Matthew 12— BIV2014

¹Iisus, în ziua de Sabat, De ucenicii Săi urmat, Un lan de grâu a străbătut; Iar ucenici-au început De-au smuls spice și le-au mâncat.

²Când Farisei-au observat Lucrul acesta, la Iisus, S-au dus, degrabă, și I-au spus: „Știi, oare, ce s-a întâmplat, În ziua asta, de Sabat? Discipoli-ți au săvârșit Un lucru neîngăduit!”

³Iisus răspunse: „N-ați văzut Ceea ce David a făcut Atuncea când a flămânzit?

⁴Fără a-i fi îngăduit, Pâinile-acelea le-a mâncat – Tocmai pe-acelea le-a luat – Aflate-n Casa Domnului Spre punere-naintea Lui, Deși doar preoții puteau Ca să le ia, căci drept aveau.

⁵Din Lege, încă, n-ați aflat Cum că Sabatul e călcat, În Templu, de preoți? Știați? Și totuși, sunt nevinovați.

⁶Aici, însă, e Unul care E – decât Templu – mult mai mare.

⁷De-ați fi știut – Eu Mă gândesc – Ce-a însemnat „Milă voiesc, Nu jertfă”, n-ați mai fi vorbit Astfel, și n-ați fi osândit Pe-acești sărmani nevinovați.

⁸Acuma, vreau ca să aflați Faptul că Fiul omului, E Domn și al Sabatului!”

⁹Iisus, în urmă, a plecat Și-n sinagogă a intrat.

¹⁰Era acolo-n acea dată, Un om ce-avea mâna uscată. Ei – Fariseii – ca să poată, Pe Domnul, vinovat să-L scoată, Cu vicleșug, L-au întrebat: „Ce crezi, în ziua de Sabat, E-ngăduit să Te-ostenești, Bolnavii să-I tămăduiești?”

¹¹„Cine-i omul acela care” – A zis Iisus – „de-o oaie are, Și de cumva, s-a întâmplat Să-i cadă-n ziua de Sabat, În groapă, să n-o scoată-afară?

¹²Spuneți-Mi voi, atuncea, dară: Omul nu e mai prețuit Decât e oaia?… Negreșit, Poți face bine, în Sabat.”

¹³Apoi, pe-acel om, L-a chemat Și-a zis: „Întinde-ți mâna!” El, A-ntins-o, și-a ajuns la fel Ca cealaltă – s-a vindecat –

¹⁴Iar Fariseii L-au lăsat; Afară, după ce-au ieșit, Să-L piardă, ei s-au sfătuit.

¹⁵Iisus, ca unul ce știa Pe fiecare ce gândea, Din locu-acela, a plecat. Multe noroade L-au urmat. Pe mulți, El i-a tămăduit

¹⁶Și, înadins, le-a poruncit Să nu Îl facă cunoscut, Până când tot va fi făcut

¹⁷Spre-a se-mplini ce a fost scris Și prin Isaia este zis:

¹⁸„Iată, Acesta-I Robul Meu, Pe care-acum L-am ales Eu. El este Fiul Preaiubit. În El, sufletu-Mi a găsit Plăcerea. De aceea, Eu Torn, peste El, din Duhul Meu. El va vesti, Neamurilor, Sosirea judecății lor.

¹⁹Cu nimeni, nu se va certa; Pe uliți, nu-I va asculta Nimenea glasul; de cumva,

²⁰O trestie afla-se-va, Cari este ruptă, n-o va frânge. Fitilul fumegând, nu-l stinge, Ci face tot ce trebuiește, Pân’ judecata biruiește;

²¹Iar Neamurile, de pe lume, Nădejde au, în al Său Nume.”

²²Un om – mut, orb și îndrăcit – A fost adus. Tămăduit, Omul acela a plecat,

²³De la Iisus. S-au minunat Noroadele, de-așa ceva, Și-au zis: „Acesta, nu cumva, E chiar al lui David fecior?”

²⁴Mulți Farisei, la rândul lor, Au spus: „Omul Acesta poate, Cu Belzebul, dracii, a-i scoate – Desigur, doar cu domnul lor!” Atuncea, Fariseilor,

²⁵Iisus le-a zis: „O-mpărăție, Când dezbinată o să fie În contră-i, fi-va pustiită. De-asemeni, fi-va nimicită Cetatea, casa dezbinată, Și împotrivă-și ridicată.

²⁶Satan, când pe Satan l-a dat Afară, este dezbinat Și-atunci, a lui împărăție Nu va putea să se menție.

²⁷De scot Eu, cu Satan, vreun drac, Atunci, ai voștri fii, cum fac? De-aceea, ai voștri feciori Fi-vor ai voști’ judecători.

