Leviticus 6
1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
2 „De va păcătui, cumva, Față de Domnul, cineva, Căci face o nelegiuire Tăgăduind – deci prin vorbire – Aproapelui său, lucrul care Dat îi fusese, în păstrare; Sau de, cu sila, a luat Un lucru, ori și-a înșelat
3 Aproapele, tăgăduind Că lucrul său – pierdut fiind – A fost, de el – acum – găsit; Sau dacă, cumva, a rostit Un jurământ strâmb, cu privire La lucrul de cari are știre; Deci dacă a păcătuit Prin ceea ce a săvârșit,
4 Să dea-napoi lucrul luat Cu sila, sau acaparat Cu-nșelăciuni, sau lucrul care Dat îi fusese în păstrare, Ori lucrul ce s-a prăpădit Însă pe care l-a găsit;
5 Sau cel pentru care-a jurat Strâmb, să-l întoarcă, imediat, La omul ce-i stăpân pe el. Oricare-ar fi lucrul acel, Întreg are să-l dea-napoi Și-a cincea parte mai apoi, Să i se dea stăpânului, Peste valoarea lucrului, În ziua-n care o să vină Să își ia jertfa pentru vină.
6 Iar jertfa, pentru vina lui, E un berbec, dat Domnului. Berbecele – precum se știe – Fără cusur, voiesc să fie. El trebuie luat din turmă, Iar tu să-l prețuiești, în urmă. Apoi, berbecele, să-l ia Și preotului să îl dea;
7 Acesta – prin a sa menire – Are să facă ispășire, Cu el, în fața Domnului Și-astfel, greșeala omului – Prin care fost-a vinovat – Se șterge, iar el e iertat.”
8 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
9 „Să duci porunca Domnului, Pentru Aron și fiii lui. Să spui așa, precum socot: „Dau legea arderii de tot, Pe care vreau să o păziți: Tot ceea ce o să jertfiți, Ca ardere de tot să-Mi dați, Pe-altar, voiesc, să-Mi așezați. Jertfa va sta, pe vatra lui, Arsă de para focului, Întreaga noapte, timp în care, El arde-va fără-ncetare.
10 Când dimineață se va face, Preotul trebuie să-mbrace Izmenele, tunica lui, Ca goliciunea trupului, Cu ele, să și-o învelească, Pentru că o să trebuiască Să strângă dar, cenușa toată, Cari e-n altar, și să o scoată Afar-apoi, din vatra lui. La poalele altarului, Cenușa fi-va lepădată, Pentru că ea e adunată Din focul ce a mistuit Jertfa, cari Mi s-a dăruit.
11 Să se dezbrace, de veșminte, Să își ia altă-mbrăcăminte, Căci trebuie, afar’, să scoată – Din tabără – cenușa toată; Iar locu-n cari s-a aruncat, Trebuie-a fi un loc curat.
12 Focul să ardă, pe altar – Să nu se stingă al său jar. Mereu, preotul trebuiește – Când dimineața se ivește – S-aprindă lemne, pe altar, Și să așeze peste jar, Jertfa de ardere de tot. De-asupra ei – precum socot – Are să fie așezată Grăsimea ce a fost luată Din jertfele, cari au menire, De-a fi jertfe de mulțumire. Pe toate, când o să le pună, O să le ardă împreună.
13 Focul, ce-i pe altar aflat, Trebuie-a arde, necurmat.”
14 „Iată, legea darului care E-adus drept jertfă de mâncare. Ai lui Aron fii, acest dar, Să-l ia, să vină la altar Apoi, cu el – în fața lui – Precum și-n fața Domnului.
15 Adus, când fi-va, înainte – Pentru aducere aminte – Un pumn, din floarea de făină, Să ia preotul și să vină Ca s-o arunce pe altar, Unde va arde acest dar, Cari, întâi, fost-a pregătit Cu untdelemnul dăruit Și cu tămâia ce o are. Darul acesta de mâncare – Cari Domnului I s-a făcut – Este de un miros plăcut.
