Mark 9
1 „Adevărat vă spun: din cei Care-s aici – mulți dintre ei – În plasa morții, n-au să cadă, Mai înainte ca să vadă Împărăția Domnului, Cum vine, cu puterea Lui.”
2 S-au scurs, de la astă-ntâmplare, Vreo șase zile, după care, Iisus, la Sine, a luat Trei ucenici și S-a urcat Pe-un munte-nalt. L-au însoțit Petru și Iacov, și-a venit Apoi, Ioan, fratele lui. Iisus, pe vârful muntelui, Înfățișarea și-a schimbat. O altă față, Și-a luat,
3 Iar hainele I s-au albit – Strălucitoare-au devenit, Încât, un alb asemeni lor, N-a scos, nicicând, vreun-nălbitor.
4 Ilie li s-a arătat, Cu Moise, iar cei doi au stat, Pe rând, de vorbă, cu Iisus.
5 Petru, luând cuvântu-a spus: „Învățătorule, e bine Să fim aici. Eu, pentru Tine Și pentru Moise și Ilie, Fac trei colibi, ca să vă fie
6 Drept adăpost.” A cuvântat Așa, fiind înspăimântat, De toate câte le-a văzut, Căci, ce să spună, n-a știut.
7 Un nor, atuncea, a venit, Cu umbra i-a acoperit, Și-un glas s-a auzit din nor, Înfiorând pe muritor: „El Îmi e Fiul Preaiubit! În El, plăcerea, Mi-am găsit, Iar voi, de El, să ascultați!”
8 Când cei trei ucenici, speriați, Priviră-n jur, n-au mai zărit Pe nimeni, și s-au liniștit, Căci doar Iisus era cu ei.
9 Au coborât, iar celor trei, Iisus le-a zis, ca nu cumva, Să spună iar, la cineva, Tot ceea ce s-a întâmplat, Până când fi-va ridicat, Din moarte, Fiul omului.
10 Ei n-au mai spus dar, nimănui, Însă, mereu, s-au întrebat – Lucrul acesta – ce-a-nsemnat, Ce fel de vorbe-acele sânt, Despre-nvierea din mormânt.
11 Toi ucenicii, la Iisus, Au mers și-o întrebare-au pus: „Ne spune, de ce cărturarii – Și-asemeni lor, și toți mai marii – Mereu zic că, întâi, Ilie E cel cari trebuie să vie?”
12 Iisus a zis: „E-adevărat, Că de Ilie, așezat, Va trebui – totul – să fie; Și tot așa Scriptura scrie, Că fi-va Fiul omului, Deposedat de slava Lui, Batjocorit și defăimat, De suferințe încercat.
13 Acum, deși nimeni nu știe, Aflați că a venit Ilie – Însă, ei nu l-au cunoscut Și au făcut, cu el, ce-au vrut, Purtându-se în așa fel, Cum scris fusese despre el.”
14 Când de pe munte-au revenit, Pe ucenici, i-au regăsit Înconjurați de mult popor. Din rândul cărturarilor, Mulți au venit și-i ascultau Și întrebări, apoi, puneau.
15 Norodul, când văzu că vine Iisus, fugi să I se-nchine.
16 El zise: „Despre ce vorbiți, Cu ucenicii? Ce voiți, Ca să aflați?” Atunci, un ins
17 Ieși în față, înadins, Zicând: „Al meu fiu, nu e bine; De-aceea, l-am adus la Tine. Copilul este îndrăcit; De un duh rău e stăpânit.
18 Când îl apucă, îl trântește Jos, la pământ, și-l tăvălește; De spume, gura îi e plină, Dinți-i scrâșnesc, capu-i se-nclină, Trupul – puțin – îi mai zvâcnește Și-apoi, Doamne, înțepenește. Pe ucenici, eu i-am rugat Să-l vindece. Au încercat Zadarnic, căci n-au reușit.”
19 Iisus, atuncea, a vorbit: „O, neam necredincios și rău! Cât voi mai sta în sânul tău?! Cât să te sufăr Eu? Ei bine, Copilul, să-l aduci la Mine!”
20 Părintele iute-a adus, Copilu-n fața lui Iisus. Duhul, de cum L-a observat, Jos, la pământ, l-a aruncat Și-apoi, l-a frământat cumplit, Până când spume s-au ivit, Umplând gura copilului.
21 Iisus i-a zis tatălui lui: „De câtă vreme-așa îi vine?” „De când era micuț, îl ține Această boală” – el a spus.
22 „De multe ori, duhul l-a dus, Să-l piardă. În foc, l-a zvârlit Și-n apă, însă, n-a pierit. Acuma, am venit la Tine. Te rog, milă, să ai de mine! De vrei, și dacă poți, cumva, Îndură-Te și fă ceva!”
