1Iisus, după ce-a terminat, Pe ucenici, de învățat – Căci doisprezece inși erau Care, mereu, Îl însoțeau – Din nou, pe drumuri, a pornit Și iar, a propovăduit, Spre binele mulțimilor, În orișice cetate-a lor.
2Din temniță, a auzit Ioan, ceea ce-a săvârșit Iisus, și tot ce s-a-ntâmplat.
3Îndată, el L-a întrebat, Prin ucenici ce i-a trimis: „Tu ești Acela” – ei I-au zis – „Pe care noi L-am așteptat? Sau poate că ne-am înșelat?”
4Atunci, privind la ei, Iisus Arată-n juru-I, și le-a spus: „Voi, lui Ioan, să îi spuneți Ce auziți și ce vedeți:
5Orbii vederea-și capătă, Iar șchiopii nu mai șchioapătă; Surzii aud, sunt curățați Leproșii, morți-s înviați, Și Evanghelia se vestește Săracilor. Ferice este
6De omu-acela, pentru care, Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”
7Pe când ei se duceau, Iisus, Noroadelor, astfel, le-a spus: „La ce-ați ieșit? Ce să vedeți? O trestie-n pustiu? Spuneți!
8Totuși, ce-ați vrut să vedeți voi? Un om avut, în haine moi? Cei care-s astfel îmbrăcați Sunt la palat, printre-mpărați.
9Atunci, de ce-ați ieșit? Ce vreți? Oare-un proroc vreți să vedeți? Așa e. Cel din acest loc, Mai mult e decât un proroc!
10Despre Ioan se află scris: „Iată că solul Mi-am trimis, Mergând ‘naintea feței Tale, Să pregătească a Ta cale.”
11Adevărat vă spun: toți cei Născuți vreodată din femei, Decât Ioan, n-au fost mai mari. Să știți, însă, că acel cari – În ceruri – este cel mai mic, Mai mare-i decât el. Vă zic:
12De la Ioan, cu osteneală Se poate – dacă dai năvală – Să intri în Împărăție, În ceruri. Asta să se știe!
13Pân’ la Ioan, au prorocit Proroci, și Legea a vorbit.
14Acuma însă, dacă vreți Cu dinadins să-nțelegeți, Aflați: Ioan este Ilie, Cel care trebuia să vie!
15Cei cu urechi de auzit, Să înțeleagă ce-am vorbit!
16Cu cine se aseamănă Neamul acesta? Seamănă Cu niște copilași – șezând Prin târguri – la alții strigând:
17„Frumos, din fluier, v-am cântat: Degeaba, că voi n-ați jucat! De jale v-am cântat apoi, Dar tot degeaba: n-ați plâns voi.”
18Nici n-a mâncat, nici n-a băut Și, „drac”, ați zis că a avut
19Ioan. Acuma, a venit Al omului Fiu. N-a postit, Ci a mâncat și a băut. De-aceea, voi, când l-ați văzut, Ați spus că „Este-un băutor De vinuri și un mâncător, Prieten al vameșilor, Precum și-al păcătoșilor.” Totuși, înțelepciune-a fost Îndreptățită-n al ei rost.”
20Iisus, minuni, a săvârșit, În lume. Nu s-au pocăit, Însă, acei ce le-au văzut – În fața căror s-au făcut. Iisus, atuncea, a mustrat Cetățile-n care-a lucrat:
21„O, vai și-amar va fi de tine – Cât ești de mare – Horazine! O, vai Betsaido, de mergeam Și în Sidon sau Tir făceam Minunile ce le-ați zărit, Degrabă s-ar fi pocăit În sac și în cenușă. Lor,
22O să le fie mai ușor, În ziua judecății. Iar
23Tu Capernaume, crezi chiar Că pân’ la cer vei fi-nălțat? Află că fi-vei dărâmat! Căci dacă ar fi fost văzute Minunile ce-au fost făcute În tine, de către acei Locuitori ai Sodomei, Și azi, cetate-ar exista.
24La judecată, când vei sta, Sodomei îi va fi mai bine Decât cum fi-va pentru tine.”
25Apoi, El a continuat: „Tată, în veci, fii lăudat, Că aste lucruri, le-ai ascuns De înțelepți; de nepătruns Sunt pentru cel ce-i iscusit. Tu, însă, le-ai descoperit
26Copiilor. Fii lăudat, De felu-n care ai lucrat!
27Toate-Mi sunt date Mie. Eu Le am, dar, de la Tatăl Meu. Fiul, deplin, nu-i cunoscut Decât de Tatăl; și știut E Tatăl, doar de Fiul Lui Și încă de acela cui, Fiul, să Îl arate, are.
28Veniți la Mine, toți cei care Sunteți trudiți și-mpovărați, Și-odihnă o să căpătați!
29Haideți! Luați toți, jugul Meu Și-asemeni Mie fiți, căci Eu Sunt blând, cu inima smerită. La Mine poate fi găsită Odihna-atât de necesară Pentru sufletul vost’. Ușoară
30E sarcina Mea. Jugul Meu E bun. Veniți la Dumnezeu!”