Luke 11— BIV2014

¹Iisus, odată, S-a rugat, Lui Dumnezeu. L-a ascultat Un ucenic. Când a sfârșit, La El, acela a venit Și-I spuse: „Vrem să învățăm, Doamne, și noi, să ne rugăm. Învață-i Doamne, pe ai Tăi, Cum i-a-nvățat Ioan, pe ai săi.”

²„Când vă rugați” – a zis Iisus – „În acest fel, trebuie spus: „Tată din cer, sfințit să fie Măritu-Ți Nume, pe vecie! Să vină-mpărăția Ta, Și să se facă voia Ta, Precum în cerul Tău cel sfânt, La fel și-aici, jos, pe pământ.

³Pâinea, de toate zilele, Să ne-o dai azi. Greșelile,

⁴De noi făcute, Te rugăm, Să ni le ierți, precum iertăm Și noi, pe cei ce ni-s greșiți. Nu ne lăsa, ca ispitiți, Să fim; ci Tu ne izbăvește, De cel rău, și ne mântuiește.”

⁵Iisus adaugă, apoi: „Dacă, cumva, unul din voi – În noapte, de nevoie pus – La un amic al său s-a dus Și-l va ruga: „Ajută-mă! Cu trei pâini, împrumută-mă,

⁶Căci, chiar acum, m-am pomenit Cu-n vechi prieten ce-a venit, Din depărtări, și n-am nimic, Să-i pun, acestui bun amic – Ce vine de pe drum – pe masă”;

⁷Și de-i va zice cel din casă „Mă lasă! Ușa-am încuiat! Copii-mi sunt cu mine-n pat! Nu pot, acum, să îți dau pâine – Așteaptă și tu, până mâine!” –

⁸Adevărat vă spun, chiar dacă Hatârul nu o să i-l facă Fiind prieteni, o să-i dea Pâine și tot ce va mai vrea, Să scape de vizitator, Căci stăruie, supărător.

⁹Cerând doar, o să căpătați; Găsi-veți, de-o să căutați; Vi se deschide, de bateți,

¹⁰Pentru că – după cum vedeți – Când cineva cere, primește; Oricine caută, găsește Și se deschide, cui va bate.

¹¹Cine e tatăl care poate, Atunci, când fiul l-a rugat Să-i dea o pâine, să-i fi dat O piatră? Sau, de a voit Un pește, să-i fi dăruit Un șarpe? Ori, dacă va vrea

¹²Un ou, o scorpie să-i dea?

¹³Deci, dacă voi, cari răi sunteți, Știți, daruri bune, să faceți – Simțind la fel, cu-ai voștri prunci – Cu cât mai mult, Domnul, atunci, Va da celor care-I vor cere, Din al Său Duh Sfânt, cu plăcere!”

¹⁴Iisus a mai tămăduit Un mut, ce fost-a îndrăcit. Dracul a fost îndepărtat, Iar mutul, grai, a căpătat. Toți, de uimire, s-au umplut, Când astă faptă, au văzut.

¹⁵Uni-au cârtit, în gândul lor, Zicând că „scosul dracilor, Îl face doar cu Belzebut.”

¹⁶Alții, să-L ispitească-au vrut, Cerând un semn, din cer, să vadă, Să poată-n acest fel, să-L creadă.

¹⁷Iisus, însă, cum i-a văzut, Gândul ascuns, le-a cunoscut Și zise: „O împărăție, Cari, dezbinată, o să fie În contră-i, fi-va pustiită. De-asemeni, este nimicită Casa care e dezbinată Și împotrivă-și ridicată – Ea nu poate să dăinuiască, Ci are să se prăbușească.

¹⁸Dacă Satan e dezbinat – Căci el, pe el, afar’ s-a dat – Cum poate-a lui împărăție În acest fel, să se menție, Pentru că ziceți că Eu pot, Cu Belzebul, draci, ca să scot?!

