Leviticus 4
1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Copiilor lui Israel, Ai să le spui în acest fel:
2 „Atunci când întâmpla-se-va, Păcat să facă cineva, Călcând, fără de voia lui – Cumva – porunca Domnului, Înfăptuind, făr’ a fi vrut, Lucruri ce nu sunt de făcut, Iată ce trebuie-mplinit:
3 Când preotu-a păcătuit – Deci tocmai cel care avea Făcută-asuprăi ungerea – Și astfel, vina s-a întins Încât – de ea – a fost cuprins Întreg poporul, să se ducă Și Domnului să Îi aducă Apoi, ca jertfă, un vițel. Fără cusur, să fie el, Pentru că este-a lui menire Drept jertfă pentru ispășire, Ce trebuie-a fi dăruită Pentru greșeala săvârșită.
4 Luat va fi vițelu-acel Și dus la Domnul fi-va el. Când are să-l înfățișeze, Pe capul lui, să își așeze Mâna – în fața cortului – Și-acolo-apoi – la ușa lui – Să îl înjunghie, de-ndat’.
5 Preotul – care-a căpătat Ungerea sfântă-a Domnului – Va merge, cu sângele lui, În cortul întâlnirii. El,
6 În sângele-acelui vițel, Să-și vâre-apoi, degetul lui, Stropind ‘naintea Domnului – În față la perdeaua care, Locașul sfânt, în el, o are – De șapte ori, și să ajungă
7 Apoi, în urmă, ca să ungă – Cu sângele vițelului – Și coarnele altarului Pentru tămâi mirositoare, Al cărui loc de așezare Este-n lăuntru cortului, Pus înaintea Domnului. Cu sângele rămas, apoi Se va întoarce înapoi, Către a cortului intrare, Mergând înspre altarul care, La arderea de tot, servește. Aici, sângele trebuiește A fi, în urmă, lepădat. Deci el va trebui vărsat, La poalele altarului.
8 Să-i ia apoi, vițelului – Drept jertfă pentru ispășire – Grăsimea, cum v-am dat de știre Că trebuiește procedat. Deci iată ce va fi luat: Grăsimea de pe măruntaie; Apoi trebuie să se taie Grăsimea ce ține de ele – De măruntaiele acele –
9 Cei doi rărunchi, grăsimea lor, Apoi grăsimea coapselor Și prapurul de pe ficat. El trebuie a fi luat Cu totul, căci va fi desprins De la rărunchi, unde e prins. Deci părțile acestea, toate, De preot, trebuiesc luate,
10 Căci el le va lua în felul În care e luat vițelul Adus – precum v-am dat de știre – Ca jertfă pentru mulțumire. Părțile-acelea așadar, Arse-au să fie, pe altar.
11 Pielea, capul berbecului, Picioarele și carnea lui, Cu măruntaiele lui toate Și balega, vor fi luate –
12 Deci tot ce-a mai rămas din el, Adică din vițelu-acel – Și duse fi-vor, într-un loc, Unde-au să fie arse-n foc. Din tabără, veți scoate dar, Toate aceste resturi, iar Locul unde le-ați aruncat Trebuie-a fi un loc curat.”
13 „Dacă poporul a greșit – Deci dacă a păcătuit Într-o anume-mprejurare, Cumva, întreaga adunare – Și fără voie-a săvârșit Ceea ce nu-i e-ngăduit Să făptuiască nimănui Călcând porunca Domnului – Făcându-se toți vinovați – Iată cum o să procedați:
14 Dacă păcatul săvârșit Astfel, a fost descoperit, Voi trebuie să aveți știre Că jertfă pentru ispășire, Îmi veți aduce, un vițel. La cortul întâlnirii, el Va trebui adus. Apoi,
15 Bătrânii care sunt la voi, Să-și pună, peste capul lui, Mâinile-n fața Domnului. Apoi să fie-njunghiat,
16 Iar preotul, ce-a căpătat Ungerea sfântă-a Domnului, Va merge, cu sângele lui, În cortul întâlnirii. El,
17 În sângele-acelui vițel, Să-și vâre-apoi degetul lui, Stropind ‘naintea Domnului – În față la perdeaua care, Locașul sfânt, în el o are – De șapte ori, și să ajungă
18 După aceea, ca să ungă Și coarnele altarului, Aflat în cortul Domnului. Cu sângele rămas, apoi, Se va întoarce înapoi, Către a cortului intrare, Mergând înspre altarul care, La arderea de tot, servește. Aici, sângele trebuiește, În urmă, a fi lepădat. Deci el va trebui vărsat, La poalele altarului.
