Bible

1 Doar două zile mai erau, Și sărbătorile urmau: Întâi, praznicul Paștelor, Apoi cel al Azimilor. În acest timp, preoții mari, Precum și ai lor cărturari, Prin vicleșug, se străduiau Să-L prindă pe Iisus. Voiau Să-I afle un motiv – oricare – Să poată-apoi, să Îl omoare. 2 Au hotărât a face toate, Chiar după Paști, căci „nu se poate”, Și-au zis – „în al praznicului Timp, să-L luăm. Norodului, Trebuie să-i asigurăm Liniștea-n sărbători. Lăsăm Să treacă praznicul, și-apoi, Vom pune mâna pe El, noi!” 3 Iisus, la Simon locuia – Leprosul – în Betania. Era, la masă, așezat, Atunci când s-a apropiat Femeia, de scaunul Lui, Purtând pe vârful capului, Un vas de alabastru, plin Cu mir de nard, curat și fin. După ce vasul, ea l-a spart, Mirul acela, l-a turnat, Ungându-I capul lui Iisus. 4 Plini de necaz, unii au spus: „Ce rost, risipa asta, are? 5 Puteam obține un preț mare, Pe mirul acestei femei – Chiar peste trei sute de lei – Iar suma, astfel adunată, La cei săraci, ar fi fost dată.” 6 Iisus le-a zis: „Lăsați-o-n pace! Ce aveți voi, cu ea, a face? Dar pentru ce-i aduceți, oare, Atât de multă supărare, Când ea, un bine, a făcut? 7 Pe toți sărmanii i-ați avut – Și îi aveți – mereu, cu voi. Astfel, puteți, oricând apoi, Ca să le faceți numai bine, Neîncetat. Însă, pe Mine, Nu-ntotdeauna Mă aveți. 8 Acuma, dacă să știți, vreți, Aflați că ea n-a risipit Mirul, ci doar M-a pregătit, Pe Mine, pentru-ngropăciune. 9 Iată ce am a vă mai spune: Oriunde, propovăduită E Evanghelia, povestită Va fi, mereu, și fapta ei, Spusă spre pomenirea ei.” 10 Din ucenici – din doisprezece – Unul, grăbit, a fost să plece, La preoți, căci iubea mult banul. Iuda era, Iscarioteanul, Discipolul care s-a dus, Ca să Îl vândă, pe Iisus. 11 Cu preoții s-a târguit, Și-aceștia i-au făgăduit Mulți bani, iar el, neîncetat, Un bun prilej a căutat, Ca să Îl dea, pe-nvățător, În mâinile preoților. 12 Era în prag de sărbătoare, Iar bucuria a fost mare. Când dimineața a venit Și soarele a răsărit În praznicul Azimilor, Discipolii, la-nvățător, Veniră. Tocmai pregăteau Jertfe de Paște și voiau Ca să Îi pună o-ntrebare: „Ne spune, unde dorești, oare, Să pregătim, să ne-așezăm, Ca Paștele, să le mâncăm?” 13 Iisus, atuncea, i-a trimis, Pe doi discipoli, și le-a zis: „Către cetate, să porniți; Când veți intra, o să-ntâlniți, De-ndată, un locuitor, Cari duce apă-ntr-un ulcior. Pe urma lui, voi să plecați, 14 Iar unde intră el, intrați Și spuneți-i stăpânului: „Din partea-nvățătorului, Venim la tine. El a zis Să te-ntrebăm – când ne-a trimis – „Care-i odaia pregătită – Cea pentru oaspeți rânduită – Unde să pot ca să cinez, Și Paștele, să le serbez, Cu ucenicii Mei?” El are 15 Să vă dea camera cea mare. Acolo, voi să așezați Totul, și să ne așteptați.” 16 Discipolii, cei doi, s-au dus Și au făcut ce li s-a spus – Pe acel om, ei l-au găsit Și Paștele, le-au pregătit. 