Mark 2
1 Iisus pleacă din nou la drum, Venind iar la Capernaum.
2 Când în mulțime s-a zvonit Că El S-a-ntors, au năvălit Locuitori, cu mic cu mare, Încât umplură locu-n care Ședea Iisus. El i-a privit, Și-apoi, Cuvântul, le-a vestit.
3 Printre acei ce-au încercat Să-L întâlnească, s-au aflat Și patru inși care purtau
4 Un slăbănog. Ei nu puteau, Nicicum, s-ajungă la Iisus. Atunci, suiră patul sus, Pe casa-n care locuia Domnul, și propovăduia. Apoi, acoperișu-au spart. Pe slăbănog, ei l-au lăsat În frânghii, pe-al său așternut, Și, prin spărtură, a putut S-ajungă-n fața lui Iisus.
5 Văzând credința lor, a spus Mântuitorul: „Sunt iertate, Toate-ale tale mari păcate!”
6 Mulți cărturari, care priveau La ce se petrecea, gândeau:
7 „Omul Acesta, cum vorbește În așa fel?! Iată-L, hulește! Păcatul – de-i ușor, sau greu – Îl iartă numai Dumnezeu!”
8 Iisus, gândul, le-a cunoscut, Iar când tăcere s-a făcut, A zis: „Voi, pentru ce, aveți Astfel de gânduri? Ce credeți,
9 Că-i mai ușor, de spus? Că toate Păcatele îți sunt iertate? Sau scoală-te, patul îți ia
10 Și umblă? Dar, pentru-a vedea Că Fiul omului e-n stare Să ierte totul – căci El are Puterea, pe acest pământ, Dată de Dumnezeu Cel Sfânt –
11 Iată, că ție îți vorbesc, Biet slăbănog, și-ți poruncesc: Te scutură de a ta boală Și, în picioare-acum, te scoală! Ia-ți patul, neîntârziat,
12 Și du-te-acasă!” Imediat, Ologul s-a-nsănătoșit, Și-a luat patul și, grăbit, Pleacă spre casa lui, îndat’. Lumea, văzând ce s-a-ntâmplat – Minunea ce s-a săvârșit – O mare spaimă, a simțit Și-uimită, de puterea Lui, Slăvi Numele Domnului.
13 Iisus, la mare, a ieșit. La El, mulțimea a venit Și-nvățături a căpătat.
14 Când, de la mare, a plecat, Pe lângă vamă, a trecut. Acolo, vameș, l-a văzut Pe Levi, fiul lui Alfeu. „Urmează-Mă-ți poruncesc Eu!” – A zis Iisus. El s-a sculat Și-apoi, pe Domnul, L-a urmat.
15 Pe când ședea Iisus, la masă, Cu-ai Săi, în a lui Levi casă, Mulți vameși – păcătoși, la fel – Venit-au de-au prânzit cu El.
16 Mulți Farisei și cărturari, Și mulți din oamenii cei mari Ai timpului, când L-au zărit, Cu păcătoși că a prânzit, Pe ucenici, i-au întrebat: „De ce, la masă, El a stat,
17 Cu păcătoșii?” Când Iisus, Acestea le-a aflat, a spus: „De doctor, are trebuință, Doar cel aflat în suferință, Și nu cel sănătos. Aflați: La pocăință sunt chemați Cei păcătoși și oropsiți, Nu cei ce sunt neprihăniți!”
18 Odată, mers-au, la Iisus, Elevii lui Ioan și-au spus: „Și Fariseii, dar și noi, Postim mereu. Însă, la voi, Nimeni – nici ucenicii Tăi Nu țin vreun post.” Către ai Săi,
19 Iisus, atuncea, S-a uitat Și-n acest fel a cuvântat: „Postesc nuntașii, dragii Mei, Când mirele este cu ei?
20 Veni-vor, însă, zilele Când fi-va luat mirele, Și-atunci, și ei au să postească.
21 Nimeni nu are să cârpească, O haină veche și uzată, Cu-n nou postav; căci, reparată Dacă va fi în acest fel, Pierdute-s, pentru omu-acel, Și peticul și haina care O să se rupă și mai tare.
22 Vinul cel nou – știe oricine – Că în burdufuri noi, se ține. Burduful vechi, ușor, pleznește, Iar vinul nou se risipește.”
23 Iisus, în ziua de Sabat, De ucenicii Săi urmat, Un lan de grâu, a străbătut, Iar ucenici-au început Să smulgă spice. Imediat,
24 Cum Farisei-au observat Lucrul acesta, la Iisus, S-au dus, degrabă, și I-au spus: „Știi, oare, ce s-a întâmplat, În ziua asta, de Sabat? Discipolii au săvârșit, Un lucru neîngăduit!”
25 Iisus răspunse: „N-ați știut, Ceea ce David a făcut Atuncea când a flămânzit, Cu toți cei ce l-au însoțit?
26 Aflați acuma, așadar, Că-n vremea lui Abiatar – Când el fusese preot mare – David luat-a pâinea care Era în Casa Domnului, Spre punere ‘naintea Lui. Însoțitorilor a dat-o Și, împreună, au mâncat-o, Deși prea bine cunoștea Că numai preotul avea Dreptul s-o ia. E de știut,
27 Cum că Sabatul s-a făcut Dar, pentru om. N-a fost creat Omul, drept dar, pentru Sabat.
28 Să știți că Fiul omului, E Domn și al Sabatului!”