1Grăbiți, veniră Fariseii – Îi însoțeau și Saducheii – Vrând, lui Iisus, să Îi vorbească. Gândind ca să Îl ispitească, Un semn, din ceruri, I-au cerut.
2Iisus, gândul, le-a cunoscut Și le-a răspuns: „Când se-nserează, Voi ziceți: „Iată că urmează O zi frumoasă și senină, Căci ceru-i roș.” Când e lumină –
3Deci dimineața când apare – Spuneți atunci: „Furtună are Să fie azi. Va fi urât, Căci ceru-i roș posomorât.” Fățarnicilor ce sunteți! A cerului față, puteți, Ușor, ca să o deslușiți, Dar semnul vremii, nu-l citiți?!
4Un neam viclean și preacurvar, Un semn Îmi cere să-i dau, dar Nu va primi decât acel Semn al lui Iona.” Apoi, El I-a părăsit și i-a urmat
5Pe ucenici; ei au plecat, Uitând – pentru că s-au grăbit – Pâine să ia. Când i-a-ntâlnit,
6Iisus le-a spus: „Atenți să fiți, De-un aluat să vă feriți: De cel al Fariseilor, Precum și-al Saducheilor.”
7Când ucenici-au auzit, În sinea lor, ei s-au gândit: „Ne spune-așa, că am uitat De pâine, și n-am cumpărat.”
8Iisus știuse gândul lor, Și, „Puțin credincioșilor! De ce, la pâine, vă gândiți?” –
9Le-a zis – „sau nu vă amintiți Că oameni, cinci mii, au mâncat, Din cinci pâini, și s-au săturat? Cu firmituri, voi, coșuri pline, Câte ați strâns atunci? Ei bine,
10Din cele șapte pâini, cu care Ați săturat o gloată mare – De patru mii de inși – mai știți?
11Oare cum nu vă dumiriți, Că nu de pâine v-am vorbit, Atunci, când v-am povățuit Să vă feriți de aluat? Lucrul acesta a-nsemnat O pildă. Deci ca Fariseii, Să nu fiți – nici ca Saducheii!”
12Ei, în sfârșit, s-au lămurit Că nu de pâine le-a vorbit, Ci despre-nvățătura lor – Acea a Fariseilor.
13Iisus, cu-ai Săi, veni să stea La Filip, în Cezarea. Acolo, El i-a întrebat, Pe ucenici: „Voi n-ați aflat Ce spun oamenii, despre Mine? Știe norodu-acesta, cine Sunt Eu? Care-i părerea lui? Crede că-s Fiul omului?”
14„Iată ce crede-acum poporul: Că ești Ioan Botezătorul Zic unii, iar alții, Ilie – Cel care-i așteptat să vie. Cred mulți, că Ieremia ești, Iar alții – după cum vorbești – Au hotărât că ești proroc. Așa cred cei din acest loc.”
15„Voi, însă” – a-ntrebat El iar – „Voi cine credeți că sunt, dar?”
16Petru a zis: „Așa cred eu: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Tu ești Hristosul, eu gândesc!”
17El i-a răspuns: „Te fericesc Pe tine, al lui Iona fiu, Căci Tatăl Meu, Domnul Cel viu Din cer, ți-a făcut cunoscut Lucrul acest. Nu l-ai știut Prin sângele și carnea ta; Cel care-ți poate arăta Lucrul acesta-I Tatăl Meu: Deci, le-ai aflat, prin Dumnezeu.
18Îți spun: tu, Petru, ești numit” – „Piatră” înseamnă, tălmăcit. „Pe piatra ta, va fi zidită A Mea Biserică. Zdrobită, Acuma sau în viitor, De locuința morților, Ea nu va fi! N-o va înfrânge, Pentru că ea, moartea va-nvinge!
19Cheia cerești-mpărății, De-acum, la tine ai s-o ții. Ce, pe pământ, tu vei lega, În cer, nu se va dezlega. Orice, aici, ai dezlegat, În ceruri, nu va fi legat.”
20S-a ridicat apoi, de jos, Și-a încheiat: „Că sunt Hristos, Să nu mai spuneți, nimănui!” – Le-a zis apostolilor Lui.
21De-atunci, Iisus a început Ca să le facă cunoscut Ce va urma. Le-a spus că El Va părăsi locul acel, Că la Ierusalim pleca-va, Că își va pierde toată slava – Din pricina bătrânilor, Precum și a preoților Cei mai de seamă. Le-a mai spus Că-n temniță, El va fi dus, Iar după ce-o fi pătimit, Are să fie răstignit. Trei zile va urma să stea Mort, iar apoi, va învia.
22Petru, deoparte, L-a luat Și-a început de L-a mustrat: „Să Te ferească Dumnezeu De rău-acesta, tot mereu! Să Te păzești – atât aș vrea!”
23Iisus a zis: „Napoia Mea, Satano! Căci a ta vorbire, O piatră-Mi e, de poticnire. Aceste gânduri, îți spun Eu, Că nu vin de la Dumnezeu, Ci sunt de-ale oamenilor.”
24Apoi, El, ucenicilor, Le-a spus așa: „Oricine vrea Ca să pășească-n urma Mea, Se lepede, întâi, de sine; Să își ia crucea și, pe Mine, Să Mă urmeze! Pentru că
25Oricine-i cel cari încearcă Să-și scape viața, va muri! Însă, cel care va pieri Din a Mea pricină, acel O s-o câștige pentru el!
26Care-i folosul omului Când toată lumea e a lui, Dar sufletul și l-a pierdut? Sau, oare, ce n-ar fi făcut, Ca sufletul să și-l salveze Și astfel, viața, să-și păstreze?
27Aflați că Fiul omului Veni-va în a Tatălui Său slavă, cu îngerii Săi, Și va plăti și celor răi Și celor buni – deci tuturor – Precum au fost faptelor lor.
28Adevărat vă spun: din cei Cari stau aici – mulți dintre ei – Al morții gust n-au să-l simțească, Până când are să sosească, Aici, iar, Fiul omului, În slava-mpărăției Lui.”