1Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
2„Copiilor lui Israel, Tu să le spui, în acest fel: „Eu sunt al vostru Domn, mereu. Eu sunt al vostru Dumnezeu.
3Nu faceți ceea ce-ați văzut Că, în Egipt, a fost făcut, În vremea-n care-ați locuit Acolo. Nu e-ngăduit, De-asemenea, să faceți voi Ceea ce veți vedea apoi, Că fac cei care locuiesc, În țara ce vi-o dăruiesc – În Canaanul către care, Eu vă conduc. Deci, grijă mare Va trebui să arătați Ca, de la ei, să nu luați Vreun obicei. Atenți să fiți:
4Poruncile-Mi să le-mpliniți, Să mai păziți legile Mele Și să umblați, mereu, în ele, Căci vă sunt Domn și Dumnezeu.
5Păziți-Mi legile, mereu, Și-asemeni, poruncile Mele. Acela va trăi, prin ele, Cari le-mplinește, pe pământ, Căci Eu am spus. Eu, Domnul, sânt!
6Permis nu-i este omului, Să își atingă ruda lui Care, de sânge, e vădită, Voind a-i fi descoperită Rușinea, goliciunea. Eu Sunt Domnul și voi fi, mereu!
7Nu dezveli, la al tău tată, Tu, goliciunea lui, vreodată. Nu dezveli, pe nici o cale, Tu, goliciunea, mamei tale. Să n-o descoperi, ci ia seamă, Pentru că ea îți este mamă.
8N-o dezveli nici pe cea care, Al tău tată, soață, o are, Căci goliciunea soaței lui, E goliciunea tatălui.
9Nu dezveli, pe nici o cale, Nici goliciunea sorei tale, Căci fiică e, pentru-al tău tată Și e a mamei tale fată – Chiar dacă-n casă s-a născut, Sau de, afară, a crescut.
10Nu dezveli, căci este rău, Nicicând, fiicei fiului tău, Rușinea; și pe nici o cale, Nici cea a fiicei fetei tale – Căci goliciunea-i, nu uita, Este chiar goliciunea ta.
11Nu dezveli, căci este rău, Fiicei soaței tatălui tău, Rușinea ei, căci s-a născut Din tatăl tău. Deci, ai văzut, Acuma, din toate aceste, Că astă fată soră-ți este.
12Nu dezveli, căci este rău, Nicicând, sorei tatălui tău, Rușinea ei, pentru că iată: Ea este rudă cu-al tău tată.
13Nu dezveli, pe nici o cale, Rușinea sorei mamei tale, Căci rudă este – nu uita – De-aproape dar, cu mama ta.
14Să nu descoperi, căci e rău, Tu, fratelui tatălui tău, Cu nici un chip, rușinea lui. Să nu tinzi la nevasta lui, Pentru că soața-i – nu uita – Este, de fapt, mătușa ta.
15Nu dezveli, pe nici o cale, Tu, goliciunea norei tale, Pentru că faci un lucru rău, Căci ea-i soața fiului tău.
16De-asemenea, ascultă-acum: Să nu descoperi, nicidecum, Rușinea soaței fratelui, Căci este goliciunea lui.
17Nu-i dezveli, unor femei – Și-asemenea, nici fiicei ei – Tu, goliciunile, vreodată, Căci fapta ta e necurată. Pe fata fiului pe care Știi că acea femeie-l are, Să nu-ndrăznești ca să o iei – Și nici pe fiica fetei ei – Să le descoperi goliciunea. Arată-ți dar, înțelepciunea, Căci rude-ți sunt, precum ai știre. Să nu faci vreo nelegiuire.
18Tu să nu iei, pe nici o cale, Cumva, pe sora soaței tale. Nu-i dezveli, în nici un caz, Rușinea, ca să-i faci necaz Nevestei tale, cât trăiește. De-așa ceva, tu te ferește!
19Să nu te-apropii, niciodată, De vreo femeie cari, aflată, E la soroc. Să nu-ndrăznești, Rușinea, să i-o dezvelești.
20Să nu te-mpreuni, căci e rău, Cu soața seamănului tău – Să nu te pângărești, cu ea.
21Întotdeauna, vei veghea Ca, lui Moloh, să nu-ți jertfești Copiii. Să nu pângărești Tu, Numele Meu, pe pământ, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!
22Să nu te culci cu un bărbat Așa precum te-ai fi culcat Cu o femeie. Îți pot spune, Că ăst fapt e o urâciune.
23Să nu se culce nimenea, Cu vitele. De-asemenea, Toate femeile-s oprite Ca să se-apropie de vite, Voind, cu ele, să curvească. Femeile să se ferească De aste fapte, căci se știe Că sunt o mare mișelie.
24Să nu cumva să vă spurcați Cu aste lucruri, ci aflați Căci neamurile-au fost spurcate Cu ele și-astfel, alungate, Din față-vă, vor fi îndată.
25Țara prin ele-a fost spurcată. Fărădelegea-nfăptuită N-o voi lăsa nepedepsită Și-atunci, pământul va vărsa, Pe-ai săi oameni, din gura sa.
26Poruncile-Mi, să le păziți, Iar legile-Mi să le-mpliniți. Să nu faceți și voi, cândva, Astfel de spurcăciuni, cumva. Toți trebuie să se ferească: Și cei care-au să locuiască Străini, în al vostru pământ, Dar și cei cari băștinași sânt.
27Căci toate-aceste spurcăciuni Și toate-aceste urâciuni, Cei cari aici au locuit, ‘Nainte-vă, le-au săvârșit Și-au pângărit această țară. De-aceea, îi voi da afară.
28Luați dar, seama bine, voi, Să nu vă verse mai apoi – Țara în care-o să intrați – Din gura ei, când o spurcați, La fel precum i-a mai vărsat Pe cei care, în ea, au stat.
29Acela care săvârșește Vreo spurcăciune, trebuiește A fi, îndată, nimicit.
30Păziți dar, ce v-am poruncit Și nu luați vreun obicei, Urât de Mine, de la cei Care, aici, au locuit, ‘Nainte de a fi venit, În astă țară, voi să stați. Păziți-vă! Nu vă spurcați, Căci sunt al vostru Dumnezeu, Și Eu sunt Domnul, tot mereu.”