1Când zorii au îndepărtat Al nopții văl întunecat, Cei mai de seamă din preoți, Cu cărturarii și cu toți Membrii Soborului, veniră, Degrabă, și se sfătuiră. Iisus a fost, apoi, legat Și dat pe mâna lui Pilat.
2Acesta, binevoitor, „Ești Rege al Iudeilor?” – L-a întrebat. „Da, sunt!” – a spus, Privindu-l țintă-n ochi, Iisus.
3De multe, fost-a acuzat, De preoți, dar n-a ripostat.
4„I-auzi pe-acești oameni ce zic? Tu nu ai, de răspuns, nimic?” – L-a întrebat Pilat. Iisus, Nici un cuvânt, însă, n-a spus,
5Lăsându-l, astfel, pe Pilat, Peste măsură de mirat.
6Când Paștele se prăznuia, Pilat, mereu, obișnuia, A slobozi noroadelor, Un condamnat, pe voia lor.
7Atunci, zăcea în închisoare, Un om, numit Baraba, care, Într-o răscoală, a ucis Pe cineva, fiind închis.
8Gloata ceru, de la Pilat, Ca să îi dea un condamnat, Așa cum datina era.
9„Pe cine vreți a ‘libera?” – A zis Pilat, către popor. „Pe Regele Iudeilor?”
10În acest fel, el a vorbit, Știind cât e de pizmuit Iisus, de către cărturari, Bătrâni și preoții cei mari, Și că doar pizma i-a-ndemnat, Pe a lui mână, de L-au dat.
11Dar preoții cei mai de seamă – Care-ncepură să se teamă Că ar putea fi scos Iisus, Din temniță – gloatei i-au spus Să ceară-a fi eliberat Baraba, de către Pilat.
12„Acum, să-mi spuneți, ce doriți Să-i fac, Celui ce Îl numiți Drept „Rege al Iudeilor”?” – A zis Pilat, către popor.
13Întreg norodul a răcnit: „Vrem ca să fie răstignit!”
14„Dar ce-a făcut?” – zise Pilat. „Să-L răstignești!” – gloata-a strigat.
15Voind a fi pe placul lor, Pilat – marele dregător – Dorința, le-a îndeplinit. Baraba fost-a slobozit, Și-n timpu-acesta, pe Iisus, Să-L bată cu nuiele-a pus, ‘Nainte de-a fi răstignit.
16Ostași-atunci, L-au îmbrâncit În curtea marelui palat
17Și-n purpură L-au îmbrăcat. Au împletit și o cunună, De spini, pe cap, ca să I-o pună.
18Apoi, toți au strigat, râzând: „Cu plecăciune!”, și, pe rând I-au zis: „Mărite Împărat, Peste Iudei, înscăunat!”
19În cap, c-o trestie-L loveau, De câte ori îngenuncheau În fața Lui. Când, în sfârșit,
20Batjocurile-au isprăvit, De purpură L-au dezbrăcat, Cu haina Lui L-au îmbrăcat, Iar când fu totul pregătit, L-au dus să fie răstignit.
21Să ducă crucea lui Iisus, Ostașii, pe un om l-au pus. Acesta, Simon, se numea Și în Cirena locuia. El, doi feciori, a dobândit: Pe Alexandru, la primit, Întâiul, și a fost urmat De cel cari, Ruf, era chemat. Convoiul a pornit la drum, Iar Simon Îi ducea, acum, Crucea, care L-a apăsat,
22Și-ncet, pe coastă, a urcat. Dealul acela se numea „Golgota” și se întindea Aproape de Ierusalim, Iar al său numele îl găsim Al „Căpățânii”-n tălmăcire.
23Pe dealu-acela, avem știre Că, lui Iisus, să bea, I-au dat – Soldații – vin amestecat Cu smirnă, însă, El n-a vrut – Capul Și-a-ntors și n-a băut.
24Pe cruce-apoi, L-au răstignit, Și hainele-I le-au împărțit, Trăgând la sorți, ca fiecare, Să poată ști ce parte are.
25La ceasu-al treilea, a fost dus, Pe deal, de către-ostași, Iisus.
26De-asupra crucii, un soldat, O însemnare-a așezat, Pe care fost-a scrijelită Vina ce Îi era găsită. Norodul, cari pe deal s-a dus, Putea citi scrisul: „Iisus, Împărat al Iudeilor”.