¹⁹De cu Satan, Eu scot vreun drac, Atunci, ai voștri fii, cum fac? De-aceea, ai voștri feciori Fi-vor ai voști’ judecători.

²⁰Dar dacă dracii, îi scot Eu, Cu degetul lui Dumnezeu, E semn că-mpărăția Lui – Împărăția Domnului – La voi, sosit-a. Când cel tare

²¹E înarmat și grijă are De casa lui, averea-i toată Îi este bine apărată;

²²Dar dacă, peste omu-acel, Unul, mai tare decât el, Are să vină, o să-i ia Armele-n care se-ncredea, Iar după ce-o să-l biruiască, Averea, o să-i împărțească.

²³Acel care nu e cu Mine, E împotriva Mea; iar cine, La strâns, cu Mine nu pornește, Acela numai risipește.”

²⁴„Când necuratul a ieșit, Din omul cari l-a găzduit, Către pustiu, o să pornească, Voind, odihnă, să găsească. Însă, pentru că n-o găsește, „Am să mă-ntorc” – se hotărăște – „În casa din care-am ieșit”.

²⁵Dar, când s-a-ntors, ce a găsit? Găsit-a casa, măturată, Împodobită și curată.

²⁶Atuncea, grijă va avea, Ca șapte duhuri să mai ia – Precum e el, sau chiar mai rele. Va reveni-nsoțit de ele Și-n casă au să locuiască. Are să se-nrăutățească, A gazdei stare: de-astă dată, Va fi mai rea ca prima dată.”

²⁷Pe când vorbea, astfel, Iisus, Din gloată, o femeie-a spus: „Ferice, pântecului care, Purtatu-Te-a! Ferice mare, Sânilor cari Te-au alăptat!”

²⁸Iisus, atunci, a cuvântat: „Mult mai ferice sunt – zic Eu – Cei care, al lui Dumnezeu Cuvânt, ascultă, Îl păzesc Și-ntocmai, Îl îndeplinesc.”

²⁹Pe când noroadele veneau, Și-n jur, grămadă, se strângeau, Iisus a zis: „Un semn vrea iar, Neamul acesta viclean, dar, Semnul ce-o să-l primească nu-i, Decât cel al prorocului

³⁰Iona. Așa cum fost-a el, Semn, Ninivenilor, la fel, Va fi acum semn, neamului Acesta, Fiul omului.

³¹Regina, de la miazăzi, Va fi-n a judecății zi, Lângă ăst neam. O să vorbească Și are să îl osândească; Ea, dint-un capăt de pământ, Pentru-al lui Solomon cuvânt – Când auzit-a ce se spune, Despre a lui înțelepciune – În mare grabă, a venit. Nepăsători, voi ați privit, Deși, aici, e Unul care, E – decât Solomon – mai mare.

³²Bărbații, din Ninive, vor Ședea lângă acest popor, Pe care au să-l osândească, Căci n-a vrut să se pocăiască, Deși, ei toți s-au pocăit, Când Iona-a propovăduit, Și-acum, aici, e Unul care, E – decât Iona – mult mai mare.”

³³„Nimeni n-aprinde o lumină Și-apoi, ascunsă, să o țină, Ci-o pune-n sfeșnice, pe masă, Spre-a-i lumina pe cei din casă.

³⁴Ochiul e-a trupului lumină; De-i sănătos, îți va fi plină, De ea, ființa ta, întreagă. Dacă „lumina” ți-e beteagă, Întregul trup ți-e-ntunecat.

³⁵Ia seama dar, neîncetat: Lumina-n tine adunată, Să nu fie întunecată.

³⁶Dacă ființa-ți este plină, Întotdeauna, de lumină, Fără a fi întunecată În plinătatea-i, de vreo pată, Trupul tău fi-va luminat, De parcă el ar fi aflat Sub raza unui sfeșnic, care Îl umple, cu lumina-i mare.”

