Leviticus 7
1 „Iată și legea pentru vină, Cari trebuie ca să se țină, Pentru că și ea, pe pământ, De-asemeni, e lucru prea sfânt.
2 În locu-n care-njunghiată E jertfa care a fost dată Ca ardere de tot să fie, Va trebui ca să se vie Cu dobitocul ce-o să țină Locul de jertfă pentru vină. Cu sângele acestui dar, Să se stropească pe altar, Precum și împrejurul lui.
3 Să se ia partea Domnului: Grăsimea vitei, coada care Va fi desprinsă din spinare; Va trebui să se mai taie Grăsimea de pe măruntaie,
4 Cei doi rărunchi, grăsimea lor, Apoi grăsimea coapselor Și prapurul de pe ficat Care va trebui luat Cu totul, căci va fi desprins, De la rărunchi, unde e prins.
5 De către preot, pe altar, Ars o să fie acest dar Apoi, în fața Domnului, De către para focului. Această jertfă mistuită De către foc este menită Ca-n fața Domnului să țină Locul de jertfă pentru vină.
6 Carnea, din jertfa ce-a fost dată, Va trebui, apoi, mâncată, De toți cei care preoți sânt, Căci ea, un lucru e, prea sfânt. Atunci când vor mânca din ea, Într-un loc sfânt, voiesc să stea.
7 Cu jertfa care o să țină Locul de jertfă pentru vină, La fel este – să aveți știre – Ca jertfa pentru ispășire. Aceiași lege – vă spun vouă – Că este pentru amândouă: Vita jertfită, Domnului, Să fie a preotului, Cari – potrivit cu-a sa menire – Are să facă ispășire.
8 Acela care a venit, La preot, și i-a dăruit O jertfă, pe care-o socot Că este ardere de tot Adusă-n fața Domnului, Va ști că pielea jertfei lui, De preot, trebuie luată.
9 De-asemenea, când va fi dată Orișice jertfă de mâncare, Coaptă-n cuptor sau pe grătare, Sau în tigaie pregătită, Întreagă fi-va dăruită La preotul acela care O duce spre înfățișare Și-o pune-n fața Domnului; Jertfa îi va rămâne lui.
10 Referitor la orișicare Din jertfele pentru mâncare – Cu untdelemn amestecate, Și care-apoi, au fost uscate – Sunt ale fiilor, pe care, Aron, preotul vostru-i are.”
11 „Iată o lege, cu privire, La jertfele de mulțumire Cari sunt aduse Domnului:
12 Când cineva – prin voia lui – Jertfă de laudă, va vrea, Lui Dumnezeu, ca să Îi dea, Va trebui să aibă știre, Că jertfa pentru mulțumire, De care este însoțită, Urmează a fi dăruită Cu niște turte-amestecate Cu untdelemn și frământate. Ele să fie nedospite Și să mai fie însoțite, Apoi, și de plăcinte care Vor fi din a făinii floare Ce, cu ulei, a fost stropită. Din coca lor – tot nedospită – Să facă turte, după care, Stropite fi-vor fiecare, Cu untdelemn. Pe lângă ele –
13 Pe lângă turtele acele – Va fi și pâine, dăruită. Aceasta trebuie dospită, Pentru că pâinea, loc, își are, În darul său, pentru mâncare Și însoțește jertfa lui, De laudă a Domnului Și jertfa a cărui menire Este a fi de mulțumire.
14 Din toată jertfa ce-a fost dată, S-aducă numai o bucată; Bucata care s-a luat, Va fi ca darul ridicat. A preotului, vreau să fie Astă bucată – să se știe – Pentru că prin a sa menire, Cu jertfa pentru mulțumire – Cu al ei sânge – el stropește, Atunci când slujba-și împlinește.
15 Carnea din jertfa dăruită, Care spre laudă-i menită, Precum și cea din jertfa care De mulțumire este, are A fi mâncată, de îndat’, În ziua când ele s-au dat – Nimic, din ea, să nu mai fie, Atunci când zorii au să vie.
16 Dacă aduce cineva, Un dar, care e dat, cumva, Spre a-mplini o juruință, Sau poate-i dat după dorință – Adică dat e, Domnului, Prin bunăvoia omului – De-asemeni, carnea jertfelor, Pân’ la ivirea zorilor Va trebui a fi mâncată.
17 Dacă rămâne vreo bucată Din carnea vitei, vreau apoi, A treia zi, s-o ardeți voi.
18 Dacă se va-ntâmpla, cumva, Ca să mănânce cineva, A treia zi, din jertfa lui, Pe care-a dat-o Domnului, Ca jertfă pentru mulțumire, Omul acel, să aibă știre, Că jertfa nu-i va fi primită Și nici dorința împlinită; Căci ceea ce înfăptuiește, O urâciune se vădește. Oricine va mânca, din ea, De-asemeni, vină, va avea.
19 Carnea ce s-a atins, cumva – Din întâmplare – de ceva Ce se vădește necurat, Nu mai e bună de mâncat. Carnea aceasta, necurată, În foc trebuie aruncată. Carne-a mânca, este lăsat Doar omul care e curat.
