Leviticus 19
1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
2 „Tu, fiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Fiți sfinți, precum sfânt sunt și Eu, Eu Domnul, al vost’ Dumnezeu.
3 Iată, Eu mai voiesc apoi, Ca fiecare dintre voi, Pe maică-sa să o cinstească Și pe-al său tată; să păzească, Neîncetat, Sabatul Meu. Sunt Domnul, al vost’ Dumnezeu!”
4 Iată ce vă mai spun acum: „Să nu vă-ntoarceți, nicidecum, Spre idoli și să nu-ncercați Să faceți dumnezei turnați! Eu sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu.”
5 „Voi trebuie să aveți știre Că jertfa pentru mulțumire Ce o aduceți Domnului, Trebuie-a fi pe voia Lui, Căci numai astfel pregătită, Ea va putea a fi primită.
6 Să știți că jertfa ce-a fost dată, Atuncea trebuie mâncată – În ziua-n care s-a adus, Și-adoua zi. Ce e în plus – Deci ceea ce nu s-a mâncat – A treia zi, va fi luat Și dusă fi-va, într-un loc, Căci trebuie arsă, în foc.
7 Dacă se va-ntâmpla, cumva, Ca să mănânce cineva, A treia zi, din ea, pot spune, Că ăst fapt e o urâciune, Iar jertfa ce-a fost dăruită, De către Domnul nu-i primită.
8 Omul care-a mâncat din ea, O mare vină va avea Și-și va purta al său păcat, Căci ceea ce a închinat Lui Dumnezeu, a necinstit; De-aceea, fi-va nimicit Din mijlocul poporului.
9 Când, după voia Domnului, În țară, voi o să intrați, Atunci când o să secerați Holdele-aflate pe câmpie, Eu vreau ca orice om să știe Că trebuie, un colț, lăsat – Mereu, din câmp – nesecerat; Iar spicele de pe ogor Care, după secerător, Rămas-au, strânse să nu fie, Căci vreau, pe câmp, ca să rămâie.
10 Nici strugurii – de-asemenea – Care, în vii, vor rămânea – După cules – să nu-i luați; Nici boabe, să nu adunați, Din cele care au căzut De pe ciorchini, căci e știut Că ele trebuiesc lăsate Acolo, spre a fi aflate De cei care, în urmă, vin: Deci de sărac și de străin. Eu sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu.
11 Să vă feriți să nu furați; Nu vă mințiți, nu vă-nșelați Unii pe alții. Vă păziți
12 Ca, strâmb, să nu mărturisiți – Când pe-al Meu Nume, voi jurați – Ca să n-ajungeți vinovați Că necinstiți Numele Meu, Căci sunt al vostru Dumnezeu Și totodată, Domnul sânt!
13 Cât veți trăi pe-acest pământ, Pe-al vost’ aproape, vă feriți Ca nu cumva să-l asupriți Și de asemeni, nimenea, Nimic, cu sila, să nu-i ia. Partea ce-i este datorată Celui tocmit cu ziua, dată Va trebui atunci să fie – Nu așteptați deci, ca să vie A doua zi, ca să-l plătiți.
14 De rău, pe surd, să nu-l vorbiți. Să nu îi puneți, orbului, Vreo piedică, în calea lui – Știind că n-are să o vadă – Și să îl faceți ca să cadă. Teamă s-aveți de Dumnezeu, Căci eu sunt Domnul, tot mereu.
15 Să nu faceți, la judecată, Vreo nedreptate, niciodată: Pe cel sărac, să nu-l priviți La față, ca să-i părtiniți, În schimb, pe toți aceia cari Sunt dintre oamenii cei mari; După dreptate, căutați, Pe toți ca să îi judecați.
16 Să nu bârfești, căci este rău. Să nu-ți ucizi seamănul tău. Eu, Domnul, sunt. Să te ferești
17 Ca, fratele, să-ți pizmuiești În inimă-ți, căci este rău. Să-l mustri pe seamănul tău, Făr’ să te-ncarci cu-al său păcat, Din pricină că l-ai mustrat.
18 Nu fi, nicicând, răzbunător, Pe cei ce-s din al tău popor. De-asemenea, ia seama bine: Așa cum te iubești pe tine, Pe-al tău aproape, să-l iubești Și tot așa să-l prețuiești. Eu, Domnul, sunt. Legile Mele,
19 Să le păziți. Vegheați, la ele! Să nu împreunați dar vite, Din două soiuri diferite. Semințele care nu sânt De-același fel, pe-al vost’ pământ, Nicicând, să nu le semănați. De-asemenea, să nu purtați Nici haine care sunt lucrate Din două fire-mpreunate.