19 Grăsimea dobitocului – Grăsimea jertfei dată-n dar – Să fie arsă, pe altar.
20 Pe urmă, procedați la fel, Cum ați făcut cu-acel vițel Dat jertfă pentru ispășire. Așa precum v-am dat de știre, Voi o să faceți, negreșit. Când ispășiri a săvârșit Preotul, astfel, pentru voi, Veți căpăta iertare-apoi.
21 Cu ce rămâne, din vițel, Aveți a proceda la fel, Precum cu primul ați lucrat. Deci ce rămâne, e luat Și dus e-ntr-un anume loc, Pentru că, ars, va fi, în foc. Aceasta este jertfa care E pentru-ntreaga adunare, Dată – precum v-am dat de știre – Drept jertfă pentru ispășire.”
22 „Dacă cumva, s-a nimerit Și-un cap de-al vostru a greșit, Călcând – fără de voia lui – Astfel, porunca Domnului – Înfăptuind, făr’ a fi vrut, Lucruri cari nu sunt de făcut – Iată ce trebuie-mplinit:
23 Dacă a fost descoperit Păcatu-acela, el să ia, Un țap și jertfă să Mi-l dea. Țapul, pe care Mi-l dă Mie, Fără cusur, voiesc să fie!
24 Luat va fi țapul acel Și dus, la Domnul, va fi el. Când are să-l înfățișeze, Pe capul lui, să își așeze Mâinile sale și-apoi are Să-l junghie, în locul care E pentru arderea de tot. Această jertfă o socot – Așa precum v-am dat de știre – Drept jertfă pentru ispășire.
25 Sângele jertfei ce s-a dat, De preot, trebuie luat, Pentru a unge-apoi, cu el, Coarnele-altarului acel, Pe care voi îl folosiți, Arderi de tot, când Îmi jertfiți. Restul de sânge-al țapului, La poalele altarului, Va trebui a fi vărsat – Când ungerea s-a încheiat.
26 Grăsimea jertfei dată-n dar Să fie arsă, pe altar, Ca jertfă pentru mulțumire. Astfel se face ispășire, Pentru păcatul săvârșit De căpetenii. Negreșit Că ispășirile cerute, De către preot sunt făcute.
27 Atunci când întâmpla-se-va Ca să greșească cineva, Călcând, fără de voia lui – Cumva – porunca Domnului, Înfăptuind, făr’ a fi vrut, Lucruri cari nu sunt de făcut, Și dacă este omu-acel, Un om de rând, în Israel, Iată ce trebuie-mplinit:
28 Dacă a fost descoperit Păcatu-acela, el să ia, O iadă, jertfă să Mi-o dea. Iada, pe care Mi-o dă Mie, Fără nici un cusur să fie.
29 Când are s-o înfățișeze, Pe capul ei, să își așeze Mâinile sale și-apoi are S-o junghie, în locul care E pentru arderea de tot. Această jertfă o socot – Așa precum v-am dat de știre – Drept jertfă pentru ispășire.
30 Sângele jertfei ce s-a dat, De preot trebuie luat, Pentru a unge-apoi, cu el, Coarnele-altarului acel, Pe care voi îl folosiți, Arderi de tot, când Îmi jertfiți. Restul de sânge-al jertfei lui, La poalele altarului, Va trebui a fi vărsat – Când ungerea s-a încheiat.
31 Grăsimea jertfei dată-n dar, Să fie arsă pe altar, Ca jertfă pentru mulțumire. Astfel, se face ispășire, Pentru păcatul săvârșit, De oameni simpli. Negreșit Că ispășirile cerute, De către preot sunt făcute. Greșeala îi va fi iertată, Prin jertfa care a fost dată, Prin care, un miros plăcut, Lui Dumnezeu, I S-a făcut.
32 De va aduce omu-acel – Pentru păcatul său – un miel, Să fie parte femeiască. Fără cusur să se vădească,
33 Iar când o să-l înfățișeze, Pe capul lui, să își așeze Mâinile sale și-apoi are Să-l junghie, în locul care E pentru arderea de tot. Această jertfă o socot – Așa precum v-am dat de știre – Drept jertfă pentru ispășire.
34 Sângele jertfei ce s-a dat, De preot trebuie luat, Pentru a unge-apoi, cu el, Coarnele-altarului acel, Pe care voi îl folosiți, Arderi de tot, când Îmi jertfiți. Restul de sânge-al mielului, La poalele altarului, Va trebui, apoi, vărsat – Când ungerea s-a încheiat.
35 Grăsimea mielului luată Va fi de către preot, toată, Precum se face și-aveți știre, La jertfa pentru mulțumire. Apoi s-o ardă pe altar, Pe jertfele de pe-al său jar, Cari pentru Domnu-s rânduite Și sunt, de flăcări, mistuite. Preotul – prin a sa menire – Astfel, va face ispășire, Iar omul – pentru-al său păcat – Iertare va fi căpătat.”