17 Seara, cu ucenicii Lui, Iisus, la casa omului, Veni. În casă, a intrat Și cu cei doisprezece-a stat 18 În jurul mesei, iar apoi, El le-a vorbit: „Unul, din voi, O să Mă vândă.” S-au speriat 19 Cu toții, și L-au întrebat – Voind să știe fiecare – „Doamne, nu sunt, cumva, eu, oare?” 20 Privind în jurul Său, Iisus, Le-a zâmbind blând și-apoi a spus: „Cel care mâna-și va întinde Cu Mine-n blid, Mă va și vinde. 21 Să știți că Fiul omului – Cum este scris – pe drumul Lui, Va merge, către al Său țel. Dar vai va fi de omu-acel, Prin care, El este vândut! – Mai bine nu s-ar fi născut!” 22 Iisus, o pâine, a luat; După ce-a binecuvântat, A frânt-o în bucăți mai mici, Pe care-apoi, la ucenici, Le-a dat, spunându-le: „Luați Această pâine, și-o mâncați: Acesta este trupul Meu.” 23 Luând cupa, lui Dumnezeu, I-a mulțumit, apoi le-a dat-o, Iar ucenicii au luat-o Și au băut, cu toți, pe rând, Din mână-n mână, ea trecând. 24 „Beți toți din ea”, le-a zis Iisus, „E al Meu sânge. El e pus Să întărească, pe pământ, Acuma, noul legământ, Și pentru mulți, va fi vărsat. 25 Vă spun dar, cu adevărat, Din rodul viței, n-am să beau Până atunci când am să stau, Să îl gust, nou – la Tatăl Meu – În ceruri, sus, la Dumnezeu.” 26 După ce masa-au terminat, Imnuri de laudă-au cântat, Spre slava Domnului, în cor. În Muntele Măslinilor, Plecară-apoi. Ajungând sus, 27 Pe culmea lui, Domnul le-a spus: „Iată, vă dau, acum, de știre: O pricină de poticnire, În Mine, toți o să găsiți, În astă noapte. Căci, să știți, E scris: „Păstorul, îl voi bate, Și risipite vor fi toate Oile turmei.” Dar apoi, 28 Voi învia și merge-voi, ‘Naintea voastră-n Galileea.” 29 Petru a spus: „Chiar când aceia Cari sunt prezenți, cu noi, aici” – Și-a arătat spre ucenici – „Se-mpiedică, n-am să-Ți găsesc Pricini, ca să mă poticnesc!” 30 Iisus i-a zis: „Adevărat Îți spun: abia va fi cântat Cocoșul, doar de două ori, Iar tu, de Mine, de trei ori Ai să te lepezi, când năpasta Veni-va – chiar în noaptea asta!” 31 Petru-a răspuns: „Și dacă mor, Tot nu mă lepăd! Trădător, Nu sunt, și știi aceasta, bine! Nu mă voi lepăda, de Tine!” Toți ucenici-au spus la fel: Că nu s-or lepăda de El. 32 Era un loc împrejmuit, Ce Ghetsimani era numit. Iisus a zis: „Aici să stați. Plec să Mă rog. Voi, așteptați.” 33 Cu El, pe Petru, l-a luat – Ioan și Iacov, i-au urmat. Deodată, S-a simțit mâhnit, Căci întristarea L-a lovit Și-n Sine, S-a înspăimântat. 34 „Sufletu-Mi este apăsat” – A zis Iisus – „de întristare. Cuprins e de-o sfârșeală mare, Și-abia mai poate să o poarte, Căci supărarea e de moarte. Voi trei, aicea, vreau să stați Și-n rugăciune, să vegheați.” 35 Apoi, puțin, S-a-ndepărtat Și, la pământ, S-a aruncat, Rugându-Se, de-i cu putință – Și pe a Tatălui voință – Să fie-ndepărtat, de El, Paharul ceasului acel. 36 În urmă, „Ava” a rostit – „Tată” înseamnă tălmăcit – „La Tine, toate-s cu putință! Ascultă dar, a Mea dorință, Și-ndepărtează ăst pahar, De Mine – de Ți-e voia – dar, Nu vrerea-Mi vreau să izbândească, Ci voia Ta să se-mplinească!” 