²⁸Dar, dacă dracii, îi scot Eu, Având Duhul Lui Dumnezeu, E semn că-mpărăția Lui – Împărăția Domnului – La voi, acuma, a venit.

²⁹Cum fi-va, oare, jefuit Cel tare, când e atacat, Dacă, întâi, n-a fost legat?

³⁰Cel care nu este cu Mine, E împotriva Mea, iar cine N-a strâns cu Mine, dovedește Că el, de fapt, doar risipește.

³¹Iată, vă spun: orice păcat, Să știți că are-a fi iertat Și orice hulă, omului. Hula-mpotriva Duhului, În veci, însă, nu e iertată.

³²Oricine spune-va, vreodată, Ceva-mpotriva Fiului, Iertat e de păcatul lui. Nicicând, însă, nu e iertat Cel ce-a vorbit necugetat – Potrivnic Duhului Cel Sfânt – De către Tatăl, pe pământ.

³³Așa că, ascultați ce spun: Ori sunteți pomi cu rodul bun, Sau sunteți pomi cu rodul rău! Știm pomul, după fructul său.

³⁴Pui de năpârci! Cum să puteți, Voi, lucruri bune, să spuneți, Când sunteți răi? Cunoscut este Faptul, că gura vă vorbește Doar din al inimii prinos.

³⁵Deci, omul bun are de scos, Din inimă, doar lucruri bune, Iar cel rău are să adune Doar răutăți. Răspunzător,

³⁶De-orice cuvânt neroditor – Care a fost rostit vreodată – Omul va fi la judecată.

³⁷Din vorbele ce le-ai rostit, Vei fi iertat sau osândit.”

³⁸Atunci, unii din cărturari Și dintre Fariseii cari Erau acolo, cu Iisus, Cuvântul l-au luat și-au spus: „Învățătorule! Noi vrem, Un semn de-al Tău, ca să vedem!”

³⁹„Un semn Îmi cere, așadar, Un neam viclean și preacurvar” – A zis Iisus – „de-aceea el O să primească dar, astfel, Semnul lui Iona, negreșit; Căci Iona-i cel ce-a prorocit Când la Ninive-orice ființă Se-ntoarse către pocăință.

⁴⁰Așa cum Iona, altădat’ În burta chitului a stat, La fel, și Fiul omului, În inima pământului, Trei zile și trei nopți, va sta.

⁴¹Când va veni judecata, Bărbații din Ninive vor Ședea, lângă acest popor, Cari n-a vrut să se pocăiască Și, astfel, o să-l osândească; Fiindcă ei s-au pocăit Atunci când Iona le-a vorbit, Și-acum, aici, e Unul care E, decât Iona, mult mai mare.

⁴²Regina de la miazăzi Se va scula în acea zi, Lângă ăst neam. Asemenea, Îl va învinui și ea, Căci dintr-un capăt de pământ, Pentru-al lui Solomon cuvânt – Când auzit-a ce se spune Despre a lui înțelepciune – Să îl asculte, a venit. Voi, însă, nu v-ați pocăit, Deși aici, e Unul care E, decât Solomon, mai mare.

⁴³Când necuratul a ieșit Din omul ce l-a găzduit, Un timp, doar prin pustiu va sta Voind, odihnă, a căta. Însă, pentru că n-o găsește,

⁴⁴Să se întoarcă, se gândește, În casa din care-a ieșit. Dar când s-a-ntors, ce a găsit? A găsit casa măturată, Împodobită și curată.

⁴⁵El, șapte duhuri, o să ia, Care vor fi asemenea Cu el, sau poate chiar mai rele. Va reveni-nsoțit de ele, Și-n casă au să locuiască. Are să se-nrăutățească A gazdei stare, de-astă dată Fiind mai rea ca prima dată. Cu acest neam viclean, mișel, Se va-ntâmpla-n acelaș’ fel”.

⁴⁶Iisus vorbea norodului, Când mama și cu frații Lui Sosiră-n acel loc. Stăteau Și un prilej bun căutau, De a-I vorbi. La El s-a dus,

⁴⁷Atuncea, cineva și-a spus: „Cu ai Tăi frați, mama Ta vine Și să vorbească-ar vrea, cu Tine.”

⁴⁸Iisus, însă, l-a întrebat, Pe omul care L-a-nștiințat: „Mamă și frați, cine-Mi sunt, oare?”

⁴⁹Apoi, Se ridică-n picioare; Privind în jur, mâna a-ntins; Într-un gest larg, El i-a cuprins, Pe ucenici, și zise: „Ei, Mamă, Îmi sunt, și frați! Toți cei

⁵⁰Ce fac voia Tatălui Sfânt, Mamă, surori și frați Îmi sânt!”