1Vorbind Iisus, mulțimilor, Precum și ucenicilor,
2A zis: „Ai voștri cărturari Și Fariseii sunt cei cari Pe al lui Moise scaun stau. Pentru că ei putere au,
3Ce vă vor spune, ascultați! Ce lucruri veți fi îndemnați Să le păziți, păziți-le Și-ntocmai împliniți-le! De-un lucru, grijă, să aveți: Cum fac ei, voi să nu faceți! Căci ei cunosc ce e plăcut Și ce e bine ca făcut, Mereu, în fața Domnului,
4Dar ei nu fac. Ci omului, Îi pun, pe umeri, sarcini grele. Anevoios de dus sunt ele, Însă cei ce le-au așezat, Cu degetul, n-au încercat, Măcar, din loc, de-a le urni – Nici vorbă de-a le împlini.
5Ale lor fapte sunt făcute, Numai pentru a fi văzute, De oameni. Hainele lor, toate, Au filacteriile late, Cu poale lungi și ciucuri mari.
6Ei, Fariseii, sunt cei cari, La vreun ospăț, când sunt chemați, Numai în față, așezați, Doresc să fie. Tot ei sânt, În sinagogi – în locul sfânt – Cei care, dacă sunt aduși, Vor, doar în față, a fi puși;
7Le place să se creadă „buni”, Să li se facă rugăciuni, Prin târguri și sunt măguliți Atunci când „Rabi” au fost numiți.
8Nu vă numiți asemeni lor – „Rabi” – între voi. „Învățător”, Doar Unu-i – pe Hristos ‘L aveți – Iar voi, cu toți, frați Îi sunteți.
9De-asemenea, atenți să fiți Și, „Tată”, să nu mai numiți Pe nimeni, pe acest pământ, Pentru că Unu-i Tatăl Sfânt, Pe care-n ceruri Îl aveți.
10Nici „Dascăli”, să nu vă spuneți, Căci unul e „Învățător” – Hristos – și e al tuturor.
11Dacă este cineva care, Între voi, fi-va cel mai mare, Acela trebuie să știe Ca rob, al tuturor, să fie.
12Smerit, cel ce se va-nălța, Va fi; iar cel ce va-nvăța Să se smerească, înălțat Fi-va – smerit de s-a purtat.”
13„Vai vouă, vă zic, Farisei! Fățarnicilor! Sunteți cei Care-ați închis, oamenilor, Intrarea-n a cerurilor Împărăție. Nu intrați Nici voi, dar nici nu îi lăsați Pe alții, ca să intre-n Ea.
14Aflați dar, de asemenea, Că vai va fi de Farisei! Fățarnicilor! Sunteți cei Care mâncați văduvelor Casa, și-n văzul tuturor – Spre-a fi crezuți că sunteți buni – Faceți pioase rugăciuni. De-aceea, a voastră osândă, Mai mare e, și stă la pândă.
15Vai, Farisei și cărturari Fățarnici! Voi sunteți cei cari Cutreierați întreg pământul, Și mările, numai cu gândul De-a face, dacă-i cu putință, Un nou tovarăș de credință; Iar după ce l-ați convertit, Tot voi, din el, v-ați străduit, Un fiu, gheenei, să-i faceți, Cu mult mai rău decât sunteți Chiar voi, încă de două ori.
16Vai vouă povățuitori! Voi care, deși orbi sunteți, Ați îndrăznit ca să spuneți: „Pe Templu, dacă cineva, Să jure, întâmpla-se-va, De jurământ, nu e legat. Însă, dacă va fi jurat Pe tot aurul Templului, E prins de jurământul lui.”
17Nebuni și orbi! Spuneți-Mi, care, În mintea voastră, e mai mare? E aurul, sau e Templul Care sfințește aurul?
18De-asemeni, ați mai spus ceva: „De cumva, întâmpla-se-va Să jure omul, pe altar, Nu e nimic atuncea. Dar, Jurând pe darul așezat Peste altar, va fi legat De jurământul său, făcut, Și-acela trebuie ținut.”
19Nebuni și orbi! Nu știți voi care, Din cele două, e mai mare? Altarul, sfințind acel dar, Sau darul de pe-acel altar?