37 El, rugăciunea, Și-a sfârșit Și, la ai Săi, a revenit, Dar ei dormeau. Când i-a văzut, Lui Petru-i zise: „N-ai putut, Să-nlături somnul, de la tine, Un ceas doar, să veghezi, cu Mine? 38 Fiți treji de-acuma, și vegheați! Neîncetat, să vă rugați, Să nu ajungeți să cădeți În vreo ispită, căci vedeți Ce mare-i râvna duhului Și neputința trupului.” 39 Apoi, iarăși, i-a părăsit, Și-aceleași vorbe a rostit. 40 S-a-ntors, din nou, și i-a aflat Dormind, căci li s-a-ngreunat Ochii, de somn. Când L-au văzut, Nimic, să spună, n-au putut. 41 A treia oară, a plecat Și, Tatălui, I S-a rugat. La ucenici, când a venit, Pe toți, dormind, iar i-a găsit. Atunci, le-a zis: „Acum, dormiți! Puteți ca să vă odihniți! Timpul, Fiului omului, S-a împlinit, iar soarta Lui, La păcătoși le este dată, Și-n mâna lor e-ncredințată. 42 Sculați! Al vost’ Învățător E căutat, de vânzător!” 43 Pe când Iisus, încă, vorbea, Iuda, de ei, se-apropia – De gloată însoțit – să-L lege. Armați cu săbii și ciomege, Gloata aceea de strânsură – Toată acea adunătură – Trimisă fost-a la Iisus, De preoții cei mai de sus Și de bătrânii lor, din sfat. 44 Semn, vânzătorul le-a lăsat, Celor care erau cu el: „Învățătorul e Acel, Pe care eu am să-L sărut. Când vi-L fac, astfel, cunoscut, Voi tăbărâți și-L înhățați!” 45 Fiind urmat, de-ai săi fârtați, De la distanță, de Iisus, El s-a apropiat și-a spus: „Învățătorule!” Apoi, A mai făcut un pas sau doi, În fața Lui s-a închinat Și, pe obraz, L-a sărutat. 46 Atunci, cei ce l-au însoțit Pe Iuda, iute-au năvălit Și, astfel, mâinile au pus, În noaptea ‘ceea, pe Iisus. Sub pază-n urmă, L-au legat. 47 Un ucenic a încercat Să-I sară-n ajutor. Grăbit, Cu sabia, el l-a lovit Pe omul cari aprope-a stat, Și-atunci, urechea i-a tăiat Chiar robului preotului. 48 Iisus, celor din jurul Lui, Care-L legară, le-a vorbit: „Voi, după Mine, ați ieșit, Armați cu săbii și ciomege, Ca dup-un călcător de lege – De parcă Eu sunt un tâlhar – Ca să Mă prindeți. Uitați dar, 49 Că-n toate zilele ședeam, În Templu, unde învățam Noroadele. Iată, mereu, În al vost’ mijloc, am fost Eu, Și totuși, nu M-ați arestat. Toate, acum, s-au întâmplat, Să se-mplinească ce s-a zis, Și ce-n Scriptură a fost scris.” 50 Toți ucenicii au fugit, Lăsându-L singur, părăsit, În mâna gloatei de tâlhari Și-a preoților celor mari. 51 În urma lui Iisus, mergea Un tânăr, ce-și acoperea Trupul, cu o bucată mare, De in. Doar astă-nvelitoare Avea, drept haină, omu-acel. Când a fost prins, de gloată, el, 52 Învelitoarea și-a lăsat Și gol, cu fuga, a scăpat. 53 Gloata aceea, pe Iisus, La marele preot, L-a dus. Atunci, acolo, se aflau Mulți cărturari; cu ei erau Și vârstnicii norodului. Toți așteptau venirea Lui. 54 Petru, din umbră, L-a urmat. Plin de curaj, el a intrat În curțile preotului, Șezând în jurul focului, Cu-aprozii, să se încălzească. 