Mark 10— BIV2014

¹După ce a sfârșit Iisus, Să spună ce avea de spus, S-a strămutat, din Galileea, Și a venit să stea-n Iudeea, Peste Iordan. A fost urmat De multă gloată. El le-a dat Învățătura Lui. Veniră

²Și Farisei, de-L ispitiră; Ei, pe Iisus, L-au întrebat, Dacă-i permis, unui bărbat, Ca soața, să își părăsească.

³Când au sfârșit ei să vorbească, Iisus le-a zis: „Voi n-ați citit, Ceea ce Moise-a poruncit?”

⁴„Ba da, căci noi le știm pe toate! Moise a zis că soțul poate, Soția, să își părăsească, Dar, mai întâi, să-i dăruiască O carte, pentru despărțire – Deci, un înscris, spre-a lumii știre.”

⁵„Doar pentru voi”, Iisus le-a zis, „Astă poruncă, Moise-a scris, Căci aveți inima-mpietrită.

⁶Dar când a fost lumea zidită, „Domnul, o parte bărbătească, Făcu, și una femeiască.

⁷De-aceea, omul va lăsa, Pe tatăl și pe mama sa, De soața lui să se lipească,

⁸Și-un singur trup s-alcătuiască.”

⁹Deci, ascultați cuvântul Meu: Ceea ce Domnul Dumnezeu A-mpreunat, să nu despartă Omul, voind o altă soartă!”

¹⁰În casă, când intră Iisus, Asupra celor ce s-au spus, De ucenici, fost-a-ntrebat.

¹¹Iisus, acest răspuns, le-a dat: „Cel cari nevasta-și părăsește, Ca să-și ia alta, preacurvește;

¹²Și soața o să preacurvească, De soțul o să-și părăsească.”

¹³Niște copii au fost aduși Și-apoi, în față, I-au fost duși, Să-și pună, mâna, peste ei. Dar ucenicii, pe acei Care, copiii, au adus, Certatu-i-au. Atunci, Iisus,

¹⁴Pe ucenici, S-a mâniat Și-a zis, privindu-i supărat: „Lăsați copiii, nu-i opriți! – La Mine, copilași, veniți! – Fiindcă a cerurilor Împărăție e a lor.

¹⁵Împărăția Domnului, Nu va fi dată omului, Decât atunci când va să știe Precum e un copil să fie, Și-asemeni lui, să o primească. Altfel, nu o s-o dobândească Și nu va intra-n veci, în ea, Oricât de mult, omul ar vrea.”

¹⁶El, pe copii, i-a-mbrățișat Și-apoi i-a binecuvântat.

¹⁷Iisus, să plece, a voit, Când tocmai, iată, s-a ivit Un tânăr. El a alergat, În fața Lui s-a închinat Și-a zis, privindu-L rugător: „O, bunule Învățător, Ce trebuie să-ndeplinesc, Ca viață-n veci, să dobândesc?”

¹⁸„De ce Mă numești bun? Mereu, Singurul Bun, e Dumnezeu.

¹⁹Cât despre ce M-ai întrebat, Poruncile care s-au dat, Cred că le știi: să nu curvești, Să nu ucizi, să nu mințești, Să nu furi și să nu înșeli. Evită astfel de greșeli, Și-apoi, părinții să-ți cinstești, Căci astfel, viață dobândești.”

²⁰Omul a zis, către Iisus: „Eu am păzit, tot ce mi-ai spus, Din tinerețe, ne-ncetat.”

²¹Iisus a mai adăugat, După ce, țintă, l-a privit: „De-un lucru doar, mai ești lipsit. Du-te și vinde tot ce ai, Și-apoi, la cei săraci, să dai. Așa, o să-ți aduni, în cer, Comorile. Atât îți cer! De n-ai nimic a te mai ține, Ia-ți crucea, și hai după Mine!”

²²Când tânărul a auzit, Aceste vorbe, a-mpietrit Și tare s-a mai întristat, Căci el era foarte bogat.

²³Iisus a zis, către ai Lui: „Greu îi va fi bogatului, La Domnul, în Împărăție S-ajungă, ca intrat să fie.”

²⁴Discipolii, uimiți, erau De toate câte le-auzeau. Iisus, vorbirea, și-a urmat: „Greu este, pentru cel bogat, Care se-ncrede-n bogăție, Să intre, în Împărăție,

²⁵La Dumnezeu. Mult mai ușor, Să treacă, li-e cămilelor, Chiar prin urechea acului, Decât îi e bogatului Să intre-n cer, la Dumnezeu – Bogaților le va fi greu!”

²⁶Când ucenici-au auzit, Au întrebat: „Dar, mântuit, Cine va fi?” Atunci Iisus,

²⁷Discipolilor Săi, le-a spus: „La oameni, ce-i cu neputință, La Dumnezeu e cu putință.”

²⁸Petru a spus, nedumerit: „Iată că noi am părăsit Tot ce-am avut, și Te-am urmat.”