³⁷De Domnul, s-a apropiat Un Fariseu și, L-a rugat, Acasă, să îl însoțească Și, împreună, să prânzească. Iisus a mers la el, acasă, Și-apoi, s-au așezat, la masă.

³⁸Când L-a văzut că nu se spală Și-așteaptă prânzul, cu sfială, Omul privit-a la Iisus;

³⁹Însă, de-ndată, El i-a spus: „Vai, vă zic vouă, Farisei! Vai vouă, că sunteți acei Care-n afară curățați Blidul, însă, plin, îl lăsați, Cu jefuiri și răutate.

⁴⁰Dar Cel ce le-a făcut pe toate, Doar în afară a clădit? În interior, n-a mai zidit?

⁴¹Dați milostenii, și-apoi toate Au să vă fie-atunci, curate.

⁴²Dar vai, de voi, zic, Farisei! Pentru că voi sunteți acei Cari, zeciuială, știți să dați – Din izmă, rută – dar uitați, De dragostea de Dumnezeu Și de dreptate, tot mereu. Acestea trebuiesc făcute, Iar celelalte, nefăcute Nu le lăsați! Vai, Farisei!

⁴³Pentru că voi sunteți acei Ce-n sinagogi, când sunteți duși, Pe scaunele dintâi, puși, Voiți a fi! Vă credeți buni Și așteptați, ca rugăciuni, Să vi se facă, prin piețe!

⁴⁴Fățarnici, cu mai multe fețe! Vai vouă, Fariseilor! Asemenea mormintelor Ascunse, sunteți, peste care, Toți calcă, plini de nepăsare, Pentru că nici nu bănuiesc Că ele-acolo, se găsesc!”

⁴⁵Auzind vorba lui Iisus, Un învățat al Legi-a spus: „Învățătorule, gândesc – Și sunt convins că nu greșesc – Că și pe noi ne-nvinuiești, Prin vorbele ce le rostești.”

⁴⁶„Vai – zic – ai Legii învățați!” – Spuse Iisus – „Voi așezați, Pe bieții oameni, sarcini grele! Anevoios, de dus, sunt ele, Dar nici cu-n deget, mai apoi, Nu vreți, să le atingeți, voi!

⁴⁷Vai vouă, pentru că zidiți, Prorocilor neprihăniți, Uciși de-ai voști’ părinți, ‘nainte – În vremurile vechi – morminte!

⁴⁸Prin asta, mărturie dați, Că fapta lor, o-ncuviințați. Ei, pe proroci, i-au nimicit, Iar voi, morminte, le-ați zidit!

⁴⁹De-aceea, a lui Dumnezeu Înțelepciune-a zis, mereu: „Proroci și-apostoli le-am trimis; Pe unii din ei i-au ucis; I-au prigonit pe alți-apoi,

⁵⁰Ca să se ceară, înapoi, De la ăst neam ne-ascultător, Tot sângele prorocilor, Care a fost, de el, vărsat, De când lumea s-a-ntemeiat:

⁵¹De la sângele lui Abel, Până la Zaharia – cel, Care-ntre Templu și altar, A fost ucis! Eu vă zic dar, Că tot acest sânge curat, De la ăst neam, va fi luat!

⁵²O, vai de voi, învățători Ai Legii, căci stăpânitori Sunteți, pe-a cunoștinței cheie! – Nimeni nu poate să vi-o ieie! – Pe-alții, să intre, nu-i lăsați, Dar nici voi nu vreți să intrați!”

⁵³De-acolo, după ce-au plecat, Toți cărturari-au căutat – Cu Fariseii, împreună – Un bun prilej, ca să Îl pună În strâmtorare, să-L silească, De multe lucruri, să vorbească.

⁵⁴Astfel, ei, lațuri, I-au întins, Sperând că va putea fi prins, Zicând ceva, din ce să poată, Apoi, ca vinovat, să-l scoată.