1Iisus, la Sine, i-a chemat Pe ucenici. Puteri le-a dat, De-a scoate duhuri necurate Și boli de a fi vindecate. Ei, doisprezece inși, erau, Și pe Iisus Îl însoțeau.
2Acum, iată cum s-au numit Cei doisprezece: au venit Simon – zis Petru – și Andrei: Sunt frați; fiii lui Zebedei: Ioan și Iacov; iar apoi,
3Urmați au fost de încă doi: Filip, Bartolomeu. Altul E Toma; și sosi rândul Celui ce-i vameș – zis Matei; Apoi, venit-au după ei Iacov – feciorul lui Alfeu – Și Levi, numit și Tadeu.
4Veni și Simon Canaaneanul Și Iuda, zis Escarioteanul – Acela care L-a vândut.
5Pe-acești discipoli, i-a avut Iisus. Pe ei, El i-a trimis În lume, după ce le-a zis: „Pe drum păgân, să nu umblați; Nici în cetăți să nu intrați, Ale Samaritenilor! Să vă feriți din calea lor!
6Mergeți, mai bine, la acel Pierdut, din a lui Israel Casă, iar unde poposiți,
7Astfel, să propovăduiți: „A cerului Împărăție, Aproape-i – gata e să vie!”
8Pe cei bolnavi, să-i vindecați, Iar pe cei morți să-i înviați. Veți curăța pe cei leproși Și draci, afară, vor fi scoși. Fără de plată ați primit, La fel trebuie dăruit!
9Să nu luați – băgați de seamă! – În brâu, aur, argint, aramă.
10Nu luați traistă pentru drum, Încălțări, haine – nicidecum. Toiag – la fel – să nu luați, Căci ce trebuie, căpătați! Deci, după hărnicia lui, E hrana lucrătorului.
11În ce cetate ați intrat, Mai întâi, trebuie aflat Cine-i, acolo, vrednic, și La acel om, veți poposi Până când, iarăși, veți pleca.
12Al casei prag, când veți călca, Vă rog, de bine să-i urați,
13Iar de e vrednică, să stați, Să se reverse peste ea A voastră pace. De-ți vedea Că nu-i vrednică, înapoi, Întoarcă-se pacea, la voi.
14Dacă s-a întâmplat, cumva, Că nu va primit cineva – Nici vorba nu v-a ascultat – Ieșiți, atuncea, imediat, Din casa și cetatea ‘ceea. Veți scutura, după aceea, Praful de pe încălțăminte.
15Căci Eu vă spun, luați aminte, Atunci, în ziua judecății, Mai greu are a-i fi cetății Aceleia – când va fi ora – Decât Sodomei și Gomora.”
16„Iată, Eu vă trimit, acum, Să o porniți pe al Meu drum. Sunteți asemeni oilor, Plecate-n calea lupilor. Fiți înțelepți deci, dragii Mei, La fel ca șerpii. Porumbei, La răutate, vreau să fiți.
17De oameni, voi să vă păziți, Căci vă vor da în judecată, În adunări; au să vă bată
18În sinagogi. Din vina Mea, O să ajungeți să vă dea Judecătorilor, să fiți Drept mărturie; să slujiți Dovadă, înaintea lor, Și-apoi și a Neamurilor.
19Deci, când în lanțuri vă vor pune, Nu vă gândiți la ce veți spune. Ce trebuie ca să vorbiți, În acel ceas, o să primiți
20Căci Cel ce va vorbi prin voi, E Duhul Domnului. Apoi,
21Veni-va vremea când un frate, Pe altul, îl va da la moarte, Iar tatăl, pe copilul lui. Fiii-mpotriva tatălui Vor merge și-l vor omorî.
22Pe voi, lumea vă va urî Din pricina Numelui Meu, Însă acela – vă spun Eu – Cari va răbda pân’ la sfârșit, Are să fie mântuit.
23Atunci când veți fi prigoniți, Într-o cetate, să fugiți În alta. N-o să apucați, Cetățile, să le umblați, În Israel, când va veni Timpul pentru a reveni Al omului Fiu, pe pământ.
24Să știți: discipolii nu sânt Mai sus, de-nvățătorul lor, Nici robi-asupra domnilor.
25Ajunge ucenicului Să fie ca meșterul lui. La fel, ajunge robilor Să fie ca stăpânii lor. Când „Belzebul” este numit Stăpânul casei, negreșit, Cei care sunt în casa lui, Poartă pecetea numelui.
26Voi nu vă temeți, dragii Mei, Și nu vă îngroziți de ei! Nu e nimic acoperit Ce nu va fi descoperit. Nimic ce-n taină-a fost făcut, Nu va rămâne neștiut.
27Ceea ce-n beznă vă spun Eu, Să spuneți, la lumină, vreau. Ceea ce-n șoaptă s-a vorbit, Trebuie propovăduit De la-nălțimea caselor.
28Nu vă speriați de cei ce vor Ucide trupul, ci de Cel Care, suflet și trup – la fel – E în măsură să le piardă Și, în gheenă, să le ardă.
29Nu-s două vrăbii, la un ban? Ba da. Dar nici una, în van, Nu o să cadă, pe pământ, Ci după voia Celui Sfânt.
30Iar voi să fiți încredințați: Perii din cap vi-s numărați.
31Deci, nu vă temeți, căci – să știți – Cu mult mai mult, voi prețuiți, Decât acele vrăbii. Eu,
32‘Nainte dar, la Tatăl Meu, Pe-acela-l voi mărturisi, Care – la rându-i – va găsi Cu cale, a vorbi de Mine, În fața oamenilor. Cine,
33De Mine, se va lepăda, Asemenea voi proceda Și Mă voi lepăda și Eu, De el, față de Tatăl Meu.
34Să nu credeți că aici sânt, Să aduc pacea, pe pământ, Ci sabia, căci despărțesc
35Tată de fiu. Se războiesc Mamă cu fiică, și-nfruntată Soacra va fi de noră. Iată
36Că omul fi-va dușmănit De cei cu care-a locuit.
37De va iubi mai mult – oricine – Pe tatăl său, decât pe Mine, Nu Îmi va sta alăturea. De cineva – asemenea – Îi va iubi pe fiii lui, Mai mult, acel vrednic nu-i Ca să se-așeze lângă Mine.
38Să înțelegeți vreau, că cine Nu își ia crucea ca să vină Pe urma Mea, va avea vină Și, lângă Mine, nu va sta.
39Acel care va căuta, Atent, viața, să și-o păzească, Și-o pierde. O s-o dobândească Cel ce-o va pierde pentru Mine, Căci astfel, lui i se cuvine.”
40„Cine vă va primi pe voi, Pe Mine Mă primește-apoi; Iar de-s primit acolo Eu, Intrat este și Dumnezeu.
41Cine primește un proroc – În numele unui proroc – Ca și proroc va fi plătit. Dacă un om neprihănit, În numele altui ca el, A fost primit, atunci acel La care-a stat, e răsplătit Precum un om neprihănit.
42Cine-un pahar va da să bea – De apă rece – unuia Dintre acești micuți, să creadă Că plata are să și-o vadă.”