20 Atunci când întâmpla-se-va Ca să se culce cineva, Cu o femeie dovedită Că este roabă – logodită Cu altul – și la acea dată, Ea nu a fost răscumpărată De tot și n-a fost slobozită, Roaba să fie pedepsită. N-o pedepsiți numai pe ea, Ci și pe el, de-asemenea. Însă, atenți voiesc să fiți: Cu moartea, să nu-i pedepsiți, Pentru că ea e înrobită, Nefiind, încă, slobozită.
21 El să aducă, Domnului, O jertfă, pentru vina lui. Cu un berbec, are să vină, La cort, ca jertfă pentru vină.
22 Preotul, prin a sa menire, Are să facă ispășire – Pentru păcatul săvârșit – Cu-acel berbece dăruit Jertfă de vină și, iertat, Astfel, va fi al său păcat.
23 În țară, când aveți să fiți, Pomi roditori, o să sădiți Și toate fructele din jur, Ca netăiate împrejur, Să le priviți, trei ani apoi. Să nu mâncați, din ele, voi.
24 Abia-n anul al patrulea, Roadele toate să se ia Și să se-nchine Domnului, Ca laudă adusă Lui.
25 Nu veți mânca fructele-acele, Nici în al cincilea an; ele, Atunci, au să se înmulțească Și tot mai mult au să sporească. Eu sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu.
26 Nimic – cu sânge – nu mâncați; Nici să ghiciți, nu încercați Voi, după vârcolaci, nicicând; Nici după nori, pe cer, umblând.
27 Părul – aminte să luați – Rotund, în colțuri, nu-l tăiați. Barba – în colț – să nu se radă.
28 Nici tăieturi să nu se vadă În carnea voastră încrustate, Pentru vreun mort. Slove săpate, În pielea voastră, nu purtați Căci Eu sunt Domnul – nu uitați!
29 Fata, să nu ți-o necinstești Vrând, curvă, să o dăruiești, Ca nu cumva, țara să fie Ajunsă loc pentru curvie, Umplută de fărădelegi.
30 Păziți-Mi ale Mele legi! Sabatul Meu, să îl păziți! De-asemenea, să Îmi cinstiți, Mereu, locașul Meu cel sfânt, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!
31 Luați cu toți dar, bine seamă: Nu-i căutați pe cei ce cheamă Duhul acelor ce-s pieriți! La vrăjitori, sunteți opriți De-a merge, ca să-i întrebați, Ca nu cumva să vă spurcați Cu ei apoi. Domnul, sunt Eu Și sunt al vostru, Dumnezeu.
32 În fața perilor albiți, Să te ridici. Să îi cinstiți Pe cei ce sunt bătrâni, mereu. Teamă să ai de Dumnezeu, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt.
33 Când vine, pe al vost’ pământ, Un om străin să locuiască – În țara voastră să trăiască – Voi, nu cumva, să-l asupriți.
34 Cu el, va trebui să știți Să vă purtați ca și cu cel Cari este băștinaș. La fel, Va trebui să îl iubiți, Precum pe voi vă îndrăgiți Căci în Egipt, ați fost la fel: Robi și străini, cum e și el. Eu sunt al vostru Dumnezeu Și Eu sunt Domnul, tot mereu.
35 Nu săvârșiți dar, niciodată, Voi, nedreptăți, la judecată, Când în lungime măsurați, Când greutatea o-ncercați, Sau poate-atunci când vi se cere Să măsurați vreo încăpere.
36 De-asemenea, voiesc să știți Că tot ceea ce folosiți – Cumpene, greutăți și-apoi Efe și hine ce-aveți voi – Vor trebui drepte să fie, Așa precum Îmi place Mie. Eu sunt al vostru Dumnezeu Și Eu sunt Domnul. Numai Eu, Din al Egiptului ținut, V-am scos și, liberi, v-am făcut.
37 Neîncetat, atenți să fiți, Poruncile-Mi se le-mpliniți. Să Îmi păziți legile Mele Și să umblați, mereu, în ele, Cât veți trăi pe-acest pământ, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt.”