20 Acela care o să fie În stare de necurăție – Și va mânca, cu bună știre, Din jertfa pentru mulțumire Ce-a fost adusă Domnului – Din mijlocul poporului, Voiesc să fie nimicit!
21 De-asemeni, dacă a-ndrăznit Ca să mănânce cineva, Din jertfa Domnului, cumva, După ce, mâna, își va pune – Fără să vrea – pe-o spurcăciune, Cari omenească se vădește; Sau de cumva, se nimerește A fi într-un anume loc Și va atinge-un dobitoc Pe care necurat îl știe; Sau de atins are să fie De orice altă spurcăciune Și vine-apoi, pentru a pune Mâna, pe darul Domnului, Pentru-a mânca din jertfa Lui Cari pentru mulțumire-i dată, Să fie nimicit îndată, Pentru fărădelegea lui, Din mijlocul poporului!”
22 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
23 „Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Grăsime, voi să nu mâncați, Căci n-aveți voie să gustați Grăsimile, de orice fel: De bou, de capră, sau de miel.
24 Din dobitocul ce-a murit, Din vita care a pierit Fiind de fiare sfâșiată, E-ngăduit a fi luată Grăsimea și s-o folosiți În orice fel. Precum voiți, Puteți a-i da-ntrebuințare, Afară numai de mâncare.
25 Dacă va îndrăzni, cumva, Ca să mănânce cineva, Grăsimea dobitocului Adus de jertfă Domnului – Ca dar de flăcări mistuit – Acela fi-va nimicit.
26 În orice loc aveți să stați, Voi, sângele, să nu-l mâncați! Dacă, de vită, este el, De păsări sau de orice fel, Veți ști că voi sunteți opriți, Ca sângele să-l folosiți
27 Pentru mâncare. Nimicit, Să fie cel ce a-ndrăznit Să-ncerce gustul sângelui, Din mijlocul poporului!”
28 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
29 „Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Din jertfa pentru mulțumire – Cu toții, vreau să aveți știre – Că trebuie ca să luați, Un dar, pe care-apoi să-l dați, Cu jertfa voastră, Domnului.
30 Omul va da cu mâna lui, Ceea ce este pregătit A fi de flăcări mistuit: Grăsimea dobitocului Și-asemenea și pieptul lui; Pieptul să fie legănat Atunci când are a fi dat, Căci legănat e darul lui, Adus în fața Domnului.
31 Grăsimea jertfei dată-n dar, Să fie arsă, pe altar, De preot. Pieptul să-l luați Apoi, și lui Aron să-l dați, Căci drept, asupra pieptului, Are doar el și fiii lui.
32 Din jertfele date de voi Drept mulțumire, mai apoi, Spata din dreapta s-o luați Și preotului să o dați, Pentru că ea menire are De dar, luat prin ridicare.
33 Spata din dreapta, să se știe Că dată trebuie să fie La unul din fiii pe care, Aron preotul vostru-i are. Acelui care se va duce, Grăsimi și sânge, a aduce, Din vita ce a fost jertfită Spre mulțumire, dăruită Spata va trebui să-i fie –
34 Pentru că Eu am să-Mi iau Mie, Din jertfele oamenilor Din al lui Israel popor Aduse-n față-Mi cu menire De jertfe pentru mulțumire, Doar pieptul, drept dar legănat Și spata, ca dar ridicat. Aceste părți, am să le iau, Pentru ca-n urmă să le dau Eu, lui Aron – preotului – Și-asemeni și fiilor lui. Faptul acesta să vă fie O lege, pentru veșnicie Pe care Israel, mereu, O va păzi, cum am spus Eu.
35 Dreptul de care v-am vorbit, Prin ungere l-au dobândit Aron și cu feciorii lui. Peste jertfele Domnului – Cari pentru El au fost jertfite Și sunt de flăcări mistuite – Aron și fiii – fiecare – Au acest drept, din ziua-n care Au să Îmi fie-nfățișați Și-n slujbă-Mi, preoți, așezați.
36 Deci iată-ntreg Israel știe Ce-a poruncit Domnul să fie – Din jertfe – dat preoților, Din ziua când ungerea lor Cea sfântă, va fi fost făcută. Veșnic va trebui ținută Această lege-n Israel: Voi și urmașii voști’, la fel.
37 Această lege, o socot A fi a arderii de tot, Apoi a darului pe care Îl dați ca dar pentru mâncare, A jertfei pentru ispășire, A jertfei pentru mulțumire, A jertfei care a fost dată Spre-a șterge vina căpătată Și-a închinării omului Ales, în slujba Domnului.”
38 Această lege i s-a dat Lui Moise-atunci când a urcat, Sus, pe Sinai – pe creasta lui – Ca să-I vorbească Domnului – În ziua-n care-a poruncit Ca tot poporul, negreșit, Cu ale lui daruri, să vie, În a Sinaiului pustie Și fiecare, darul lui, Să-l pună-n fața Domnului.