Bible

1 În vremea ‘ceea, mulți s-au dus, Ca să Îl vadă, pe Iisus. Atât de mulți se îmbulzeau În juru-I, încât se călcau, Unii pe alții, în picioare. Văzând acea mulțime mare, El zise ucenicilor: „Întâi, de-a Fariseilor Plămadă – de-al lor aluat – Să vă feriți, neîncetat. Fățărnicia e acea Plămadă – vă feriți de ea! 2 Nimic nu e acoperit, Ce nu va fi descoperit. Și nu este nimic ascuns, Ce va rămâne nepătruns. 3 Ceea ce-n beznă ați rostit, Fi-va-n lumină, auzit. Ce la ureche veți șopti – În odăițe – se va ști, Și se va spune tuturor, De la-nălțimea caselor. 4 Vă spun dar, prieteni ai Mei: Să nu vă temeți de acei Ce ucid trupul, iar apoi, Nimic nu mai pot face. Voi, 5 Teamă, s-aveți de-Acel care, Când a ucis, putere are, Trupu-n gheenă, să îl piardă Și-n al ei foc, totul, să ardă. Așadar, grijă să aveți: De El, mereu, să vă temeți! 6 Cinci vrăbii, nu-s, cu doi bani, date? Totuși, ele nu sunt uitate, De Domnul. Fiți încredințați: 7 Perii din cap, vi-s numărați! Deci, nu vă temeți, căci, să știți, Că mult mai mult, voi prețuiți Decât acele vrăbii. Eu, 8 La îngerii lui Dumnezeu, Mărturisi-voi, despre cel Care, la rândul său, și el Mărturisește despre Mine, În fața lumii. Însă, cine 9 Ascunde, mărturia Mea, O cruntă soartă, va avea, Căci Mă voi lepăda și Eu, De el, față de Tatăl Meu. 10 Cel ce-mpotriva Fiului Vorbește, e iertat. Dar nu-i Iertat acel care hulește Și-n contra Duhului vorbește. 11 În sinagogi, când veți fi duși Și-n fața stăpânirii puși, Nu vă gândiți la ce puteți, În apărare, să spuneți, 12 Căci, de la Duhul Sfânt, primiți, În acel ceas, ce să vorbiți. 13 Un om, din gloată, lui Iisus, „Învățătorule!” – i-a spus – „Iată că al meu frate vine Și vrea, a împărți, cu mine, Azi, toată moștenirea noastră.” 14 „Ce-am Eu, cu moștenirea voastră? Oare, sunt Eu împărțitor? Sunt, peste voi, judecător?” – L-a întrebat, pe om, Iisus. 15 Apoi, celor prezenți, le-a spus: „Feriți-vă de lăcomie! Voiesc, acum, ca toți să știe, Că nu stă viața omului, În plinul avuției lui.” 16 Iisus, o pildă, le mai zise: „Ogorul, unui om, rodise. Omul acel – foarte bogat – 17 De gânduri, fost-a măcinat. El spuse: „După ce-mi adun Recolta, unde-o să mi-o pun? 18 Grânarul vechi, am să îl stric Și-altele, mari, am să ridic. Putea-voi, astfel, strânge-n ele, Roada, din țarinile mele. 19 După ce toate-am să le-adun, Eu, sufletului meu, îi spun: Ai bunătăți, câte voiești, Pentru mulți ani. Să te-odihnești, Mănâncă și te veselește! Iată, nimica nu-ți lipsește!” 20 Dar, Dumnezeu a cuvântat: „Nebunule!” – El i-a strigat – „La noapte, îți va fi cerut, ‘Napoi, sufletul. Ce-ai făcut? Tot ceea ce-ai agonisit, De cine fi-va folosit?” 21 La fel este și cu acel Care-și adună, pentru el, Comori, fără să se gândească Cum poate să se-mbogățească, Dacă-și va aduna, mereu, Averi, față de Dumnezeu.” 22 Apoi, la ucenici, Iisus, Aceste vorbe, le-a mai spus: „De viață, nu vă-ngrijorați, Gândindu-vă ce-o să mâncați, Sau ce-o să beți. De trup, la fel: Să nu vă-ngrijorați de el, Gândindu-vă ce-o să purtați Și ce anume-o să-mbrăcați. 23 Căci, decât hrana, viața are Un preț, care-i, cu mult, mai mare. Mai mare-i prețul trupului, Decât îmbrăcămintea lui. 24 Priviți la corbi: nu seamănă, Nici, în grânar, nu adună; Și totuși, Domnul îi hrănește; Iar dacă astfel se-ngrijește, De păsări, Dumnezeu, apoi, Cu cât sunteți, mai de preț, voi! 25 Dar cine și-a adăugat, Un cot – fiind îngrijorat – La viața lui? Când nu puteți, 26 Un lucru mic ca să faceți, Atunci, de ce vă-ngrijorați, De altele? Să vă uitați, 27 La crinii de pe câmp, cum cresc: Nu torc, nu țes, nu împletesc, Și totuși, nici un domnitor – Nici Solomon – asemeni lor, N-a fost vreodată-mpodobit. 28 Deci, dacă Domnul a gătit, Astfel, iarba câmpurilor – Ce astăzi e, dar, în cuptor E aruncată, mâine chiar – Cum nu vă va-mbrăca El dar, Pe voi, care, de preț, sunteți? 29 Ce-o să mâncați sau ce-o să beți, Nicicând, voi să nu căutați, Iar mintea, nu vă frământați! 