1Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:
2„Către Aron și fiii lui, Și-asemenea poporului, Vei spune: „Domnul a vorbit Și iată ce a poruncit:
3„Când cineva, din Israel, Un bou, o capră, sau un miel, În tabără a-njunghiat – Ori în afară l-a tăiat –
4Și nu aduce vita lui, Apoi, la ușa cortului, Ca să-l aducă așadar, În fața Domnului, drept dar, De sângele ce l-a vărsat, Omul se face vinovat; Acesta, fără îndoială, Îi va fi pus la socoteală. Cel care astfel a greșit, Voiesc să fie nimicit, Din mijlocul poporului – Aceasta e pedeapsa lui!
5De-aceea, ai lui Israel Copii vor proceda astfel: Ei nu își vor înjunghia Jertfa, pe câmp, ci au s-o ia Ca, preotului, să o ducă. Acesta are s-o aducă, Apoi, la ușa cortului, S-o pună-n fața Domnului, Ca jertfă pentru mulțumire.
6Preotul, prin a lui menire, Cu jertfa ce o s-o primească – Cu al ei sânge – să stropească Peste altarul Domnului Aflat la ușa cortului. Apoi, să ardă, pe altar, Grăsimea jertfei dată-n dar, Căci astfel, un miros plăcut, Îi va fi, Domnului, făcut.
7Să nu-și aducă jertfa lor, Ca să o dea idolilor Cu care, încă, mai curvesc, Pentru că Eu le dăruiesc O lege care vreau să fie Ținută, pentru veșnicie, De oamenii ăstui popor, Precum și de urmașii lor.
8Tu să le spui, în acest fel: Dacă vreun om, din Israel, Sau vreun străin cari locuiește, La voi, în țară, îndrăznește, O ardere de tot, s-aducă – Ori altă jertfă – făr’ s-o ducă
9Întâi, la ușa cortului, S-o-nfățișeze Domnului, Omul acela – negreșit – Are să fie nimicit.”
10„Dacă un om, din Israel – Sau din străini-aflați la el – Mănâncă sânge, va vedea Că-Mi voi întoarce Fața Mea, Îndată, împotriva lui – Deci împotriva omului Care, cu sânge, s-a hrănit – Și astfel, fi-va nimicit.
11Vă spun că viața trupului – ( Sufletul ) – e-n sângele lui. V-am dat sângele așadar, Ca voi să-l puneți pe altar, Pentru că este-a lui menire De a vă face ispășire Pentru al vostru suflet. Iată, Prin viața care e aflată În sânge, voi să aveți știre Că vi se face ispășire.
12Copiilor lui Israel, De-aceea le-am vorbit astfel: „Mereu, opriți, o să fiți voi, Ca să mâncați sânge; și-apoi, Oprit e și străinul care Este la voi, în adunare.
13Dacă vreun om, din Israel – Sau vreun străin aflat în el – Ucide-o fiară, la vânat, Ori păsări, bune de mâncat, Să verse sângele pe care Al său vânat, în el, îl are, Căci trebuie, cu a sa mână, Să-l învelească, în țărână,
14Pentru că viața trupului, Aflată e-n sângele lui.” De-aceea-am zis, în acest fel, Copiilor lui Israel: „Cu nici un chip, să nu mâncați, Sângele trupului. Aflați Că este viața trupului, Ascunsă în sângele lui. Cel ce, cu sânge, s-a hrănit, Are să fie nimicit!
15Oricare om, din Israel – Străin sau băștinaș, la fel – Atunci când întâmpla-se-va Că are a mânca, cumva, Carne, din fiara sfâșiată Sau care, moartă, e aflată, Să-și spele haina, imediat, Să-și scalde trupul. Necurat, Omul acela o să fie, Până când seara o să vie. Apoi, va fi, din nou, curat.
16Dar dacă el nu s-a scăldat Și haina nu-i e curățită, Fărădelegea săvârșită Prin carnea ce a fost mâncată, Asupra lui, va fi purtată.”