16 Apoi, ceea ce va rămâne Din daru-acesta, se cuvine Ca preotului a fi dat. Deci de Aron va fi luat, În urmă, restul darului, Precum și de copiii lui. Apoi ei – care, preoți sânt – Au să se-așeze-ntr-un loc sfânt – În curtea cortului – în care, Mânca-vor, darul de mâncare.
17 Să n-o coacă, cu aluat, Căci astă parte, Eu le-am dat, Din darurile de mâncare, Cari ale Mele sunt și care, Anume fost-au pregătite Și sunt, de flăcări, mistuite. Darul acesta e prea sfânt, Așa precum, de-asemeni sânt Și jertfele de ispășire, Sau cele ce au drept menire De a fi jertfe pentru vină.
18 Toată suflarea o să vină – Adică are să poftească Doar cei de parte bărbătească, Deci toți acei pe care-i știi Că sunt, ai lui Aron, copii – Și vor mânca din jertfa dată. Această lege, arătată, Voiesc acuma, să se știe, Că e o lege, pe vecie, Pe care, o veți ține voi Și toți urmașii voștri-apoi. Ea e o lege privitoare La darurile de mâncare Cari, Domnului, sunt dăruite Și cari, de foc, sunt mistuite. Cine se-atinge, negreșit, De ele, are-a fi sfințit.”
19 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
20 „Aron și cu feciorii lui, Un dar, să-I facă, Domnului, În ziua-n care au să fie Unși și-așezați în preoție. Să dea, din a făinii floare, Un dar cari este de mâncare. Darul acesta – să se știe – A zecea parte va să fie, Din efă, și va fi-mpărțit În două, spre-a fi dăruit: O jumătate dimineața – Când zorile-și arată fața – Și-apoi, a doua jumătate, Dată va fi, pe înserate. Darul acesta, să se știe Că, veșnic, trebuie să fie.
21 Făina fi-va pregătită Cu untdelemn și-apoi, prăjită, Într-o tigaie. Când se coace, Taie-o-n bucăți și-adu-o-ncoace. Acesta-i darul de mâncare Dat Domnului – un dar, prin care, În fața Lui, va fi făcut, Atuncea, un miros plăcut.
22 Iar preotul – care, cum știi, E dintre-ai lui Aron copii, Și va fi uns, în locul lui – S-aducă darul, Domnului. Această lege, să se știe Că, veșnică, are să fie! Deci ars trebuie acest dar, În întregime, pe altar.
23 Voiesc să știe fiecare, Precum că darul de mâncare, Pe care preotul l-a dat, Nu va putea a fi mâncat; Ci ars să fie acest dar, În întregime, pe altar.”
24 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
25 „Iată cuvântul Domnului, Pentru Aron și fiii lui, Cuvânt cari face referire La jertfa pentru ispășire. Acest cuvânt, se înțelege Că, pentru voi, are-a fi lege. Vita ce trebuie-a fi dată Ca jertfă, fi-va-njunghiată Doar într-un loc anume care E pentru astfel de lucrare – Deci pentru arderea de tot – Căci, prea sfânt lucru, o socot.
26 Jertfa aceasta, cu menire De jertfă pentru ispășire, De preot trebuie luată Și-n locul sfânt, apoi, mâncată. Locul acesta e aflat În curtea cortului, chemat
27 „Al întâlnirii”. Orișicine Este acela care vine Și-atinge carnea, negreșit Că, prin aceasta, e sfințit. Atunci când întâmpla-se-va – Din sângele jertfei – cumva, Stropi să ajungă pe veșmânt, Spălat să fie-ntr-un loc sfânt;
28 Iar vasul de pământ, apoi – În care fierbeți carnea voi – Va trebui să fie spart. Când din aramă e turnat Vasul acela, să-l frecați Și-apoi, cu apă, să-l spălați.
29 Carnea din jertfa ce-a fost dată, În urmă, trebuie mâncată, De toți cei care preoți sânt, Căci ea, un lucru e, prea sfânt.
30 Dar să mănânce, sunt opriți, Din ceea ce voi dăruiți Ca jertfă pentru ispășire Și-n cortul pentru întâlnire Sângele ei a fost adus Când ispășirea – cum v-am spus – Se face în locașul sfânt. Aceste jertfe, arse, sânt.”