Leviticus 5
1 „Când cineva, cari se găsește Sub jurământ, păcătuiește, Căci nu va spune ce-a văzut – Sau ce știe că s-a făcut – Și astfel este vinovat;
2 Sau de cumva, s-a întâmplat Să se atingă, cineva, De-un lucru necurat, cumva, Fără de voie, făr’ să știe – Aceste lucruri pot să fie Vreun hoit de fiară necurată, Poate să fie, totodată, Chiar și un hoit de la o vită Cari necurată-i socotită, Sau hoit de târâtoare poate, Cari necurată se socoate – Și-n urmă, el se dumirește Că vinovat se dovedește;
3 Sau de se va-ntâmpla, cumva, Să se atingă cineva, De-o spurcăciune omenească, Sau dacă fără să gândească – Fără să vrea – omul va pune Mâna, pe orice spurcăciune Care-l va face necurat, Când seama-și dă, e vinovat;
4 Sau dacă întâmpla-se-va Ca să vorbească cineva, Făr’ a-și lua seama la gură – Cu ușurință – și se jură Că o să facă rău sau bine Și-apoi, abia la urmă-i vine În minte faptul c-a greșit, Iată ce trebuie-mplinit:
5 Atuncea deci, când cineva Se face vinovat, cumva, Pentru că a înfăptuit Ceva din ce s-a pomenit, Întâi are să trebuiască, Păcatul să-și mărturisească.
6 Apoi s-aducă – Domnului – O jertfă, pentru vina lui. Din turmă, o să trebuiască Să ia o parte femeiască – Oaie sau capră – cu menire De jertfă pentru ispășire. S-o dea apoi, preotului, Care, pentru păcatul lui – Așa precum v-am dat de știre – Are să facă ispășire.
7 Când omu-acel nu va putea, Oaie sau capră, ca să dea, Cu turturele o să vină – Cu două – jertfă pentru vină, Sau cu doi pui de porumbei; Va fi luat unul din ei Ca jertfă pentru ispășire, Iar celălalt are menire Ca ardere de tot să fie.
8 Cu jertfele, omul să vie Și să le dea preotului, Ca să se șteargă vina lui. Pe prima cari o s-o jertfească, De ispășire-o să-i slujească. Preotul, pasărea, s-o ia Și să-i frângă, cu unghia, Capul, dar fără a-l desprinde De la grumaz, unde se prinde.
9 Cu sângele acestui dar, Pe un perete de altar, Preotul are să stropească. Sângele ce-o să prisosească, La poalele altarului, Stors o să fie. Jertfa lui E jertfă pentru ispășire.
10 Apoi să facă pregătire Celei de-a doua păsări date, După poruncile-așezate. Această pasăre-o socot A fi drept ardere de tot. Deci astfel – prin a sa menire – Preotul face ispășire, Iar omul – pentru-al său păcat – Atuncea doar, va fi iertat.
11 Când oamenii nu vor putea, Nici turturele ca să dea – Și nici doi pui de porumbei – Pentru păcat, s-aducă ei, Câte o efă, fiecare, Cari e din a făinii floare. Ca pe un dar de ispășire Voi socoti a ei menire. Ulei nu trebuie turnat Și nici tămâie-adăugat, Căci daru-acesta – negreșit – Ca ispășire-i socotit.
12 Darul, la preot, să se dea. Acesta va lua din ea, Când pusă-i fi-va înainte, Un pumn de-aducere aminte Și din făina dată-n dar, Atât va arde pe altar – La fel ca darurile care Sunt date jertfă de mâncare Fiind de flăcări mistuite Și pentru Domnul rânduite. Deci acest dar – să aveți știre – Că este dar de ispășire.
13 Preotul face-va astfel, O ispășire, pentru cel Care-a ajuns de-a săvârșit Lucruri de cari am pomenit Și-acuma este vinovat; Abia apoi, va fi iertat. Partea care va rămânea, Din dar, preotul să o ia, Căci drept, asupra ei, el are, Ca și la darul de mâncare.”
14 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
15 „Dacă se va-ntâmpla, cumva, Ca să greșească cineva Și face vreo nelegiuire, Păcătuind fără de știre – Adică fără voia lui – Față de lucrul Domnului – Față de lucruri ce-I sunt date Și care I-au fost închinate – Să dea, pentru păcatul lui, Jertfă de vină, Domnului. Cu un berbece, el să vină, Să îl dea jertfă pentru vină. Berbecele să ți-l dea ție – Fără cusur, voiesc să fie – Iar tu ai să îl prețuiești Și drept măsură, folosești Doar siclul de argint pe care Numai locașul sfânt îl are.
16 La prețul lucrului luat, Cu care el a înșelat Sfântul locaș, adăugit Are să fie, negreșit, A cincea parte. Darul lui – Berbecul deci – preotului, Să-l dea, să facă ispășire – Așa precum aveți de știre – Și-n acest fel, prin jertfa dată, Greșeala îi va fi iertată.
17 Atunci când întâmpla-se-va, Ca să greșească cineva, Călcând, fără de voia lui, Cumva, porunca Domnului, Înfăptuind – făr’ a fi vrut – Lucruri ce nu sunt de făcut,
18 Cu un berbece, el să vină, Să îl dea jertfă, pentru vină. Berbecele – precum se știe – Fără cusur, voiesc să fie. El trebuie luat din turmă, Iar tu să-l prețuiești, în urmă. Preotul – prin a sa menire – Apoi va face ispășire, Pentru cel care a făcut Păcatul, fără a fi vrut, Și-n seamă, n-o să i se țină.
19 Aceasta-i jertfa pentru vină. Cel care astă jertfă-a dat – Față de Domnul – vinovat, Printr-o greșeală, s-a făcut, Păcătuind făr’ a fi vrut.”