²⁹Iisus a zis: „Adevărat Vouă vă spun, că orișicine, De părăsește, pentru Mine Și pentru Evanghelia care Eu o vestesc azi, tot ce are – Casă sau frați, mamă sau tată, Soață, surori, holdă bogată –

³⁰O să primească însutit Tot ceea ce a părăsit – Casă sau frați, mamă sau tată, Soață, surori, holdă bogată. De prigoniri vor fi-nsoțite Acestea, și sunt dăruite Chiar în acest veac, tuturor. Apoi, în veacul viitor, Din viața lor vremelnică, Vor trece-n viață veșnică.

³¹Mulți, dintre cei dintâi de-acum, Cei de pe urmă-or fi; precum, Cei de pe urmă au să vie Și cei dintâi, ei au să fie.”

³²Iisus pornise, precum știm, Cu-ai Săi, către Ierusalim, Iar ucenici-nspăimântați, Pășeau, în urmă-I, tulburați. El, pe cei doișpe, i-a chemat, În juru-I și le-a arătat Pe înțeles, în vorbe simple, Ce va urma să I se-ntâmple:

³³„Iată” – le-a zis – „curând sosim, Cu bine, la Ierusalim. Acolo, Fiul omului, Mergând după menirea Lui, Pe mâinile preoților Și ale cărturarilor, Trebuie ca să nimerească. La moarte, au să-L osândească Aceștia, în mânia lor, Și Îl vor da neamurilor.

³⁴Ele au să-L batjocorească, Iar după ce-au să-L chinuiască, El, omorât, are să fie, Dar, în trei zile, o să-nvie.”

³⁵Fii lui Zebedei veniră – Ioan și Iacov – și-I vorbiră: „Învățătorule, noi vrem, Acum, ceva să Îți cerem.”

³⁶„Și ce anume, doriți voi?” – Zise Iisus. „Voim ca noi” –

³⁷Au răspuns ei – „să putem sta, La dreapta și la stânga Ta, Când Tu, în slavă, ai să fii Înveșmântat, și ai să vii.”

³⁸El spuse: „Voi nu știți ce vreți! Al Meu pahar, puteți să-l beți? Iar botezați, vă întreb Eu, Puteți fi cu botezul Meu, Cu care fi-voi botezat?”

³⁹„Putem!”– I-au zis. „Adevărat”– Spuse Iisus – „și voi veți bea Paharul Meu, și veți avea Parte și de al Meu botez, Căci ăsta este al vost’ crez.

⁴⁰Dar cinstea ce-o pretindeți voi – Să stați în juru-Mi amândoi, La dreapta și la stânga Mea – Nu o primește cine vrea. Această cinste-i dăruită Celui ce-i este pregătită.”

⁴¹Cei zece, când au auzit Ceea ce frații au dorit, Îndată s-au înfuriat.

⁴²Iisus, atuncea, i-a chemat Și-a zis: „Precum voi bine știți, Cârmuitorii cei vestiți Ai tuturor Străinilor, Domină, prin puterea lor, Asupră-le. Însă, la noi,

⁴³Nu vreau ca să văd, între voi, Așa ceva. Acela care Dorește a fi cel mai mare, Acela trebuie să știe Ca sluga tuturor să fie.

⁴⁴De-asemenea, cine dorește A fi întâiul, trebuiește Să fie robul orișicui;

⁴⁵Pentru că Fiul omului Nu a venit spre-a fi slujit, Ci El, pe alții, i-a servit Și pentru mulți – viața Sa – are S-o dea spre-a lor răscumpărare.”

⁴⁶Din Ierihon, când a ieșit Iisus – de gloată însoțit – Văzu un orb – un cerșetor – Cerând pomană tuturor. El se chemase Bartimeu Și era fiul lui Timeu.

⁴⁷Simțindu-L, pe Iisus, că vine, Strigat-a: „Ai milă de mine, Fiu al lui David!” Mulți au vrut

⁴⁸Să îl oprească. N-au putut, Oricât s-au străduit, a-l ține. „Iisuse, ai milă de mine! Fiu al lui David, îndurare!” – Continua să strige tare.

⁴⁹Iisus, din drumu-I, S-a oprit Și, alor Săi, le-a poruncit: „Aduceți-l, pe orb, aici!” Îndată, câțiva ucenici Au mers la orb zicând: „N-ai teamă! Te scoală, căci Iisus te cheamă!”

⁵⁰El, straiul și l-a aruncat Și, la Iisus, a alergat.

⁵¹„Să-Mi spui dar, ce dorești să fac”, Zise Iisus, „să-ți fiu pe plac?” „Rabuni” – orbul I-a răspuns – „Din bezna mea, de nepătruns, Mă scoate! Dăruie-mi vederea, Căci doar la Tine e puterea!”

⁵²Iisus a zis: „Mergi liniștit! Credința ta, te-a mântuit!” Când a sfârșit de cuvântat, Orbul acel și-a căpătat Vederea, iar apoi, s-a dus, Grăbit, pe urma lui Iisus.