30 Toate acestea-s căutate, De neamuri. Ele vă sunt date, De Tatăl vostru, care știe, De ce anume, va să fie Nevoie. Acum, ascultați: 31 Voi, mai întâi, să căutați Împărăția Domnului Și cu neprihănirea Lui, Și-apoi, aceste lucruri – toate – În plus, au să vă fie date. 32 De-aceea, zic Eu: turmă mică, Tu, niciodată, să n-ai frică, Fiindcă ești a Tatălui Și-ți dă Împărăția Lui. 33 Vă vindeți tot! Pomană dați! Apoi, pungi noi, să căutați, Care, nicicând, nu se-nvechesc Și, pe vecie, dăinuiesc. Aceasta-i ceea ce vă cer; Comoara voastră e, în cer: De hoți, nu poate fi furată Și nici de molie mâncată. 34 Unde aveți comoara, voi Aveți și inima, apoi.” 35 „Încins, mijlocul să vă fie, Și-aprinsă, a voastră, făclie! 36 Să fiți ca niște oameni care Stau și-și așteaptă, cu răbdare, Stăpânul ce s-a dus la nuntă. Ei, cu atenție, ascultă, Spre a-i putea deschide-n dată, Stăpânului, când o să bată. 37 Ferice de-acei robi, pe care, De veghe stând, în așteptare, Stăpânul are să-i găsească! Vă spun că o să-i răsplătească: Pe-aceia-i va pofti în casă Și-i va sluji, chiar el, la masă. 38 Dacă la straja-a doua apare – Sau chiar la straja următoare – Pe cel pe care-o să-l găsească Veghind, are să-l răsplătească. 39 Dacă stăpânul casei știe, Ceasul, la care va să vie Hoțul, el este pregătit Și nu se lasă jefuit. 40 Și voi, mereu, gata să fiți, Că-n ceasu-n care nu gândiți, Veni-va Fiul omului! Vegheați, în așteptarea Lui!” 41 Petru a zis, către Iisus: „Doamne, Tu, pentru noi, ai spus Această pildă, sau voiești, Prin ea, la toți, să Te gândești?” 42 Domnul răspunse: „Cine-i, oare, Ispravnicu-nțelept, pe care, Stăpânul are să-l așeze, Peste-ai săi robi, ca să-i vegheze, Să le dea hrana rânduită, Mereu, la vremea potrivită? 43 Ferice de robul acel, Care-i găsit făcând la fel, La-ntoarcerea stăpânului! 44 Adevărat vă spun, că lui, Cinste, să-i dea, stăpânul are, Și îl va pune, cel mai mare, Peste întreaga-i avuție. 45 Dar vai și-amar are să fie, De robul care se gândește: „Stăpânul meu mai zăbovește; Încă nu vine”, și pe toate Slugile sale, le va bate, Mâncând apoi și bând, cu sete, Până când are să se-mbete. 46 Stăpânul robului acel Veni-va, când nu știe el Și, în bucăți, îl va tăia. Soarta, pe care-o va avea, Va fi asemenea celor Necredincioși, în lucrul lor. 47 Robul, cari voia i-a știut Stăpânului, dar n-a făcut Așa precum el a dorit, Are să fie pedepsit, Cu multe lovituri. Cel care 48 N-a cunoscut ce voie are Stăpânul, iar, în ce-a făcut, E vrednic de a fi bătut, Puține lovituri, primește, Neștiutor căci se vădește. Celui ce mult îi este dat, De multe fi-va întrebat; Cui i se-ncredințează mult, I se va cere și mai mult.” 49 „Foc, pe pământ, Eu am venit, Ca să arunc. Ce am dorit, Este ca el să fie-aprins, Pe al pământului cuprins. 50 Am un botez și, ne-apărat, Cu el, voi fi Eu, botezat. Și mult doresc să se-mplinească. 51 Poate că mulți au să gândească, Cum că de-aceea, aici, sânt, Să aduc pacea, pe pământ. Dar Eu vă spun: greșesc cei care Gândesc așa, căci dezbinare Adus-am. Deci, să țineți minte 52 Că, de acuma, înainte, Dacă-ntr-o casă-s cinci aflați, Trei au să fie dezbinați În contra celor doi, iar ei Vor fi-mpotriva celor trei. 53 Tatăl, în contra fiului, Iar fiu-n contra tatălui, Au să se afle dezbinați. Cât despre mame, să aflați, Că-n contra fiicelor fi-vor, Iar ele-n contra mamelor. Soacra-mpotrivă o să-i fie Nurorii, care o să vie Și împotrivă – veți vedea – Că, soacrei sale, o să-i stea.” 54 El a mai zis, noroadelor: „De câte ori vedeți un nor, Că se ridică la apus, Voi, de îndată, ați și spus: „Ploaia veni-va imediat”, Și chiar așa s-a întâmplat. 55 Când suflă, de la miazăzi, Vântul, gândiți: „În astă zi, Mare zăduf are să vie”, Și chiar așa are să fie. 56 Fățarnicilor ce sunteți! Voi, fața cerului, puteți, În orice clipă, s-o citiți, Dar vremea, n-o deosebiți? 57 Oare de ce, nu încercați, Ca singuri, drept, să judecați? 58 Iată ce-i bine ca să faci: Cu-al tău pârâș, să te împaci, Cât încă, ești, pe drum, cu el; Să nu te dea omul acel, Cumva, pe mâna judelui, Și-acesta, temnicerului, Apoi, să te încredințeze, Și-n urmă, să te-ntemnițeze, 59 Pentru că-ți spun, adevărat, Că nu vei fi eliberat, Decât când ai să-napoiezi Tot ceea ce îi datorezi.”