23 Iisus răspunse: „Zici: „De poți…” Totu-i posibil, pentru toți Aceia care au credință! Nimic nu e cu neputință!”
24 Atunci, de lacrimi, înecat, Sărmanul tată a strigat: „Cred Doamne! Știu că-i cu putință! Ajută, a mea, necredință!”
25 Când toți veniră-n jurul Său, Iisus mustră acel duh rău: „Duh mut și surd, ieși, imediat, Afară, din acest băiat!”
26 Duhul, precum i-a poruncit Iisus, afară a ieșit Cu țipete-nfiorătoare. A zgâlțâit copilul, tare, Și la pământ l-a aruncat, Ca mort, palid și nemișcat. Mulți dintre cei care-au privit Scena, au zis că „a murit!”
27 Dar, când, de mână, l-a luat Iisus, copilul s-a sculat, Fiind, acuma, sănătos, Căci duhul îi fusese scos.
28 Iisus, în casă, a intrat, De ucenicii Săi, urmat. „Doamne, de ce, noi nu putem Pe dracu-acesta, să-l scoatem?” – Discipoli-ntrebară-n cor. El zise ucenicilor:
29 „Dracul acesta, mut, a fost Un soi ce iese doar cu post, Cu rugăciuni, cu stăruință – Deci, trebuie s-aveți credință.”
30 Iisus plecă din partea ‘ceea, Trecând, cu-ai Săi, prin Galileea. Ei nu au spus că vor să plece, Să nu se afle că El trece Pe-acolo, și să Îl oprească Mulțimea; să călătorească, În liniște, au încercat.
31 Pe ucenici, El i-a-nvățat, Spunând că „Fiul omului, Deposedat de slava Lui, Va fi ca orice muritor, În mâinile oamenilor, Ucis urmând El ca să fie Și-a treia zi, apoi, să-nvie.”
32 Discipolii nu-nțelegeau Cuvintele-I, dar nu-ndrăzneau Să Îl întrebe deslușit, Fiindcă teama i-a oprit.
33 Sosiră, după un lung drum, Cu bine, la Capernaum. Când, într-o casă, au intrat, Iisus, pe-ai Săi, i-a întrebat: „Să-Mi spuneți, despre ce-ați vorbit, În timp ce am călătorit?”
34 Dar ei tăceau, căci s-au certat, Din pricină că n-au aflat Care, din ei, este mai mare.
35 Iisus le-a zis: „Acela care, Primul – din voi – vrea ca să fie, Acela trebuie să știe A fi umilul slujitor, Aflat în slujba tuturor.”
36 Un copilaș, chemă Iisus Și, în al lor mijloc, l-a pus:
37 „Dacă vreun copilaș, cândva, Primit va fi de cineva, În casă, în Numele Meu, Acolo voi intra și Eu. Atunci, în acea casă, vine Și Cel ce M-a trimis pe Mine.”
38 Ioan a zis către Hristos: „Noi am văzut cum draci a scos, În al Tău Nume, cineva. Când am văzut așa ceva – Și pentru că nu ne-a urmat – Pe acel om, nu l-am lăsat Să mai lucreze-n al Tău Nume.”
39 Iisus a zis: „Nimeni, pe lume, De-n al Meu Nume săvârșește Minuni, de rău, nu Mă vorbește. Deci, nu-l opriți, ci dați-i pace Celui ce-astfel de lucruri face!
40 Cine-mpotrivă-ne nu-i, voi Să știți dar, că este cu noi.
41 Cine-un pahar, va da să bea – Cu apă rece – unuia Din rândul vostru-n al Meu Nume, Ca ucenici ai Mei în lume, Omul acel poate să știe, Că răsplătit are să fie.
42 Când cineva o să voiască Să-i facă să păcătuiască Pe-acești micuți, cari cred în Mine, Pentru-acel om este mai bine, Un bolovan să-i fie prins, De gât și-apoi, în mare-mpins.
43 Când mâna ta, s-a întâmplat, Ca să te vâre în păcat, Taie-o! Căci este mult mai bine, Chiar ciung, în viață, pentru tine, Decât cu două mâini să cazi Și-n al gheenei foc să arzi,
44 Unde nici viermele nu moare, Nici flacăra dogoritoare A focului, nu se va stinge.
45 Piciorul, dacă te împinge, Făcându-te ca în păcat S-aluneci, taie-l imediat! Pentru că este mult mai bine, Chiar șchiop, în viață, pentru tine, Decât întreg s-ajungi să cazi În al gheenei foc să arzi,
46 Unde nici viermele nu moare, Nici flacăra dogoritoare A focului, nu se va stinge.
47 La fel, de al tău ochi te-mpinge, Făcându-te ca în păcat S-ajungi, îl scoate, imediat! Căci e mai bine – îți spun Eu – Ca să ajungi la Dumnezeu Și-apoi, în cerul Lui, să stai, Chiar dacă numai un ochi ai, Decât cu ambii ochi să cazi În al gheenei foc să arzi,
48 Unde nici viermele nu moare, Iar flacăra dogoritoare Nu se va stinge niciodat’.
49 Oricare om va fi sărat Cu foc, și orice jertfă are, Sărată să fie, cu sare.
50 Sarea e bună, dar când ea Pierde puterea ce-o avea, Încât nu poate să săreze – Cine o s-o învioreze, Să-i dea puterea înapoi? Deci, sare, să aveți, în voi, Și-n pace, vreau, să viețuiți, Cât, pe pământ, o să trăiți.”