55 Toți căutau ca să găsească – Preoți, bătrâni și cărturari – Pe cineva – un martor – cari O mincinoasă mărturie Să facă și motiv să fie, În contra lui Iisus, prin care, Să poată-apoi, să Îl omoare. Pe nimeni, însă, n-au găsit, 56 Deși mulți martori le-au venit, Pentru că tot ce se spunea În contră-I, nu se potrivea. 57 La urmă, s-a vădit să fie Și-o mincinoasă mărturie, Așa precum ei și-au dorit. 58 Martori-au spus: „L-am auzit Spunând că „Templul Domnului, Făcut de mâna omului, Doar în trei zile, pot să-l stric Și iar, la loc, să îl ridic, Cu mâini ce nu sunt omenești!” Ce spuneți de-astfel de povești?” 59 În tot ce au mărturisit, Spusa nu li s-a potrivit. 60 Atunci, din jilț, s-a ridicat Marele preot și-a-ntrebat: „I-auzi pe-acești oameni ce zic? Tu nu ai, de răspuns, nimic?” 61 O vorbă, nu a scos Iisus, Iar preotul cel mare-a spus: „Tu ești Hristosul, Te-ntreb eu?! Ești Tu, Fiul lui Dumnezeu, Al Celui binecuvântat?” 62 „Da, sunt!” – zise Iisus, de-ndat’. „De-acum Îl veți vedea, mereu – La dreapta, lângă Dumnezeu – Șezând, pe Fiul omului, Ca dreaptă a puterii Lui! Pe norii cerului, și voi Îl veți vedea venind apoi. Curând o să-L vedeți venind, De slava-I mare, strălucind.” 63 Marele preot s-a sculat Și, hainele, și-a sfâșiat, Strigând: „Nevoie, mai avem, De martori, când martori suntem 64 Chiar noi? Acum, L-am auzit! În fața noastră, a hulit! Cum vi se pare? Ce credeți? Să-mi spuneți, ce părere-aveți?” Atunci, cu toți, au hotărât, Că trebuie-a fi omorât. 65 Din sală, mulți au început Să-L scuipe. Unii L-au bătut Cu pumnii. Alții Îl loveau Și, „Prorocește!”, Îi strigau. După ce L-au batjocorit, Aprozi-n palme, L-au primit. 66 În astă vreme, Petru sta, În curte, jos, și aștepta. Când slujnica preotului, Întâmplător, prin fața lui, Trecut-a, l-a recunoscut 67 Și-a zis: „Pe tine, te-am văzut, Cu-Acel Nazarinean, Iisus!” 68 Petru s-a lepădat și-a spus: „N-am fost cu El! Nu știu ce spui! Nu te-nțeleg! Nu-s omul Lui!” A-ntors spatele, tuturor, Și a ieșit iute-n pridvor. Atunci, cocoșul a cântat. 69 Slujnica a continuat Să spună celor ce erau Aolo strânși, și-o ascultau: „Să știți că e precum v-am spus: Și-acest om fost-a cu Iisus!” 70 Petru, din nou, s-a lepădat, Dar mulți din cei ce s-au aflat Acolo-au zis: „Fără-ndoială, Omul acesta ne înșeală! Tu ești din ceata lui Iisus. Chiar vorba-ți, iată, că te-a spus – Vorbești la fel ca-n Galileea! Dreptate a avut femeia!” 71 Petru, atuncea, s-a jurat Și-n urmă, s-a și blestemat: „Nu Îl cunosc!”, însă, afară, 72 Cântă, pentru a doua oară, Cocoșul. Petru s-a trezit Ca dintr-un vis: și-a amintit Ce-a spus Iisus: „Adevărat Îți zic: abia va fi cântat Cocoșul, doar de două ori, Iar tu, de Mine, de trei ori Ai să te lepezi!” Întristat, De remușcare măcinat, Pentru tot ce s-a petrecut, Petru, să plângă, a-nceput.