Luke 13
1 În acea vreme, la Iisus, Au venit unii și I-au spus, Ceea ce li s-a întâmplat, Unor Galileeni. Pilat Amestecă, sângele lor, Odată cu al jertfelor, Care, de ei, au fost aduse.
2 Când au sfârșit, Iisus le spuse: „Ce credeți voi, despre acei Galileeni? Gândiți că ei, Mai mult oare-au păcătuit, Decât ceilalți, de au murit?
3 Vă spun că nu! Însă, să știți, Că dacă nu vă pocăiți, La fel, o să pățiți și voi!
4 Cei optsprezece inși apoi, Peste cari, turnul a căzut, Din Siloam – cum ați văzut – Încât, cu toții au pierit, Mai mult oare-au păcătuit, Decât acei, pe care-i știm, Că-s astăzi, în Ierusalim?
5 Vă spun că nu! Însă, să știți, Că dacă nu vă pocăiți, La fel, o să pățiți și voi, Pierind cu toții, mai apoi!”
6 O pildă, le-a mai zis Iisus: „În via sa, un om a pus, Un mic smochin. Când a venit, Să-i strângă roada, n-a găsit Nimica, în frunzișul lui.
7 Atunci, i-a spus, vierului: „Trei ani trecut-au, de când vin, Ca să strâng roadă, din smochin. Dar, nu rodește. La ce bun, Să îl mai las? Taie-l, îți spun! De ce să facă umbră-n van,
8 Pământului?” „Doamne, un an, Mai lasă-l, încă!” – l-a rugat Vierul – „Iată, am săpat, Îi pun gunoi, la rădăcină
9 Și, poate-n anul ce-o să vină, Roade, din el, tu o să ai. De nu rodește, poți să-l tai!”
10 În sinagogă, a intrat Iisus, în ziua de Sabat, Să-mpartă-nvățătura Lui, Cu dragoste, norodului.
11 Acolo-n sinagoga ‘ceea, Iisus dădu peste femeia, Ce de optzeci de ani avea, Un duh, care o stăpânea; Era un duh de neputință, Care ținea, biata ființă, Îngârbovită; dar Iisus,
12 Văzând-o, o chemă și-a spus: „Femeie! Iată, dezlegată, De neputință, ești!” Îndată,
13 Mâna-Și întinse, peste ea, Sfărmând lanțul ce-o stăpânea. Ea, spatele, și-a îndreptat Și-apoi, pe Domnu-a lăudat.
14 Însă, atunci, fruntașul care, În sinagogă, e mai mare, Se-nfurie, că în Sabat, Iisus, un om, a vindecat. Către norod, el zise: „Sânt – Cum știm cu toții – pe pământ, Lăsate șase zile-n care Putem face orice lucrare! Veniți dar, să vă vindecați, În timpul lor! Nu așteptați, Să vină ziua de Sabat!”
15 „Fățarnicilor!” – a strigat Iisus, atunci – „Care din voi, La iesle, nu merge, și-apoi, După ce-și va fi dezlegat Bou, sau măgar – chiar de-i Sabat – Nu-și duce vitele, la apă? Care, din voi, nu le adapă?
16 Biata femeie ce să zică? Ea nu e, a lui Avram, fiică? Optzeci de ani, a fost legată, De către diavol. Dezlegată, Ea nu trebuie să mai fie? Al ei Sabat să nu mai vie?”
17 Când vorbele I-au auzit, Cei, care s-au împotrivit, Tăcură, căci s-au rușinat. Norodu-n schimb s-a bucurat Văzându-L pe Iisus că poate Să facă lucruri, minunate.
18 El a mai zis: „Ce va-nsemna, Cu ce voi mai asemăna, Împărăția Domnului?
19 E-asemenea grăuntelui Muștarului, de-un om luat Și, în grădină, aruncat. Acel grăunte a crescut Și-ntr-un copac, s-a prefăcut, Iar păsările cerului, Cuiburi, aveau, în frunza lui.”
20 Când, astă pildă, a sfârșit, O alta le-a istorisit: „Împărăția cerului
21 E-asemeni aluatului, Ce de-o femeie-a fost luat Și, în făină, mestecat – În trei măsuri – de a dospit Tot ce fusese plămădit.”
22 Către Ierusalim, mergea Iisus. Pe drum împărtășea, În sate din calea Lui, Învățături, norodului, Precum făcuse-n alte dăți Trecând prin sate si cetăți.
23 „Doamne, mă iartă că-ndrăznesc: Puțini sunt cei ce se găsesc, Pe-a mântuirii cale, oare?” – I-a pus un om, o întrebare.
24 Iisus răspunse: „Să nu stați, Ci vă grăbiți, ca să intrați, Pe ușa strâmtă! Mulți vor vrea, Să intre, dar, nu vor putea.
25 Stăpânul, ușa, o să-nchidă Și n-are să o mai deschidă, Când voi, ce-afară ați rămas, Veți bate și, cu jalnic glas, Veți zice: „Doamne, Te rugăm, Deschide-ne, ca să intrăm!”
26 „În fața Ta, noi am mâncat Și am băut. Ai învățat Norodu-n ulițele noastre” – Veți spune. La vorbele voastre,
27 Vă va răspunde El: „Plecați! De Mine, să vă depărtați Voi, toți cei care săvârșiți Fărădelegi! Vă spun, să știți: Nu vă cunosc, nu știu ce vreți Și nu știu, de unde, sunteți!”
28 Va fi un plâns sfâșietor Și o scrâșnire-a dinților, Când, pe Avram, o să-l zăriți, Isac și Iacov – însoțiți De toți prorocii Domnului – Stând în Împărăția Lui, La masă; iar, cât despre voi, Afară, scoși, veți fi apoi.
29 Veni-vor mulți, din răsărit, Precum și de la asfințit; Din miazănoapte vor veni, Din miazăzi; s-or întâlni, Cu toți, în cerul Domnului Și vor ședea la masa Lui.
30 Mulți, dintre cei dintâi, de-acum, Cei de pe urmă-or fi; precum, Cei de pe urmă au să vie Și cei dintâi, ei au să fie.”
31 În ziua ‘ceea, la Iisus, Câțiva din Farisei s-au dus, Ca să-I vorbească. „Te grăbește!”, Îi spuseră, „și părăsește, Locul acesta-n graba mare, Pentru că vrea, să Te omoare,
32 Irod!” El zise: „Vă duceți, Și-acelei vulpi, să îi spuneți: „Scot draci, bolnavi tămăduiesc Azi, mâine și-am să isprăvesc, A treia zi. Însă, acum,
33 Mai trebuie să fac un drum. Poimâine, plec din acest loc, Căci nu poate nici un proroc, Să piară – așa precum știm – Afară din Ierusalim.
34 Ierusalim, Ierusalime! – Asemenea-ți, nu mai e nime’! Pe cei pe cari ți i-am trimis – Și pe proroci – tu i-ai ucis. Îi pierzi, pe cei trimiși, la tine! De câte ori, pe lângă Mine, Am vrut s-adun copiii tăi – Precum găina, puii săi – Tu n-ai vrut, cu-ndărătnicie!
35 Casa-ți va rămânea pustie! Vă spun, că nu Mă veți vedea, Până atunci, când veți putea Să spuneți: „Cu adevărat, Acela-i binecuvântat, Care-n Numele Domnului, Sosește-acuma! Slavă Lui!”