La fel, și Fiul omului, Văzut va fi, când o să vie.

²⁸Oriunde stârvul o să fie, Acolo fi-vor și vulturi.

²⁹Când toate zilele tulburi Vor trece – după-acel necaz – Chiar soarele, al său obraz, Și-l va întuneca. Luna, Nici ea nu va mai lumina, Iar de pe boltă, măturate, Stele vor fi. Cutremurate, Puterile cerurilor Fi-vor, iar în înaltul lor,

³⁰Atunci doar, se va arăta Semnul – care-l veți aștepta – Semnul Fiului omului. Popoarele pământului, În acea zi, au să bocească, Iar lumea are să-L zărească Venind, pe Fiul omului, Plutind pe norii cerului, Încununat de slava-I mare Și de puterea ce o are.

³¹Va pune îngerii să sune, Din trâmbițe, ca să-i adune Pe toți care-s ai Lui aleși. Din patru vânturi, ei, culeși – Dintr-un capăt al cerului Și până-n cel’lalt cap al lui –

³²Vor fi aduși. Pildă luați De la smochin, și învățați: Smochinul, când își frăgezește Mlădița și când înfrunzește, Atunci puteți să vă gândiți Că vara a venit. Să știți –

³³Asemenea, când veți vedea Că lucrurile acestea, De care Eu v-am povestit, Cu toate se vor fi-mplinit – Că Fiul omului sosește! E-aproape! Chiar la ușă este!

³⁴Adevărat vă spun Eu: iacă, Neamul acesta n-o să treacă Până când tot ce v-am vestit Nu o să fie-ndeplinit.

³⁵Va trece cerul și pământul, Dar nu va trece-n veci cuvântul Care a fost rostit de Mine! – Al Meu cuvânt, veșnic, va ține.”

³⁶„Despre-a cea zi, despre-acel ceas, Nu știe nimeni. Au rămas, Numai de Tatăl Meu, știute – Nici Mie nu-Mi sunt cunoscute.

³⁷La fel precum s-a întâmplat Când în corabie-a intrat Noe – deci ca în vremea lui – Și-atunci când Fiu omului Vine, la fel are să fie.

³⁸Mai înainte ca să vie Potopul, toți mâncau și beau, Se măritau și se-nsurau; Noe-n corabie-a urcat,

³⁹Dar nimenea n-a observat Nimic și, astfel, a venit Potopul ce i-a înghițit; Iar la sfârșitul veacului, Atunci când Fiul omului – Din nou – la voi are să vie – Și-atunci – la fel are să fie.

⁴⁰Pe câmp, dacă vor fi aflați, În vremea ‘ceea, doi bărbați, Unul din ei va fi luat, Iar celălalt va fi lăsat.

⁴¹Dacă, atuncea – bunăoară – Două femei vor fi la moară, Doar una are-a fi luată, Iar cealaltă va fi lăsată.

⁴²Vegheați dar, să nu adormiți! Fiți treji, pentru că voi nu știți, Al vostru Domn, când va să vină! Să nu vă afle vreo pricină!

⁴³Dacă stăpânul casei știe Ceasul la care o să vie Hoțul, ca să îl jefuiască, El, casa, o să și-o păzească.

⁴⁴Astfel, mereu, gata să fiți, Căci va veni – când nu gândiți – La voi, iar, Fiul omului.

⁴⁵Deci, cine-i al stăpânului Rob credincios și-ascultător, Pus peste ceata slugilor Să le dea hrana cuvenită, Mereu, la vremea potrivită?

⁴⁶Ferice de acel rob, care – Atuncea când stăpânul are Să se întoarcă – e găsit Așa precum s-a poruncit.

⁴⁷Iată, un adevăr v-am spus: Atunci, acel rob va fi pus – De-al său stăpân – drept cel mai mare, Peste averea ce o are.

⁴⁸Dar dacă este un rob rău, Va crede că stăpânul său Nu o să vină prea curând Și își va spune-n al sau gând: „Iată, stăpânul zăbovește!”,

⁴⁹Și-atunci începe și-i lovește Pe-ai săi tovarăși; iar apoi, Va prinde obiceiuri noi, Dar rele, căci o să se-adune

⁵⁰Cu cei bețivi. Dar ce va spune Stăpânul său, când va sosi Și-n astă stare-l va găsi? Al lui stăpân are să vie, La ceasul pe care nu-l știe Robul acela. Negreșit,

⁵¹Atuncea, fi-va pedepsit: În două, el va fi tăiat Și-apoi, afară, aruncat – Acolo unde soarta lui E cea a prefăcutului, În negura plânsetelor Și în scrâșnirea dinților.”