27Pe dealul Căpățânilor, Lângă Iisus, au răstignit Și doi tâlhari. S-au potrivit, Unul în dreapta lui Iisus, Iar celălalt, la stânga-I pus.
28Astfel, Scriptura s-a-mplinit: „În rând cu cel nelegiuit, Cel ce era nevinovat, Acuma, este așezat”.
29Toți trecătorii Îl priveau Și, batjocoritori, ziceau: „Tu, care-ai zis că Templu-l strici Și în trei zile îl ridici,
30Acum, ai face foarte bine, Dacă Te-ai mântui pe Tine Și, de pe cruce-ai să pogori. Haide! Sau, poate vrei să mori?!”
31La fel, și preoții cei mari, Cu-ai lor bătrâni și cărturari, Își băteau joc de El, zicând: „Pe mulți i-a mântuit, dar când, Chiar El trebuie mântuit,
32Nu poate! Dacă S-a numit „Hristos”, „Rege-al lui Israel”, Coboare, și vom crede-n El!” Chiar și tâlharii condamnați, Atuncea, și crucificați – Deși același chin răbdau – Tot în batjocură-I vorbeau.
33De la ceasul al șaselea Și până la al nouălea, Un văl de beznă s-a întins Și toată țara a cuprins.
34Când ceasu-al nouălea s-a dus, Cu glas tare, strigă Iisus – Menit să-nfrunte-ai vremii ani – „O, Eloi! Lama Sabactani!” Aceasta-nseamnă, tălmăcit, „Doamne, de ce M-ai părăsit?”
35Unii, din cei care stăteau, Acolo și, la El, priveau, Au zis: „Dar asta, ce să fie?! Sigur, îl strigă pe Ilie!”
36Degrabă, cineva s-a dus Și un burete a adus, Pe care-ntâi l-a înmuiat Bine-n oțet. L-a ridicat – Fiind într-o trestie pus – Să poată bea, din el, Iisus.
37Dar El n-a vrut, ci-a mai strigat Odat’, și-apoi, Duhul Și-a dat.
38Perdeaua-n Templu așezată, În două fost-a sfâșiată.
39Sutașul care L-a păzit, A spus, văzând că a murit: „A fost, precum a zis mereu: A fost, Fiul lui Dumnezeu.”
40Multe femei, pe deal, erau – Mai la oparte – și priveau La cele ce s-au întâmplat. Printre acelea, s-au aflat: Maria – ea se mai numea Și Magdalina; o-nsoțea Maria – a lui Iacov mamă, Și a lui Iose; fără teamă, De ele, s-a alăturat Și Salome. Ele-au plecat,
41Din Galileea, cu Iisus. Și din Ierusalim s-au dus, Multe femei, să-L însoțească Și, ne-ncetat, să Îi slujească.
42Când înserarea s-a lăsat – Fiind ‘nainte de Sabat –
43Un om, acolo, a sosit. Acela, Iosif, s-a numit, Și locuia-n Arimateea. El ocupa, în vremea ‘ceea, Locul de sfetnic, în Sobor. Omul acela, răbdător, Pe lume, aștepta să vie, A Domnului Împărăție. Deci Iosif, la Pilat, s-a dus, Să ceară trupul lui Iisus.
44Pilat s-a minunat, aflând Că a murit, așa curând. Ne-ncrezător, el l-a chemat Pe-al său sutaș și-a întrebat, Dacă Iisus, chiar, a murit.
45Sutașul i-a istorisit Tot ceea ce s-a întâmplat. Fiind, astfel, încredințat De moartea Lui, a poruncit, Lui Iosif, a-i fi dăruit Trupul. Acesta L-a luat,
46De pe-a Lui cruce; L-a-nfășat Cu in, din pânză nepătată – Nouă, atuncea cumpărată – Punându-L într-o grotă-adâncă – Într-un mormânt săpat în stâncă. O piatră mare-a prăvălit, Drept ușă, Celui adormit.
47Maria Magdalina sta Și-n jur, atentă, se uita, Fiind cu cealaltă Marie – Mama lui Iose – ca să știe Unde-L va duce pe Iisus Și, în ce loc, El va fi pus.