1Iisus, cu Sine, a luat Trei ucenici, și S-a urcat Pe-un munte. Fost-a însoțit De Petru, Iacov, și-a venit Cu ei, Ioan, fratele lui.
2Iisus, pe vârful muntelui, ‘Naintea lor, Și-a preschimbat Fața. Uimiți, ei s-au uitat La fața Lui, cum strălucea Ca soarele, cum răspândea Lumină, haina Sa, în jur, Fiind, din al luminii șnur,
3Făcută. Nu s-au minunat Destul, când li s-a arătat Moise, Ilie, stând cu El De vorbă, în locul acel.
4Petru a zis: „Doamne, e bine Să fim aici. Eu, pentru Tine Și pentru Moise și Ilie, Fac, adăpost ca să vă fie, Câte-o colibă. Ți-ar plăcea?”
5Când Petru, încă, mai vorbea, Un luminos nor a venit, Cu umbra i-a acoperit Și-un glas s-a auzit din nor, Înfiorând pe muritor: „El Îmi e Fiul Preaiubit! În El, plăcerea, Mi-am găsit, Iar voi, de El, să ascultați!”
6S-au prăbușit înspăimântați, Cei trei discipoli, la pământ, Pătrunși de glasu-acela sfânt.
7Dar Domnul S-a apropiat, De ei, și i-a îmbărbătat: „Nu vă speriați!” Privind în jur,
8Văzându-L, pe Iisus, singur, Din ei, spaima s-a risipit.
9Când de pe munte-au revenit, Iisus, aste porunci, le-a dat: „Să nu spuneți ce s-a-ntâmplat! Nu povestiți vedenia, Până când nu va învia, Din morți, iar, Fiul omului.”
10Atuncea, ucenicii Lui L-au întrebat: „Dar, cărturarii – Și-asemenea lor, toți mai marii – De ce spun că, întâi, Ilie E cel cari trebuie să vie?”
11Iisus a zis: „E-adevărat Că, de Ilie, așezat, A trebuit totul să fie.
12Aflați că a venit Ilie, Însă, ei nu l-au cunoscut Și au făcut cu el ce-au vrut. La fel, și Fiul omului Va suferi, la rândul Lui.”
13Abia atunci s-au dumirit, Discipolii, că le-a vorbit, Acolo, lor, Învățătorul, Despre Ioan Botezătorul.
14Un om, în fața lui Iisus, A-ngenuncheat și-apoi I-a spus:
15„Doamne! Iată ce Te rog eu: Milă să ai, de fiul meu, Care-i lunatic! Pătimește Rău, Doamne! Cade, se lovește – Cade și-n foc, cade și-n apă. Ceva, fă Doamne și îl scapă!
16L-am dus la ai Tăi ucenici, Dar ei nu pot – căci ei sunt mici – Să-l vindece!” Atunci, Iisus, Privind la acel om, a spus:
17„O, neam necredincios și rău, Cât voi mai sta în sânul tău?! Aduceți copilul, Mine!”
18Îndată, el s-a făcut bine, Pentru că Domnul l-a certat, Pe drac, și-apoi, l-a alungat.
19„Doamne, de ce, noi nu putem, Pe dracu-acela, să-l scoatem?” – Au întrebat, apoi, în cor, Toți ucenicii. Atunci, lor,
20Iisus le-a spus: „E cu putință; Dacă voi ați avea credință Cât un grăunte de muștar, Și munții i-ați muta. Ei s-ar Mișca ușor, după dorință, Căci nu-i nimic cu neputință!
21Dar acest drac, să știți c-a fost Un soi, ce iese doar cu post, Cu rugăciuni, cu stăruință – Deci, trebuie s-aveți credință!”
22Iisus a zis, în Galileea: „Curând, veni-va vremea ‘ceea, În care, Fiul omului, Deposedat de slava Lui, Va fi ca orice muritor În mâinile oamenilor
23Și omorât are să fie. A treia zi, când va să vie, Din morți, El fi-va înviat.” Discipolii s-au întristat – Când vorbele I-au auzit – Și foarte mult s-au necăjit.
24Iisus și-ai Săi era, acum, Ajunși, toți, la Capernaum. Omul cari fuse-nsărcinat Să strângă darea, l-a-ntrebat Pe Petru: „Și Învățătorul Plătește, precum tot poporul, Darea, la Templu?” „Da” – a spus
25Petru – „plătește și Iisus”, Iar când, în casă, a intrat, Iisus ‘nainte i-a luat, Zicându-i: „Simone, ce crezi? După părerea ta, cum vezi Problema birului, a dării? De unde-au, împărații țării, Aste venituri, adunate? De la ai lor fii sunt luate, Sau poate de la cel străin?”
26„De la străinii care vin În țara lor” – Petru a spus. „Deci fiii” – zise-atunci Iisus – „Scutiți sunt. Dar, ca nu cumva, Păcat să facă cineva, Din pricina noastră, te du La mare și de-acolo-adu,
27Din gura peștelui ce-l prinzi Întâi, o rublă. S-o întinzi Celui cu darea, pentru Mine Și-asemenea și pentru tine.”