20Acel care jura-se-va Pe un altar, lega-se-va Chiar și de darul așezat
21De-asupra. Cine a jurat Pe Templu – în același fel – Jură pe Cel cari șade-n el.
22Jurat pe cer, cine-o să fie, El, pe scaunul de domnie Al Domnului, va fi jurat Și pe Cel care-I așezat
23Pe scaun. Vai, acelor cari Sunt Farisei și cărturari! Fățarnici ce sunteți! Voi știți Ce zeciuială să plătiți Din izmă, chimen și mărar. Bune-s aceste lucruri, dar E prea puțin ceea ce dați, Când, nefăcute, voi lăsați Lucruri cu mult mai însemnate, Înscrise-n Lege. De uitate Sunt ele, am să îndrăznesc, Din nou, să vi le amintesc: Dreptatea, mila și apoi Credincioșia. Iată, voi, Aceste lucruri să păziți Și nu uitați să le-mpliniți!
24Vai vouă, orbi învățători, Ce strecurați, de multe ori, Țânțarul, însă, apoi, știți, Cămila, să o înghițiți!
25Vai vouă, iarăș’, Farisei Și cărturari! Sunteți acei Care, paharu-l curățați Doar în afară, și-l lăsați Plin cu gunoi – gunoiul care Răpire-i și necumpătare.
26Orb Fariseu! Învață dar, Să cureți interiorul, iar Dacă-n lăuntru ai spălat, Și-afară, el va fi curat.
27Vai Farisei și cărturari! Sunteți ca și mormântul cari, Afară, este văruit, Dar, înlăuntru, e ticsit Cu oasele pieriților Și cu necurăția lor.
28La fel și voi: în exterior, Vă arătați, oamenilor, Cum că sunteți neprihăniți, Dar înlăuntru, năpădiți Ați fost, doar de fățărnicie
29Și făr’delegi. Vai o să fie De voi, fățarnici Farisei Și cărturari! Sunteți acei Care, morminte noi, zidiți Prorocilor, și-mpodobiți Groapa celui neprihănit,
30Zicând: „Dacă am fi trăit În zilele părinților Noștri, când al prorocilor Sânge curat, l-au risipit, Cu ei, noi nu ne-am fi unit.”
31Dar, prin aceasta, dovediți – Prin ceea ce mărturisiți – Că sunteți fii de ucigași, Dacă ai voști’ înaintași – Exact așa precum ați zis – Pe toți prorocii, i-au ucis.
32Acuma voi, urmașii lor, Umpleți cupa părinților!
33Pui de năpârci! Șerpi ce sunteți! Cum credeți, oare, că puteți Scăpa de-a gheenei vâltoare, Deci de pedeapsa viitoare?
34De-aceea, Eu trimit, la voi, Proroci și înțelepți, și-apoi Și cărturari. Însă, aflați Că știu cum vor fi-ntâmpinați. Pe unii o să-i omorâți, Pe alții o să-i răstigniți; În sinagogi, pe-alți-i veți bate, Și-apoi, din cetate-n cetate, Pe toți o să îi prigoniți, Căci trebuie ca să plătiți Pentru întreaga voastră vină.
35Asupra voastră, va să vină Tot sângele nevinovat, Ce, pe pământ, a fost vărsat, De la acel neprihănit Care a fost Abel numit, Și pân’ acum, la Zaharia – Cari fiu îi e lui Barachia – Cel ce-ntre Templu și altar A fost ucis de voi, măcar Că el era nevinovat.
36Însă, vă spun adevărat: Cădea-va, peste-acest popor, Sângele lor – al tuturor!”
37„Ierusalim, Ierusalime – Asemenea-ți, nu mai e nime’! Pe-ai mei proroci ți i-am trimis, Însă, mereu, tu i-ai ucis Pe cei ce i-am trimis la tine! De câte ori, pe lângă Mine, Am vrut să-i strâng pe fiii tăi, Precum găina, puii săi? Dar n-ai vrut. Cu-ndărătnicie,
38Toți v-ați opus. Casa, pustie, Iată, că vă va fi lăsată;
39Căci, vă repet încă odată: De-acum, nu Mă veți mai vedea, Până în ziua aceea, În care, „Binecuvântat” – Veți zice – „cu adevărat, E Cel care-n al Domnului Nume-a venit! Osana Lui!”